Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foștilor colegi ai adjunctului șefului Departamentului de Informații Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceaușescu. Pe parcursul lunii iulie, cånd s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicația noastră trece în revistă elemente și date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menționez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparține, deși subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparținånd unuia dintre cei mai influenți și mai importanți jurnaliști americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
Este necesară o schiță a cadrului politic internațional în care a avut loc „defecțiunea“ lui Pacepa, pentru a înțelege cât stă în picioare din „argumentația“ hagiografilor acestuia, ce susțin că acesta ar fi adus mari servicii Vestului, deși este greu de crezut că putea aduce mai mari servicii Occidentului, în acea perioadă, decât Ceaușescu însuși.
Faptul că abia după zece ani de la intrarea pe mâna americanilor a început să fie folosit Ion Mihai Pacepa arată că de fapt „utilitatea“ sa a început să fie speculată într-un cu totul alt context internațional decât acela în care „a ales libertatea“, fostul cadru adus în DIE de către Alexandr Mihailovici Saharovski, nimeni altul decât mai marele consilierilor sovietici din Securitate, în perioada 1949-1953. Surprinzător sau nu, se pare că acest aspect a fost obliterat din dosarul de cadre al lui Pacepa, „ascendența“ sa fiind practic necunoscută colegilor săi de mai târziu, din Securitatea care începuse eliminarea cadrelor sovietice din structură.
După analiza din episoadele trecute a istoricului și cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Țăranu, urmează alte selecții din „Dosarul Pacepa“, realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe. Realizatorii „Periscop“ au selectat, cu privire la cazul Pacepa, și analiza altui specialist, dr. Ion Constantin, cercetător științific principal la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului.
Acesta trasează o linie de demarcație între cazul Pacepa și alt caz celebru, cazul Kuklinski, realizând o analiză comparativă și aducând argumente ce scot în evidență distincția netă între aceste două cazuri. Mulți dintre apologeții lui Pacepa s-au referit la cazul polonezului Ryszard Kuklinski (foto), pentru a-l zugrăvi și pe Pacepa drept erou. Vom vedea că deosebirea dintre cele două situații (și personaje) nu este în niciun caz în favoarea lui Pacepa.
George Roncea
Kuklinski în vizorul KGB
Legăturile cu serviciul secret american nu puteau rămâne la infinit neobservate de organele de contrainformații militare din cadrul Serviciului de Securitate polonez (S.B – Sluzba Bezpieczenstwa), aflat în structura Ministerului Afacerilor Interne al R.P. Polone. Acestea au aflat că de la Statul Major General Polonez se produce o scurgere de informații. Cercul suspecților s-a strâns tot mai mult în jurul lui Kuklinski.
La începutul lunii noiembrie 1981, colonelul R. Kuklinski a fost convocat de generalul Jerzy Skalski, locțiitorul șefului Marelui Stat Major General, care, în prezența altui general și a doi colonei, i-a dat de înțeles că se află în cercul celor suspecți de furnizare de informații către CIA. Motivul imediat l-a constituit faptul că o sursă a STASI (denumirea prescurtată a Serviciului de Securitate al Republicii Democrate Germane: Ministerium für Staatssicherheit), infiltrată la Vatican, informase că ultima versiune a planului de introducere a stării de război în Polonia se afla deja în posesia Centralei CIA de la Langley.
În baza cooperării existente între serviciile de Securitate ale Statelor membre ale Tratatului de la Varșovia, despre acest lucru a fost informată, evident, și Securitatea poloneză. Pe lângă Kuklinski, în cercul celor suspecți se găseau alți doi-trei ofițeri superiori din Marele Stat Major General, inclusiv șeful lor, generalul Jerzy Skalski.
Dându-și seama de situația periculoasă în care se afla, pe 2 noiembrie 1981, Kuklinski a distrus la locuința sa din Varșovia, str. Rajcüw nr. 11, toate documentele, notițele, ciornele și alte materiale secrete, care puteau fi compromițătoare în ceea ce privește colaborarea sa cu americanii.
