Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foștilor colegi ai adjunctului șefului Departamentului de Informații Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceaușescu. Pe parcursul lunii iulie, cånd s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicația noastră trece în revistă elemente și date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menționez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparține, deși subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparținånd unuia dintre cei mai influenți și mai importanți jurnaliști americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
Este necesară o schiță a cadrului politic internațional în care a avut loc „defecțiunea“ lui Pacepa, pentru a înțelege cât stă în picioare din „argumentația“ hagiografilor acestuia, ce susțin că acesta ar fi adus mari servicii Vestului, deși este greu de crezut că putea aduce mai mari servicii Occidentului, în acea perioadă, decât Ceaușescu însuși.
Faptul că abia după zece ani de la intrarea pe mâna americanilor a început să fie folosit Ion Mihai Pacepa arată că de fapt „utilitatea“ sa a început să fie speculată într-un cu totul alt context internațional decât acela în care „a ales libertatea“, fostul cadru adus în DIE de către Alexandr Mihailovici Saharovski, nimeni altul decât mai-marele consilierilor sovietici din Securitate, în perioada 1949-1953. Surprinzător sau nu, se pare că acest aspect a fost obliterat din dosarul de cadre al lui Pacepa, „ascendența“ sa fiind practic necunoscută colegilor săi de mai târziu, din Securitatea care începuse eliminarea cadrelor sovietice din structură.
După analiza din episoadele trecute a istoricului și cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Țăranu, urmează alte selecții din „Dosarul Pacepa“ realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe. Realizatorii „Periscop“ au selectat, cu privire la cazul Pacepa, și analiza altui specialist, dr. Ion Constantin, cercetător științific principal la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului.
Acesta trasează o linie de demarcație între cazul Pacepa și alt caz celebru, cazul Kuklinski, realizând o analiză comparativă și aducând argumente ce scot în evidență distincția netă între aceste două cazuri. Mulți dintre apologeții lui Pacepa s-au referit la cazul polonezului Ryszard Kuklinski (foto), pentru a-l zugrăvi și pe Pacepa drept erou. Vom vedea că deosebirea dintre cele două situații (și personaje) nu este în niciun caz în favoarea lui Pacepa.
George Roncea
Kuklinski a salvat Polonia de intervenția militară sovietică
Polonezul Ryszard Kuklinski a oferit americanilor localizarea și datele tehnice ale celor mai importante puncte de comandă ale Armatei Sovietice („statele majore subterane“), de unde mareșalii sovietici urmau să asigure conducerea forțelor Pactului, în eventualitatea unui război cu forțele NATO.
Nu întâmplător, pe timpul întâlnirii de la Reykjavik, din 1985, cu președintele Ronald Reagan, liderul sovietic Mihail Gorbaciov și consilierii săi au rămas foarte surprinși atunci când americanii le-au arătat că buncărele cele mai importante ale comandamentelor sovietice sunt „foarte bine țintuite“ de forțele Pactului Nord-Atlantic.
Într-un moment al discuțiilor de atunci, secretarul american al Apărării, Casper Weinberger, i-a dat președintelui Regan un document. Acesta a fost înmânat apoi lui Gorbaciov, care, la rândul lui, l-a dat mai departe șefului Statului Major General al Armatei Sovietice, mareșalul Serghei Ahromeev. După consultarea responsabililor de resort, sovieticii și-au dat seama că americanii cunosc în detaliu secretele referitoare la punctele lor de comandă din Europa, lucru care nu putea să se realizeze decât prin intermediul lui R. Kuklinski.
Pe 13 aprilie 1980, colonelul polonez le livrează americanilor documente despre organizarea trupelor Tratatului de la Varșovia în cazul unui război cu puterile occidentale. În ziua de 4 decembrie 1980, R. Kuklinski predă CIA planurile sovietice de invadare a Poloniei (de tipul intervenției din Ungaria, în 1956, și în Cehoslovacia, în 1968), în scopul lichidării mișcării „Solidaritatea“.
În același timp, spionajul american prin satelit confirma marile deplasări de trupe sovietice în apropierea frontierelor cu Polonia. În consecință, președintele Jimmy Carter s-a adresat liderului sovietic Leonid Brejnev cu o scrisoare în care cerea să li se dea posibilitatea autorităților și națiunii poloneze să-și rezolve singure dificultățile pe care le au, avertizând, totodată, Moscova în ceea ce privește efectele negative pe care le-ar avea asupra relațiilor americano-sovietice o eventuală folosire a forțelor Armatei Roșii în Polonia.
