Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foștilor colegi ai adjunctului șefului Departamentului de Informații Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceaușescu.
Pe parcursul lunii iulie, cånd s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicația noastră trece în revistă elemente și date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menționez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparține, deși subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparținånd unuia dintre cei mai influenți și mai importanți jurnaliști americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
Este necesară o schiță a cadrului politic internațional în care a avut loc „defecțiunea“ lui Pacepa pentru a înțelege cåt stă în picioare din „argumentația“ hagiografilor acestuia, ce susțin că acesta ar fi adus mari servicii Vestului, deși este greu de crezut că putea aduce mai mari servicii Occidentului, în aceea perioadă, decât Ceaușescu însuși. Faptul că abia după zece ani de la intrarea pe mâna americanilor a început să fie folosit Ion Mihai Pacepa arată că de fapt „utilitatea“ sa a început să fie speculată într-un cu totul alt context internațional decât acela în care „a ales libertatea“, fostul cadru adus în DIE de către Alexandr Mihailovici Saharovski, nimeni altul decât mai marele consilierilor sovietici din Securitate, în perioada 1949-1953. Surprinzător sau nu, se pare că acest aspect a fost obliterat din dosarul de cadre al lui Pacepa, „ascendența“ sa fiind practic necunoscută colegilor săi de mai târziu, din Securitatea care începuse eliminarea cadrelor sovietice din structură.
După analiza din episoadele trecute a istoricului și cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Țăranu, urmează alte selecții din „Dosarul Pacepa“, realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe. Realizatorii „Periscop“ au selectat, cu privire la cazul Pacepa, și analiza altui civil, publicistul Cristofor Podescu, care, consideră foștii ofițeri, aduce argumente demne de luat în seamă, ce contrazic punctele de vedere ce susțin că trădarea lui Pacepa ar fi ajutat Occidentul în lupta sa împotriva comunismului… Astăzi, partea a doua a comentariului publicistului Podescu, din „Periscop“.
George Roncea
Motivele reale ale dezertării
Prin actul dezonorant al trădării de patrie – dacă Ion Mihai Pacepa o fi considerat vreodată că România este patria sa, având în vedere împrejurările stabilirii în țară a tatălui, ilegalist ceh, dovedit ca om al sovieticilor – fostul general a adus incalculabile prejudicii relațiilor dintre România și SUA care până în 1978 erau exemplare în multe domenii, în interes reciproc și în beneficiul comunității internaționale.
De fapt, trădarea inacceptabilă, sub toate aspectele, s-a produs atunci când Ion Mihai Pacepa a simțit că se află în cădere liberă, mai ales după încercarea eșuată de a-l determina pe șeful statului și pe soția acestuia, față de care avea un comportament detestabil de slugoi preasupus, să aprobe crearea unui organism atotputernic pe lângă Președinția României, care să fie condus de el și să includă toate serviciile de informații și contraspionaj, precum și alte instituții înrudite, ceea ce ar fi făcut din trădător unul din personajele-cheie ale regimului totalitar, aservit cuplului dictatorial.
Al doilea semnal, de natură să-l îngrijoreze profund și chiar să-l panicheze, l-a constituit numirea generalului Alexandru Dănescu, adjunct al ministrului de Interne, în funcția de șef al Departamentului de Informații Externe. Lovitura primită era de nesuportat, un adevărat șoc pentru Pacepa, care se considera singurul îndrituit să-i succeadă generalului Nicolae Doicaru în fruntea DIE, după trecerea acestuia ca ministru al Turismului. Or, preferința conducerii superioare pentru un om care până atunci se ocupase numai de sectorul administrativ al Ministerului de Interne îi umilise peste poate, avertizându-l că se află în dizgrație, situație ce-i închidea toate culoarele parvenirii la vârf, anunțând un viitor incert și chiar sumbru pentru orgoliosul domn Pacepa, căruia i se pregătise un post la… pompieri.
