Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foștilor colegi ai adjunctului șefului Departamentului de Informații Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceaușescu.
Pe parcursul lunii iulie, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicația noastră trece în revistă elemente și date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menționez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparține, deși subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparținând unuia dintre cei mai influenți și mai importanți jurnaliști americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
Este necesară o schiță a cadrului politic internațional în care a avut loc „defecțiunea“ lui Pacepa pentru a înțelege cât stă în picioare din „argumentația“ hagiografilor acestuia, ce susțin că acesta ar fi adus mari servicii Vestului, deși este greu de crezut că putea aduce mai mari servicii Occidentului, în acea perioadă, decât Ceaușescu însuși.
Faptul că abia după zece ani de la intrarea pe mâna americanilor a început să fie folosit Ion Mihai Pacepa arată că de fapt „utilitatea“ sa a început să fie speculată într-un cu totul alt context internațional decât acela în care „a ales libertatea“, fostul cadru adus în DIE de către Alexandr Mihailovici Saharovski, nimeni altul decât mai marele consilierilor sovietici din Securitate, în perioada 1949-1953. Surprinzător sau nu, se pare că acest aspect a fost obliterat din dosarul de cadre al lui Pacepa, „ascendența“ sa fiind practic necunoscută colegilor săi de mai târziu, din Securitatea care începuse eliminarea cadrelor sovietice din structură.
După analiza din episoadele trecute a istoricului și cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Țăranu, urmează alte selecții din „Dosarul Pacepa“, realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe. Realizatorii „Periscop“ au selectat, cu privire la cazul Pacepa, și analiza altui specialist, dr. Ion Constantin, cercetător științific principal la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului. Acesta trasează o linie de demarcație între cazul Pacepa și alt caz celebru, cazul Kuklinski, realizând o analiză comparativă și aducând argumente ce scot în evidență distincția netă între aceste două cazuri. Mulți dintre apologeții lui Pacepa s-au referit la cazul polonezului Ryszard Kuklinski (foto), pentru a-l zugrăvi și pe Pacepa drept erou. Vom vedea că deosebirea dintre cele două situații nu este în nici un caz în favoarea lui Pacepa.
George Roncea
Pacepa versus Kuklinski
O simplă comparație a cazului Kuklinski cu cel al generalului Pacepa relevă unele asemănări, dar mai ales deosebiri esențiale. Este evident faptul că ofițerul polonez a trădat Pactul de la Varșovia și URSS, în primul rând. Cu toate acestea, el este puternic contestat în Polonia, pentru că se ține cont de semnificația gestului în sine, care nu poate fi justificat din punctul de vedere al regulilor și principiilor care guvernează armata unei țări.
Ca și în cazul Pacepa, reabilitarea sa a avut loc pe fondul interesului legat de integrarea țării în NATO.
Unul dintre cei mai cunoscuți disidenți anticomuniști polonezi, Adam Michnik, apreciază că Ryszard Kuklinski nu poate fi considerat erou al țării sale, ci poate doar al… CIA. În acest sens, el aduce argumente de ordin istoric, comparându-l cu o serie de personaje care în diverse momente din trecutul țării au acționat similar lui Kuklinski și care nu pot fi considerați eroi, istoriografia consemnându-i ca „trădători“ sau figuri rămase într-o ipostază de ambiguitate față de interesul național.
Oricum, Kuklinski pare mai ușor de apărat, din punct de vedere moral, decât Pacepa. Prin funcția pe care o avea în structurile Tratatului de la Varșovia, el se subordona nu numai (sau nu atât) conducerii de la Varșovia, cât mai ales Kremlinului.
Apoi mai este un lucru esențial: spre deosebire de Pacepa, colonelul Kuklinski nu a fost implicat în acțiuni de poliție politică. Despre I.M. Pacepa se știe bine că este părtaș și responsabil de multe dintre abuzurile regimului comunist, în cea mai neagră perioadă a existenței sale.
„Defectarea“ în Occident a unor ofițeri din armatele sau serviciile de informații ale țărilor fostului lagăr sovietic se numără printre episoadele cele mai controversate și prea puțin lămurite din istoria comunismului. Dacă despre celebrii foști KGB-iști Oleg Penkovski, Oleg Gordievski sau Vasili Mitrohin lucrurile sunt în linii mari cunoscute, deși nici acestea pe deplin clarificate, prea puțină lume știe adevărul în alte cazuri, precum cel al generalului Ion Mihai Pacepa din România sau al colonelului Ryszard Kuklinski din Polonia.
Pentru publicul românesc, acesta din urmă este chiar foarte puțin cunoscut, deși cazul Kuklinski pare a fi, în multe privințe, mai interesant și mai important decât cel al lui Pacepa. În Polonia, chestiunea este atât de controversată, iar dezbaterile atât de pasionale, încât și astăzi, la scurgerea a câțiva ani de la moartea personajului, circulă o vorbă: „Spune-mi ce părere ai despre Kuklinski și îți zic cine ești!“
„Nimeni în lume, în ultimii 40 de ani, nu a adus mai multe daune comunismului“. (1982, Directorul CIA, William Casey)
Potrivit celor mai multe dintre lucrările și studiile publicate în Polonia și în alte țări, volumul total al documentelor militare și informațiilor furnizate de R. Kuklinski americanilor însuma circa 35.000 de pagini, dintre care cel puțin 34.000 file erau în limba rusă. Calcule mai recente arată, totuși, că numărul total al paginilor materialelor furnizate de agentul polonez a fost de 42.000.
În afara informațiilor curente cu privire la conținutul consfătuirilor secrete, deciziile luate asupra organizării, funcționării și dislocării unităților sovietice și ale Tratatului de la Varșovia, colonelul polonez a livrat CIA informații strict secrete de importanță strategică deosebită, referitoare la: documentația tehnică asupra a peste 200 sisteme de arme de înaltă tehnologie, produse în U.R.S.S.; cele mai noi proiecte din domeniul industriei militare sovietice, precum varianta modernizată a tancului T-72, care reprezenta principala armă ofensivă la categoria de blindate aflate în dotarea Pactului de la Varșovia; planurile cincinale strategice ale Tratatului, pentru perioadele 1971-1975, 1976-1980 și 1981-1986; deciziile și ordinele date de Moscova, pentru aplicarea acestora în R.P. Polonă, R.D. Germană, R.S. Cehoslovacă, în R.P. Ungară și R.P. Bulgară; materialele secrete ale Statului Major General sovietic, referitoare la războiul electronic; variante ale planurilor de atac ale Armatei Sovietice și trupelor Pactului de la Varșovia împotriva unor state ale NATO din Europa Occidentală; participarea unor unități ale Armatei Populare poloneze la acțiuni prevăzute împotriva R.F. Germania și Danemarcei; planurile pentru cucerirea și ocuparea unor state ale Europei Occidentale de către Armata Sovietică și forțele Pactului; date strategice referitoare la unitățile Grupului de Nord al Armatei Sovietice, care constituiau practic trupele de ocupație din R.P. Polonă; același gen de date despre unitățile sovietice care stațio-nau în R.D. Germană, R.P. Ungară și R.S. Cehoslovacă; localizarea și datele tehnice ale celor mai importante puncte de comandă ale Armatei Sovietice („statele majore subterane“), de unde mareșalii sovietici urmau să asigure conducerea forțelor Pactului, în eventualitatea unui război cu forțele NATO.
(va urma)
