Ieșită recent din pușcărie, după cinci ani petrecuți după gratii, Ioana Maria Vlas continuă să arate cu degetul spre adevăratul gropar al FNI, Sorin Ovidiu Vîntu. Între un periplu la Poliție – unde trebuie să se prezinte periodic, sau la o televiziune unde "latră" în zadar, Ioana Maria Vlas a acceptat miercuri, cu puțină vreme înainte să apară la Realitatea TV a lui Vîntu, să acorde un interviu reporterilor cotidianului nostru. Extrem de concisă, Vlas a povestit cu lux de amănunte, pe parcursul a peste 120 de minute, dedesubturile afacerilor care au condus la falimentarea FNI. Deși se declară dispusă să lupte pentru aflarea adevărului până în clipa în care va închide ochii, Vlas nu nutrește speranța că autoritățile statului vor ține cont de dovezile existente în dosarul FNI și nu-l vor pedepsi niciodată pe autorul celei mai mari escrocherii postrevoluționare, Sorin Ovidiu Vîntu. Și aceasta, din cauză că în acest megascandal financiar sunt implicate nume grele din toate structurile statului.
Interviu în exclusivitate cu Ioana Maria Vlas:
Reporter: Știați la momentul la care v-ați implicat în administrarea FNI că SOV Invest nu avea o bancă depozitară pentru Fond, așa cum cerea legea?
Ioana Maria Vlas: Eu am fost președintele Gelsorului și Vîntu voia să facă un fond de investiții. Și pentru că tot eram la îndemână, eu am scris documentele de constituire. De aceea m-au făcut ăștia "mama FNI". Dar a scrie niște documente de constituire, conform legii – că altfel nu-l autoriza nici dracu' – nu mi se pare a fi nicio vină și nicio culpă. Da? Fondul a avut un alt președinte, o altă conducere… Eu nu am fost implicată în FNI cu absolut nimic până la un punct. Da? Deci atâta am făcut eu. În schimb, în 1998, Vîntu m-a contactat și mi-a spus: "Vrei să preiei FNI-ul?". Și eu am spus: "Da!". Sigur că știam că FNI nu avea bancă depozitară. Ați uitat că am fost președintele UNOPC (n.r. – Uniunea Națională a Organizațiilor de Plasament colectiv)? Eu am ordonat control la FNI. Și? Ce s-a întâmplat?
R: Există documente care arată urmele privind implicarea lui Sorin Ovidiu Vîntu în FNI…
I.M.V.: Care dintre ele?
R: Deși nu exista niciun contract parafat între Vîntu și FNI, totuși el a primit 198 de milioane de lei vechi într-un cont personal, cu titlul de comision de adminstrare al Fondului în condițiile în care el nu avea nicun contract încheiat cu SOV Invest.
I.M.V.: Vîntu spune sus și tare că nu s-a implicat personal în operațiunile de administrare a FNI. Și totuși, unul dintre interpușii săi, Nicolae Popa, i-a virat "din greșeală", pe 27 martie 1996, circa 198 de milioane de lei într-un cont personal reprezentând "comision de administrare". Aceasta, în condițiile în care SOV Invest nu a încheiat niciun contract de această natură cu Vîntu personal pentru FNI.
R: Au fost singurii bani virați ilegal lui Vîntu?
I.M.V.: Nu. FNI a fost căpușat de Vîntu prin Gelsor, Imola, SGI etc. Căutați rapoartele financiare ale Gelsorului din ultimul an și o să vedeți că era pe pierdere. Dar avea un nivel de trai de înțepeneai (n.r. – zâmbește)…! O să-ți dau… Știi cum mergeau banii către Vîntu? Astăzi SOV Invest încasa bani, drept comisioane, de la FNI, tot astăzi se virau în Gelsor banii, chipurile pentru că exista un contract de colaborare. Nu știu care contract de colaborare, pentru că singurul contract valid și legal între cele două companii (n.r. – SOV Invest și Gelsor) era cel în baza căruia Gelsor era broker al SOV Invest, că eu nu puteam opera direct pe piață. Așa… În aceeași zi, banii de la SOV Invest se duceau în contul personal al lui Vîntu. Există documente bancare privind acest circuit. În vremea când eu eram președinte, după ce aflam (n.r. – despre respectivele transferuri bancare), făceam spume. Și? Și? Și ce dacă făceam spume?