Mai mult, temându-se de descoperirea unor aspecte tulburi din activitatea și trecutul său, asupra cărora se declanșaseră minuțioase investigații, Ion Mihai Pacepa a ales calea trădării pentru a scăpa de gravele consecințe ce-l pândeau. Și cum se știa „cu musca pe căciulă“ și era conștient că nu poate scăpa de pedeapsă, a preferat aplicarea proverbului „Fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă!“
Acestea sunt motivele reale ale dezertării fostului general Ion Mihai Pacepa și nu pretinsa sa luptă împotriva „comunismului“ românesc pe care-l cunoștea din interior și, chipurile, nu-l mai putea suporta.
România, livrată sovieticilor prin trădarea Occidentului
Apologeții trădării și ai trădătorilor români de teapa lui Pacepa nu au dreptul să uite atunci când pledează cauza unor asemenea indivizi, detestabili că România a ajuns în sfera de interese și influență a comunismului sovietic datorită trădării poporului român și a României de către Franklin Delano Roosevelt și Winston Churchil. Ca urmare, toate încercările făcute de partea română la Ankara, Cairo, Berna, Lisabona și alte locuri de a ieși din războiul antisovietic și a se alătura coaliției Națiunilor Unite n-au reușit, invocându-se de fiecare dată necesitatea obținerii acordului liderului de la Moscova, care era permanent informat și consultat asupra răspunsurilor date reprezentanților României.
Din această cauză, ultimul cuvânt în ceea ce privește soarta României l-a avut partea sovietică, atât înainte de 23 august 1944, cât și ulterior, până la abolirea monarhiei, reprezentanții SUA și ai Marii Britanii în Comisia Aliată de Control limitându-se a fi simpli observatori pasivi. La fel s-au prezentat lucrurile la Conferința de la Paris, când României i s-a refuzat statutul de stat cobeligerant pe care-l merita cu vârf și îndesat, suportând toate consecințele de stat „învins“, ceea ce a provocat uriașe daune țării noastre din punct de vedere economic, politic și militar – prin controlul total exercitat în aceste domenii fundamentale – științific, educațional etc. – de puterea sovietică.
Miza eliminării resurselor informative ale României
Insistența lui Pacepa privind eliminarea din Serviciile de Informații și Contrainformații post-decembriste a specialiștilor proveniți din aparatul fostei Securități a urmărit să lase statul român fără apărare timp de 5-10 ani, perioadă minimă de formare a noilor cadre pentru nevoile siguranței naționale. Afirmația lui Pacepa, potrivit căreia România nu va fi primită în NATO până nu satisface acest pretins deziderat, nu era acoperită de realitate: Cehia, Polonia și Ungaria s-au limitat să elimine din cadrele de Securitate din țările respective numai pe acelea cu funcții de conducere și pe cele care au săvârșit abuzuri în exercitarea atribuțiunilor de serviciu. Statului român nu i s-a condiționat expres niciodată primirea în NATO și UE de îndeplinirea unor asemenea cerințe.
Pe aceeași linie se înscrie și „indignarea“ lui Pacepa față de „jecmănirea“ Occidentului de date și documentații economice și tehnico-științifice de către DIE. Trădătorul comite, în acest caz, cel puțin două grave imprudențe nepermise unui „as“ în materie ca el:
a) uită că el însuși a condus mult timp Direcția de specialitate a DIE, iar ulterior a coordonat – ca adjunct al șefului DIE – activitatea de spionaj în domeniile economic și tehnico-științific desfășurată în Occident;
b) se face că nu știe – ceea ce este foarte rău – sau dezinformează conștient, faptul că, și în prezent, obiectivul prioritar al Serviciilor de Informații și Contraspionaj din SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franța, Israel și altele îl constituie tocmai apărarea secretelor economice și tehnico-științifice împotriva spionajului străin, concomitent cu obținerea de date și informații din orice altă țară unde există asemenea secrete ce prezintă interes pentru statele în cauză. Atunci, de ce n-ar avea dreptul să procedeze tot astfel și instituțiile similare din România?
Pentru toate aceste argumente și considerații, Ion Mihai Pacepa a fost, este și va rămâne un trădător!
(va urma)
