Desprinsă de realitate, premierul Viorica Dăncilă a declarat joi că a cerut Autorităţii Electorale Permanente să extindă termenul pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul electoral, pentru a creşte numărul celor care pot vota prin corespondenţă.
„Am cerut Autorităţii Electorale Permanente să extindă termenul pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul electoral, pentru a creşte numărul celor care pot vota prin corespondenţă”, a spus Dăncilă la deschiderea Forumului românilor de pretutindeni, eveniment ce are loc în Bucureşti.
Ceea ce ar trebui ea să facă ar fi să dea o ordonanță de urgență pentru ca cei care se înscriu pe portalul votstrainatate.ro să o poată face încărcând o copie de pe pașaport. În data de 2 septembrie am transmis Autorității Electorale Permanente un set de întrebări în acest sens la care aștept răspunsul aflat încă în lucru, după cum mi s-a comunicat telefonic astăzi:
1. Un român care lucrează în străinătate și are la el doar pașaportul nu și cartea de identitate se poate înscrie la votul prin corespondență, având în vedere că pe portalul https://www.votstrainatate.ro/ se precizează că trebuie să anexeze „copia scanată sau fotografia actului de identitate”, pașaportul nefiind considerat în România act de identitate, ci document de călătorie?
Dacă răspunsul la întrebarea 1 este negativ vă rugăm să ne răspundeți în continuare la:
2. Considerați că acesta poate fi unul din motivele pentru care românii nu se înscriu pentru votul prin corespondență? Aceeași întrebare și pentru înregistrarea ca alegător în străinătate și solicitarea organizării unei secții de votare în localitatea în care domiciliază. Vă rugăm explicați pe ce vă bazați răspunsul.
3. Dețineți statistici de la Poliția de Frontieră despre câți români care călătoresc în străinătate pentru perioade lungi au tranzitat frontiera cu pașaportul și câți cu un act de identitate?
4. La alegerile precedente desfășurate în străinătate, începând cu 2014, câți români au votat cu pașaportul și câți cu un act de identitate?
5. Ați luat în calcul să solicitați premierului PSD să emită o ordonanță de urgență pentru a permite votul prin corespondență și cu pașaportul?

Așteptăm răspunsul AEP
Singuru lucru de care are habar, ie să mintă poporul si să se ie la harță cu prezidentul pe “PROIECTE” pe cere le tratează cu“RESPONSABILITATE și RESPONSABILITATE.
O habarnistă mai mare nici că se găsea în toată țara.