R: De ce ați acceptat să mergeți înainte știind că se fac ilegalități?
I.M.V.: Vreau să-ți spun un singur lucru: mai ții minte ce a fost în 1996? În acel an s-au prăbușit câteva fonduri. A fost un scandal monstruos. A picat SAFI. Și tot eu eram președintele UNOPC (n.r. – Uniunea Națională a Organizațiilor de Plasament Colectiv). N-am mai vrut să se întâmple așa ceva. Eu am pus foarte mult suflet în crearea pieței fondurilor. Fir-ar al dracu' să fie cine m-a pus! Asta e explicația pentru care am acceptat să merg în continuare cu FNI. Și vă mai spun ceva: cu mine președinte SOV Invest, cu un fond cum era FNI, cu obrazul meu curat de dinainte, putea să se întâmple orice, că oamenii mă credeau pe mine. Ai înțeles? Deci mutra mea a fost un activ necorporal. Pentru asta plătesc acuma. Că m-a pus dracu' să intru în activele necorporale ale lui Vîntu. Asta e…
R: Multe din documentele FNI și ale SOV Invest nu au mai fost de găsit. TotușI, există circuitele bancare ale operațiunilor derulate. S-a ținut cont de acestea în rechizitoriul FNI?
I.M.V: Cine era să țină cont? În anchetă s-a ținut. Și ce dacă s-a ținut cont? Trebuia să înțeleagă și judecătorul cum au mers treburile. A înțeles? De unde să înțeleagă?
R: Chiar în sera anunțării căderii FNI, fostul dvs. trezorier, Cristian Dobre, a fost prins de polițiștii Secției 14 Poliție că sustragea din Gelsor, ajutat de mai multe persoane, documente ale FNI…
I.M.V.: Și ce s-a întâmplat? Numai acest lucru trebuia să fie un semn de întrebare al corectitudinii procesului. Toată lumea știe că au dispărut documente și nimeni nu vreau să afle cine dracu' le-a luat și nu vrea să reconstituie circuitele bancare. Cheia procesului trebuia să fie cine a distrus documentele și de ce? Cui i-a folosit acest lucru? Mie mi-a folosit? Nuuuu!!! Că au dispărut numai documentele care trebuiau să dispară și să nu îl incrimineze pe Vântu și au rămas doar cele care mă incriminează pe mine. Și eu ce să fac?
R: Dar procurorii care…
I.M.V: Care procurori?
R: Cei care au fost numiți în dosar după îndepărtarea echipei condusă de procurorul Luminița Șega au ținut cont de circuitele bancare în lipsa documentelor FNI?
I.M.V.: Dragule, stai să-ți explic ceva… A fost ancheta cât a fost, până la un moment dat… Eu am zis: "Bun, faceți ceva ca să mă țineți în pușcărie în continuare!". Atunci a pornit FNA-ul (n.r. – ancheta în acest caz) pentru că eu eram de 180 de zile în arest și trebuiau să-mi dea drumul, conform Codului Penal. În acel moment a intrat FNA-ul pe rol și nici dracu' nu a mai făcut anchetă în cazul FNI. Eu ceream să mă duc la procuror pentru a reconstitui circuitele bancare și mi se spunea: "Care procuror? Că nu mai e!". M-am trezit în 2004, într-o după-amiază de decembrie, că mă cheamă onorabilul procuror Irinel Păun (n.r. – actualul șef al Direcției Generale Anticorupție) și îmi spune: "Eu sunt procurorul de anchetă. Am venit să vă prezint materialul de urmărire penală", mi-a zis. "La ora asta, după amiază? Un dosar atât de complicat? Nu vreau să mă uit prin el, dacă acuma m-ați chemat. Nu are rost să mă uit în material, că mă uit degeaba. Asta este o treabă care trebuie rumegată", i-am replicat. Și nu a trecut o zi și… buf-buf, cele două rechizitorii (n.r. – FNI și FNA)
R: O altă urmă lăsată de Vîntu în FNI este afacerea Cibela.