Exfiltrarea agentului american de sub nasul rușilor
Luând în considerație faptul că este deconspirat, cât și amenințarea care planează asupra sa din partea KGB și a organelor de securitate poloneze, americanii au luat hotărârea evacuării agentului lor, împreună cu familia, și a punerii la adăpost în SUA. În noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1981, printr-o acțiune bine pusă la punct de serviciile de specialitate americane, familia Kuklinski (Ryszard, soția și cei doi fii ai lor) a fost adusă în ambasada SUA de la Varșovia, totul petrecându-se, practic, „sub nasul“ KGB și al SB. De menționat că, doar cu 12 ore înaintea evacuării din țară, Kuklinski participase la Ambasada URSS de la Varșovia la o recepție organizată cu ocazia aniversării „Revoluției din Octombrie“, care se știe că se serba totdeauna pe… 7 noiembrie.
În ziua de 8 noiembrie 1981, membrii familiei Kuklinski au fost transportați, cu un automobil, în Berlinul Occidental, de unde, cu avionul, au ajuns la o bază militară americană de pe teritoriul R.F. Germania. De aici, au fost duși cu un avion al armatei americane la baza militară a aeroportului Andrews de lângă Washington. În acest fel s-a încheiat activitatea de spionaj a lui Kuklinski în R.P. Polonă. După stabilirea în S.U.A., Kuklinski a trăit sub o nouă identitate, într-o localitate din apropierea capitalei Washington. Aceasta nu a împiedicat, însă, KGB, GRU și securitatea poloneză să întreprindă măsuri pentru a-l captura sau lichida chiar pe teritoriul american. Asupra sa au avut loc două atentate, care însă au eșuat. Pe 9 februarie 1982, Directorul CIA, William Casey, înainta președintelui Ronald Reagan propunerea de a i se aproba lui Ryszard Kuklinski cetățenia americană în afara procedurii normale, gradul de colonel al armatei Statelor Unite, precum și cea mai înaltă distincție care se acordă în spionajul SUA. În fundamentarea raportului cu propuneri, șeful CIA aducea următoarele argumente: „Nimeni în lume, în ultimii 40 de ani, nu a adus mai multe daune comunismului ca acest polonez. Expunându-se la mari pericole, Kuklinski, în mod consecvent, a furnizat informații secrete de mare valoare, referitoare la Armata Sovietică, planurile operative și țintele Uniunii Sovietice, ceea ce, într-un mod lipsit de precedent, a permis menținerea păcii. Cei care l-au cunoscut personal pe Kuklinski văd în el un om de mare caracter și curaj, un patriot și erou polonez“.
Condamnat la moarte de sovietici
În 1982, Kuklinski și-a început activitatea ca expert pentru problematica sovietică din domeniul politico-militar, lucrând atât la Departamentul Apărării, cât și la Departamentul de Stat de la Washington. Se înțelege că munca sa viza cu prioritate monitorizarea și evaluarea evenimentelor care aveau loc în R. P. Polonă, fiind îndreptată împotriva autorilor Legii marțiale. Amnistia generală dată după ridicarea Legii marțiale nu a fost valabilă și pentru „trădătorul“ Kuklinski. Pe 23 mai 1984, după ce încercările de lichidare a acestuia de către KGB, în America, au eșuat, Tribunalul Militar din Varșovia, în ședință secretă, l-a condamnat în contumacie, la pedeapsa cu moartea, privarea de drepturile publice, degradarea militară, precum și confiscarea întregii averi, atât a lui, cât și a familiei sale.
Șeful Securității, generalul Kiszczak, a confirmat indirect faptul că problema a fost atât de mult timp ținută ascunsă, întrucât s-a încercat răpirea lui Kuklinski din SUA. Deși, formal, sentința a fost dată la Varșovia, în realitate ea a fost pronunțată la Moscova, fapt confirmat și de faimosul „defector“ sovietic Viktor Suvorov. Tribunalul Militar polonez se afla în situația de a condamna un polonez, pentru furnizarea către o putere străină a unor secrete care nu erau poloneze, ci sovietice, iar documentele, în cea mai mare parte a lor, nu erau scrise în limba poloneză, ci în limba rusă. Abia în 1990, în urma unei amnistii generale, condamnarea lui R. Kuklinski va fi redusă la 25 ani închisoare.
(va urma)
