Autori: Cristina Cristea, Senior Manager, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România
Călin Stan, Avocat, Senior Managing Associate, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL
În ultimele luni, tot mai mulți contribuabili au fost subiectul unor popriri înființate în mod eronat. Popririle în discuție nu au fost înființate conform prevederilor Codului de Procedură Fiscală ori ca urmare a înregistrării unor obligații fiscale restante, ci din alte motive, care ar putea ține de breșe din infrastructura ANAF. Despre ce este vorba și ce este de făcut?
Dacă privim din unghiul contribuabilului onest, subiectul este, de departe, unul frustrant. Din prisma consultantului fiscal, partenerul de afaceri al contribuabilului și legătura sa în relația cu inspectorii fiscali, problema este și mai delicată pentru că ceea ce iese la iveală nu este, așa cum am fi tentați să credem, reaua-voință a organului fiscal, cât mai degrabă sincope în organizarea și în modul de lucru ale ANAF, de care, pe de altă parte, nu pot fi considerați vinovați contribuabilii.
Din nefericire, identificăm din ce în ce mai multe cazuri în care persoanele se confruntă cu conturile bancare poprite în mod eronat – cu accent pe conturile, deoarece nu vorbim doar de unul, ci de toate conturile bancare pe care contribuabilii în cauză le au deschise la băncile din România. Un plus de gravitate este adus și de faptul că indisponibilizarea sumelor nu ține cont de corectitudinea impunerii și, în plus, afectează atât sumele existente deja în cont, cât și eventuale sume viitoare, în principiu, în limita obligațiilor fiscale stabilite în mod eronat de ANAF în sarcina contribuabilului.
Câteva dintre cazurile întâlnite în practică, privind poprirea eronată a conturilor bancare (nu includem cazurile în care contribuabilul chiar datorează obligațiile fiscale stabilite și subiectul popririlor):
- Declarații inițiale neprocesate la timp. Acestea pot conduce la o ordine diferită de stingere a obligațiilor fiscale sau chiar la neprocesarea declarațiilor rectificative ce aveau drept scop tocmai diminuarea obligațiilor fiscale ale contribuabilului.
- Decizii de impunere emise ca urmare a declarării veniturilor prin intermediul declarațiilor anuale, care nu au fost, însă, comunicate de către ANAF contribuabilului. Există și cazul în care acestea au fost comunicate însă prin publicitate (caz în care rar sunt identificate de contribuabil), urmare a faptului că nu s-a putut efectua comunicarea prin celelalte mijloace (poștă, prin mijloace electronice). Pentru acest ultim caz, ANAF trebuie să poată face atât dovada că deciziile de impunere nu au putut fi comunicate prin celelalte mijloace, cât și că a avut loc comunicarea prin publicitate.
- Neacordarea sau neprocesarea bonificațiilor conform legii, privind veniturile obținute și declarate prin intermediul Declarațiilor Unice sau, pur și simplu, erori de sistem invocate de ANAF.
În toate cazurile menționate mai sus, contribuabilul ajunge să fie vătămat, întrucât va figura cu obligații fiscale neachitate, fapt ce adesea conduce la poprirea conturilor bancare.
Se pare, însă, că și motivele pentru care se întâmplă aceste erori sunt variate, ce țin în principal de lipsa resurselor umane, care face imposibilă procesarea la timp a declarațiilor fiscale depuse de către contribuabil. În acest moment, de exemplu, ne confruntăm cu un val de decizii de impunere emise pentru anul 2017. Un alt motiv poate fi și perioada de pandemie care a forțat inclusiv inspectorii fiscali să muncească de acasă, fără să le fie asigurată infrastructura IT care să le permită procesarea informațiilor. O a treia posibilă cauză se leagă de implementarea înregistrării electronice a unor declarații fiscale (ex. D224 – Declaraţie privind veniturile sub formă de salarii şi asimilate salariilor din străinătate obținute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România), care nu se regăsesc în fișa fiscală a contribuabilului decât prin intervenția manuală a inspectorului fiscal (spre deosebire de D112 – Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, unde informațiile sunt preluate cu ajutorul sistemului informatic).
Cum vedem, cauzele pot fi multiple, însă, pentru a cita declarația unui contribuabil: “ANAF are răspunderea de a-mi furniza un răspuns și de a-mi rezolva situația fiscală. Sistemul IT face parte din structura ANAF și nu este problema mea că există dificultăți la acest nivel, că resursa umană este insuficientă sau că regimul de telemuncă nu le permite procesarea informațiilor. Întotdeauna am achitat în termen obligațiile fiscale. De ce nu am fost informat înainte de poprirea contului bancar?”
În ceea ce privește informarea prealabilă popririi contului bancar, am întâlnit cazuri în care somația, titlul executoriu și informarea privind poprirea contului au fost comunicate contribuabilului în același timp. Din ce motiv? Sau au fost comunicate treptat dar aceste informații nu au ajuns cumva la contribuabil? Este greu de spus, mai ales acum când mulți contribuabili au conturi deschise pe Spațiul Privat Virtual, platforma online a ANAF, iar acolo nu se regăsesc comunicatele.
Iar povestea trece la un nivel următor, întrucât, în cazul fericit în care se reușește rezolvarea rapidă a respectivei erori la nivelul ANAF, urmează procedura de ridicare a popririi la nivelul băncilor la care a fost efectuată poprirea conturilor, care depinde de la un caz la altul: fie a fost stinsă deja obligația fiscală stabilită eronat, ca urmare a plății de către bancă a sumelor indisponibilizate, fie contribuabilul a ales să achite suma în mod separat, în vederea deblocării contului. În acest din urmă caz, deși comunicarea ridicării popririi ar trebui să fie realizată direct de autoritățile fiscale către bancă, adeseori se înregistrează întârzieri în acest circuit.
Mai mult, dacă se alege achitarea sumei poprite şi ulterior se constată că nu era datorată, aceasta rămâne frecvent blocată într-un cont al trezoreriei alocat popririlor, contribuabilul trebuind să solicite transferul acesteia din contul de popriri în cel în care obligația fiscală ar putea stinge obligații fiscale viitoare. Sunt rare cazurile când sumele instituite în mod eronat sunt rambursate din oficiu. În cele mai multe situații, ridicarea popririi nu este un proces care să se rezolve de pe o zi pe alta și presupune drumuri la bancă și/sau la autoritățile fiscale.
În loc de concluzie, având în vedere cele de mai sus și în contextul în care oamenii nu își mai “țin banii la saltea”, poprirea conturilor ar putea reprezenta o mare problemă. Sperăm în continuare că se vor lua măsuri în vederea alinierii sistemelor interne ale autorităților fiscale, pentru a ușura munca inspectorilor fiscali și elimina din situațiile neplăcute generate contribuabililor care, cu siguranță, își doresc să fie în posesia banilor lor, mai ales de sărbători.
În contextul în care se tot discută de reforma ANAF și transformarea acesteia într-o instituție de încredere pentru contribuabili, poate că o idee bună ar fi ca în dar de sărbători să fie implementat un proiect de sistare a popririlor. Se spune că “timpul costă bani”, dar știm cu toții și că “graba strică treaba”.