I.M.V.: Da. Nu a fost singura. Vîntu a făcut cămătărie cu banul FNI-ului.
R: Există documente care să probeze acest lucru?
I.M.V.: Da, există. În cazul Cibela există documente bancare care arată că Viorel Popa, patronul Cibela, s-a achitat până la ultimul leu. Însă la Vîntu… Iar ulterior Vîntu nu a mai virat suma de 550.000 USD către FNI. Acest lucru este menționat și în raportul de expertiză judiciar-contabilă, iar suma respectivă face parte din prejudiciul adus investitorilor. Să vă explic: creditul financiar, acordat din banii FNI către Cibela Group a fost negociat personal de Vîntu cu Popa Viorel, reprezentantul Cibela. În acest scop s-a semnat un contract de cesiune prin care SOV Invest, pentru FNI, cumpăra cu 5 miliarde de lei vechi acțiuni emise de Cibela Group. Popa a recunoscut la ancheta penală că nu mă cunoștea, că nu mă văzuse niciodată și nu negociase cu mine "afacerea". Dar contractul, semnat în februarie 1999, când eram ocupată cu mutarea sediului SOV Invest din blocul Gelsor în sediul Centrocoop din strada Brezoianu, i-a fost prezentat gata semnat cu numele meu, prin aplicarea unei parafe, nu prin semnătura olografă.
R: Aceste documente există la dosar.
I.M.V.: Da, există. Însă au fost împărțite în diverse volume. Însă documentele colaterale privind contractele cu Cibela nu au fost lângă contracte, iar judecătorul n-a mai căutat în celelalte volume sau dosare. Eu am cerut la apel să văd acele documente. Le-am găsit… Și?
R: Ce îmi puteți spune despre afacerea FNA – Gelsor – Banca Agricolă?
I.M.V. : Care dintre ele? Că "e" mai multe! Sunt trei afaceri. (râde).
R: Aceea privind vânzarea către Banca Agroicolă a unor acțiuni Gelsor la un preț supraevaluat. E vorba de dosarul retrimis de instanță la Parchet pentru refacerea rechizitoriului și pentru confruntarea lui Vîntu cu o persoană decedată pe parcursul urmăriii penale.
I.M.V.: Afacerea asta n-a fost făcută de mine. Din ce am aflat postum, a fost următorul lucru: că era vorba despre vânzarea unor acțiuni furate din patrimoniul FNI. Vîntu i-a ordonat lui Nicolae Popa, omul său de încredere, Viorel cum îi spuneam noi, să ia din FNI 60.000 sau 100.000 de acțiuni …Nu mai țin minte exact câte… Și Popa a dat acțiunile unui interpus, Teodor Irimescu. Iar ăla s-a dus frumușel și le-a vândut la Banca Agricolă. Eu, în momentul în care a ieșit scandal la Banca Agricolă, am zis: "Unde-s acțiunile din portofoliul FNI? De ce s-au cumpărat la prețul acela de către bancă?". Și a ieșit la iveală că acțiunile vândute de Irimescu erau ale FNI. Irimescu oricum a stat la pușcărie pentru că i-au pus în cârcă că nu a plătit dările pentru tranzacție. Nicolae Popa nu mai există… Eu habar n-am avut de tranzacție, pentru că nu eram în România. Eram în Israel, eram pentru fondurile de pensii, că-l interesau pe Vîntu… Deci eu m-am trezit cu porcăria pe cap de am crezut că înțepenesc. N-a fost o afacere făcută de mine absolut deloc. Marian Petrescu (n.r. – fost președinte al SOV Invest) știe foarte bine această tranzacție, dar nu spune nimic…
R: Ce ne puteți spune despre afacerea CEC și SOV Invest. În memoriile din arest spuneați că a fost o asociere comandată de Vântu și aprobată de la nivel înalt. Menționați că vă era rușine că-l presați pe fostul președinte al CEC, Camenco Petrovici, să semneze contractul de cauțiune-fidejusiune. A fost o afacere comandată? De cine? A fost o afacere care a avut acceptul minsitrului de atunci al Finanțelor, Decebal Traian Remeș?