Imediat după aceasta, Carter a făcut publică poziția sa în problema respectivă. La rândul său, Papa Ioan Paul al II-lea s-a adresat Kremlinului, anunțând că, în cazul intervenției sovietice, el va merge în Polonia. Toate acestea au avut, desigur, ca efect atitudinea mai reținută a lui Brejnev în ceea ce privește folosirea mașinii de război sovietice pentru o intervenție în Polonia.
Kuklinski – acces la vârful Tratatului de la Varșovia
La începutul anilor '80, colonelul avea deja acces la cele mai secrete planuri politice și militare ale conducerii de stat și de partid din R.P. Polonă. Participa la toate consfătuirile și reuniunile Pactului de la Varșovia, care aveau loc nu numai în Polonia, ci și la Moscova și în alte capitale ale statelor socialiste. Îndeplinea, totodată, funcția de ofițer de legătură al armatei poloneze la cartierul general al mareșalului Kulikov, comandantul suprem al forțelor Tratatului de la Varșovia, fiind în cunoștință de cauză asupra tuturor problemelor importante dezbătute și a planurilor de măsuri adoptate.
În momentul de față se cunoaște că R. Kuklinski știa mai multe lucruri despre Armata Roșie și planurile acesteia chiar decât generalul Jaruzelski. Brejnev, Gorbaciov, mareșalii Ustinov, Greciko, Kulikov l-au informat pe șeful de stat polonez doar la modul general. Prin funcția sa, însă, Kuklinski era obligat să cunoască detaliile problematicii privind colaborarea dintre Armata Poloneză și forțele Tratatului de la Varșovia. Grație recomandărilor pe care le avea, i s-a și încredințat sarcina de mare răspundere de a elabora doctrina de apărare a R.P. Polone.
Contraspionajul militar polonez, ca și serviciile de specialitate sovietice nu au descoperit, însă, legătura sa sistematică – în anumite perioade, aproape zilnic – cu CIA. Pentru activitatea sa productivă în slujba serviciului de spionaj american, colonelul polonez primea aprecieri direct de la nivelul cel mai înalt al instituției care îl coordona.
„Nu a existat nicio altă sursă care să ne fi furnizat informații atât de prețioase“ – CIA
Într-o scrisoare secretă adresată de către amiralul Stansfield Turner lui R. Kuklinski, la 8 decembrie 1980, se arăta: „Informațiile tale prezintă o valoare deosebită și au ajuns la momentul potrivit. După traducere, ele vor fi înaintate personal președintelui. Raportul tău are un rol important în luarea de către guvernul Statelor Unite a unor decizii referitoare la acțiunile ce vor fi întreprinse în următoarele zile. Încă o dată, îți mulțumim pentru aportul și sacrificiul în slujba cauzei noastre comune. Păcat, totuși, că nu există posibilitatea de a te ajuta mai mult în îndeplinirea obligațiilor, în aceste momente dificile. Ne gândim la tine tot timpul“.
Având în vedere că, asemenea multor spioni, Kuklinski își desfășura solitar activitatea într-un mediu destul de tensionat, astfel de aprecieri, venite de la șeful instituției pentru care lucra, trebuie să fi avut un rol important în susținerea sa moral-psihică.
La propunerea generalului Jaruzelski, colonelul Kuklinski a fost inclus în grupul generalilor care, la ordinul Kremlinului, pregăteau variantele operative pentru introducerea Legii marțiale în Polonia. El a participat, astfel, la elaborarea documentelor pentru instituirea stării de război în țară, alături de generalii Mieczyslaw Dachowski, Tadeusz Hupalowski, Antoni Jasinski și Jerzy Skalski. Pe 11 februarie 1981, el a transmis CIA informații despre proiectata introducere a Legii marțiale (aplicată din 13 decembrie același an și rămasă în vigoare până în iulie 1983), iar în lunile următoare a raportat detalii privind măsurile întreprinse de autorități în acest scop, pregătirea de intervenție a trupelor de securitate, miliției, unităților Zomo (Unitățile Motorizate ale Miliției Cetățenești), armatei etc.
După cum rezultă din lucrări recent publicate, Kuklinski se număra printre cei mai apreciați și cei mai bine apărați agenți ai serviciului secret american, care figurau pe lista specială purtând criptonimul de „Bigot“. Potrivit declarațiilor unor oficiali americani – date publicității după 1990 – „nu a existat nicio altă sursă care să ne fi furnizat informații atât de prețioase“.
(va urma)