I.M.V.: Bineînțeles! Îți dai seama că săracul moș nu ar fi semnat nici mort! CEC-ul era bancă de stat. Cine dracu acceptă, ministrul finanțelor, care e proprietar al băncii, să facă o investiție de 300 de miliarde într-un fond în care toată lumea știa că e poștit?
R: V-a pomenit vreodată Petrovici că a fost obligat de ministrul Finanțelor să încheie contractul dintre CEC și SOV Invest?
I.M.V.: Da! Și nu numai el. La dosar sunt declarațiile unei doamne. Enășoaie … Sau așa ceva, care era juristă la CEC. În anchetă, ea a spus că Petrovici a fost presat să încheie contractul. A spus exact de cine a fost presat. Sunt niște lucururi care s-au petrecut într-o perioadă în care eu ocupam postul de președinte al SOV Invest, și de aceea mi-e ciudă pe mine de îmi vine să mă spânzur.
R: Pentru a da impresia că FNI e un fond solid, SOV Invest a vândut acțiuni la CEC, la Banca Agricolă etc.
I.M.V.: El (n.r. – Sorin Ovidiu Vîntu) le-a vândut, nu eu.
R: Dar la acel moment, dvs. figurați ca acționar al SOV Invest și conform unor documente oficiale ați încheiat personal tranzacțiile respective în calitate de acționar al societății de administrare a FNI.
I.M.V.: Eu am primit acele acțiuni de la o altă fantoșă. De la Gelu Teodorescu (n.r. – asociatul lui Vântu în Gelsor; Gelsor este acronimul de la numele Gelu și Sorin).
R: Banii proveniți din acele tranzacții, câteva zeci de miliarde de lei vechi, ar fi trebuti să fie ai dumneavoastră. Ați luat acei bani?
I.M.V.: Cum au intrat în contul meu de la BCR, așa au plecat în conturile lui Sorin. Cum puteam eu să-i cer lui Vîntu banii aceia, când el era proprietarul acțiunilor SOV Invest? Eu eram doar un interpus.
R: În mod normal sumele respective nu puteau pleca din contul dvs. personal fără să vă dați o semnătură…
I.M.V.: Pe contul meu mai avea cineva drept de semnătură. Cristian Dobre (n.r. – fost angajat Gelsor și ulterior al BRS, om de încredere al lui Vîntu). Deci el era trezorierul personal și al lui Vîntu și al meu.
R: De ce ați acceptat ca altcineva să vă gestioneze contul?
I.M.V.: Așa mi s-a spus că trebuie să existe cineva care să-mi gestioneze contul.
R: Cine v-a spus acest lucru?
I.M.V.: Vîntu, cine dracu? Eu nu i-am cerut lui Vîntu să-mi dea mie banii ăia, că știam că sunt acțiunile lui. Înțelegi?
R: Deduc faptul că în momentul în care Gelu Teodorescu v-a cesionat acțiunile de la SOV Invest n-ați plătit niciun leu și ați știu că veți fi interpusul lui Vântu.
I.M.V.: Nu am plătit niciun leu, dar Vîntu susține că i-am dat 300 de milioane de lei vechi. Știam că Vîntu e stăpânul respectivelor acțiuni.
R: Scriptic, erați proprietarul acțiunilor SOV Invest preluate de la Teodorescu. Puteați spune că nu sunteți de acord ca pe contul dvs. personal să mai aibă drept de semnătură Cristian Dobre și, în acest caz, puteați încasa banii proveniți din vânzarea acțiunilor SOV Invest aflate pe numele dvs. către Banca Agricolă.
I.M.V.: Crezi că sunt nebună? Păi mă spânzura a doua zi! Cum puteam face așa ceva, când eu știam că sunt acțiunile lui Vîntu pe care i le dăduse lui Teodorescu, care Teodorescu le-a "vândut" pe urmă la toată lumea, inclusiv mie? Dar trebuia să fie cineva bătut în cap să-i tragă la Vîntu asemenea țeapă! Chiar crezi că puteam să-mi permit un asemenea risc? Hai să fim oameni serioși! Ptiu, ce întrebare mi-ai pus! (n.r – râde cu subînțeles)
R: Revin la contractul de cauțiune-fidejusiune încheiat de SOV Invest cu CEC. Documentul a fost parafat în perioada în care nu erați în țară.
I.M.V.: Da! Și care e problema?
R: S-a făcut o expertiză grafologică pentru a se vedea că n-a existat semnătura dvs. pe acel contract?
I.M.V.: Da' crezi că mi s-a acceptat cererea? Ești naiv! Cum poți să crezi așa ceva? Eu am cerut tot timpul să mi se expertizeze toate semnăturile. Și am fost tratată cu sictir!
R: De cine?
I.M.V.: De judecător.
R: Care judecător? Mihai Rotaru?
I.M.V.: De toți. Inclusiv de Mihai Rotaru. De "Puiuțul drag", cum ai scris tu.
R: În timp ce erați în arest, în contul dvs. personal au intrat 470 de milioane de lei vechi …
I.M.V.: Da. Întrebarea este: Cine i-a pus?
R: Unde sunt acești bani?
I.M.V.: Da dracu' știe? Cred că sunt sechestrați.
R: Dacă s-ar studia circuitul bancar, nu s-ar putea afla cine i-a transferat în contul dvs. pentru a vă înfunda?
I.M.V.: Domnule Zară … Iară să-ți spun că ești naiv? Păi dacă cineva nu vrea, nu vrea! Eu pot să latru de o să mă ia dracu. Am lătrat amândoi și ce s-a întâmplat ?
R: Aveți ideea de vreun cont colateral constituit de Vântu în SUA care a ajutat la un circuit bancar prin care anumite sume de bani din FNI au fost ulterior direcționate spre BRS și pentru constituirea BID?
I.M.V.: Schema cu BID o cunosc. Știu cum s-au dus banii din FNI pentru constituirea BID. Pe carnetele cu numele lui Viorel Popa se ridicau banii din FNI și se modifica și numărul de unități. În plus, bineînțeles.
R: Modificările numărului de unități de fond se făcea din sistemul informatic al SOV Invest?
I.M.V.: De aceea a murit Diaconiță (n.r. – angajat Gelsor care a conceput și gestionat sistemul informatic al SOV Invest). Păi datele nu se băgau decât în baza de date. Nu putea nimeni să intre în baza de date. Nici măcar eu. Doar Diaconiță și anumiți băieți ai lui Vîntu. Era încă unul, Oprea și nu mai știu care…Înțelege-mă bine.
R: Operațiunea prin care Vîntu a răscumpărat unități de fond în nume personal a fost făcută la ghișeu?
I.M.V.: Dracu să știe cum a fost făcută. Că operațiunea a fost făcută în ianuarie 2000 și eu nu mai eram în România. El (n.r. – Vîntu) dădea telefon și atâția bani plecau cu sacul din casieria FNI. Eu ce să fac? Când l-am întrebat unde se duc banii, mi s-a spus: "Asta nu e treaba ta!".
R: Procurorul Irinel Păun n-a ținut cont de semnătura lui Vîntu pe carnetele prin care a retras ilegal bani din FNI?
I.M.V.: Da…(râde). Știți ce mi-a zis distinsul procuror Păun când l-am întrebat de ce nu ține cont de semnătura lui Vîntu, pe carnetele FNI prin care a retras ilegal bani? Că nu-l poate incrimna, că n-a semnat un document strategic.
R: Putea fi tras la răspundere penală pentru aceste operațiuni?
I.M.V.: Păi dacă dumneata te duci la bancă să retragi bani din contul cuiva, poți? Nu poți! Dar crezi că fata de la ghișeu care a procesat carnetele lui Vîntu putea să zică că nu îi eliberează bani? Să o creadă proștii!
R: Dacă eu aș fi semnat acele carnete FNI și retrăgeam banii care, de fapt, erau pe numele lui Popa, ce se întâmpla?
I.M.V.: Intrai la pârnaie!
R: Demisia dvs. din SOV Invest nu mai e de găsit. De ce nu ați făcut o copie pe care să o păstrați?
I.M.V.: Pe mine m-a luat pe sus cu povestea asta. Nu poți să deduci ce lehamite mă bântuia pe vremea aceea… Atunci când omul e hăituit, obosit, nervos, greșește fără să vrea.
R: CNVM știa ce se întâmplă în FNI?
I.M.V.: Cu siguranță, da!
R: A fost Ștefan Boboc, fostul președinte al CNVM, implicat în a acoperi mizeria din FNI? A fost presat de sus să închidă ochii?
I.M.V.: Îmi puneți o întrebare la care nu pot să răspund. Știu un singur lucru: Boboc e un om cu adevărat sincer și corect. E de o corectitudine rară. Eu am declarat, dar nimeni nu ține cont că, pe vremea când nu eram în FNI și nu aveam nimic cu SOV Invest, am asistat la o discuție fără să vreau. Am deschis ușa biroului lui Vîntu și el îl făcea troacă de porci pe Cojocaru (n.r. – angajat CNVM) care făcea un control la SOV Invest. Sunt convinsă că aranjamentele cu CNVM au mers la nivel mediu.
R: Controlorii CNVM nu și-au pus niciodată întrebări de genul: nu există bancă depozitară, cum se calculează activul net al Fondului?
I.M.V.: Mă omorâți… Păi dacă era ordin să nu vadă? Nu știu dacă controlorii nu vedeau pentru bani, ori de frică. Orice om normal ar fi văzut totul. Însă nimeni n-a vrut să vadă nimic! Toată lumea a acceptat FNI așa cum e. În primul rând, organele de stat. Dacă era după mine, eu închideam FNI a doua zi. Cine dracu a avut însă curajul ăsta? M-a întrebat cineva de ce nu am făcut nimic. Și dacă făceam? Ce se întâmpla? Până la urmă pușcărie tot eu făceam.
R: Ați sugerat că FNI ar fi fost închis deoarece existau interese la nivel înalt. Puteți să-mi dați nume de politicieni, magistrați sau de persoane influente care au fost cliențI ai FNI?
I.M.V.: Dracu' știe cine au fost persoanele influente. Persoanele influente nu le știam eu. Acolo a fost un băiat, Cosmin Bârlan, care acum e în Canada. El știe tot, dar el nu o să spună niciodată cine erau persoanele influente ale căror carnete le ținea el. Numai Vîntu și Cosmin ăsta știu cine au fost persoanele influente care au beneficiat de pe urma FNI. Înțelegeți că SOV Invest era condus direct de el (n.r. – Vîntu) sau prin intermediul lui Popa.
R: Vîntu primea zilnic raportările de la SOV Invest cu privire la FNI?
I.M.V.: Primea tot. Baza de date a SOV Invest era bună pentru că nu era în ea niciun fel de neclaritate. Pentru că trebuia să știm cu toți cât a intrat și cât a ieșit, pentru că altfel ne încurcam în prostie și sărea (n.r. – Vîntu) până în pod.
R: Rețeaua informatică avea ramificații și la Gelsor?
I.M.V.: Normal că avea. Rețeaua era a lui Vîntu. Baza de date a SOV Invest era făcută și gestionată de compania lui.
R: Deci din biroul lui, Vîntu știa în orice moment ce se întâmplă în FNI.
I.M.V.: I se raporta în fiecare seară.
R: Spuneați că Vîntu știe multe despre mulți. Și asta datorită faptului că în rețeaua Gelsor și SOV Invest au fost racolați foști ofițeri de informații. Dvs. nu v-ați ales colaboratorii în rețeaua SOV Invest?
I.M.V.: Dracu i-a ales! Oamenii din rețeaua SOV Invest erau cei din rețeaua Gelsor. Vîntu mi i-a dat mie, spunându-mi că îmi face un mare serviciu. "Fac asta pentru că ești prietena mea", mi-a zis. Ce să schimb eu în rețea, în structură? Ce puteam să fac?
R: Să trecem la momentul Israel. V-a contactat vreodată Vîntu cât ați fost fugită?
I.M.V.: Never. Am vorbit de două ori cu Viorel Popa la telefon și mi-a spus: "Stai liniștită că am eu grijă de tine!". Și după aia a dispărut. Și a avut "grijă". Că după aia m-a luat dracu'…
R: În perioada când ați fost fugită, asociația de locatari făcuse o acțiune în instanță împotriva dvs. pentru restanțe la întreținere. Totuși debitele dvs. au fost în final achitate. De cine?
I.M.V.: O fostă colegă de celulă de la pânaie a stat în acest apartament până de curând și s-a descurcat cum a putut. Acum trebuie să plătesc eu, că am restanță 28 de milioane de lei vechi.
R: Acum susțineți că nu aveți bani. Însă știu că înainte de a fugi ați transferat în Israel, înainte de plecare, suma de 70.000 USD. Mai aveți acești bani? Sau i-ați cheltuit?
I.M.V.: Nu am umblat la contul ăla. Ce, eram nebună? Credeam că mă depistează Poliția israeliană. Deși puteam să apelez la acei bani, că așa îi interesa pe israelieni să mă prindă, cum te interesează pe dumneata să îl cunoști pe vecinul meu de apartament. Eu m-am dus la Poliția din Israel să mă predau și ei m-au dat afară.
R: Aș vrea să vă pun o întrebare dură.
I.M.V.: Spuneți!
R: Observ că după tot ceea ce vi s-a întâmplat mai aveți o admirație deosebită pentru Vîntu…
I.M.V.: Am și acum. Îi merge mintea brici.
R: Multă lume se întreabă dacă nu cumva ați fost îndragostită de Vîntu făcând tot ceea ce ați făcut.
I.M.V.: (râde copios) De mintea lui da, am fost îndrăgostită și mai sunt. O minte ca a lui se naște foarte rar. Pe mine mă fascina acest om din punct de vedere al minții lui, al modului în care putea să intuiască slăbiciunile oamenilor, cum putea să intuiască dorințele lor și să le utilizeze în folosul lui. Relația noastră era una foarte ciudată, în sensul că, având în vedere că are mintea pe care o are, și știind ce poate să facă, am crezut în ajutorul lui ca să fac ce trebuia să fac bine. Atâta vreme cât Vîntu a fost nevăzut în spatele meu, am făcut lucruri bune pentru piața de capital.
R: La un moment dat, deși FNI era în groapă, ați făcut o conferință de presă în care ați declarat că Vîntu nu mai avea nicio treabă cu FNI și cu FNA. Atunci ați fost convingătoare, dar ați mințit.
I.M.V.: Am ținut conferința de presă și am mințit. Atunci când vreau, pot să fiu convingătoare. Mi-am pus obrazul pentru ca FNI să nu cadă.
R: Dar mai avea FNI șanse de redresare?
I.M.V.: Da, dacă Vîntu nu scotea cele 300 de miliarde de lei din FNI pe care le-a pus CEC.
R: Se va afla vreodată adevărul despre FNI? Va ajunge Vântu la pușcărie?
I.M.V.: Înțelegi că Vântu are în spate informațiile, relațiile și banii. Eu ce am? Sunt săracă ca un șoarece de biserică. Eu nu mai cred că Vîntu o să plătească. Never. Dacă Vîntu ajunge la pușcărie, eu, care sunt atee, mă călugăresc!