Home Actualitate „De neînlocuitul” Arafat face controale temeinice doar DUPĂ ce oamenii mor

„De neînlocuitul” Arafat face controale temeinice doar DUPĂ ce oamenii mor

DISTRIBUIŢI

Exact ca și în cazul Colectiv, șeful DSU, „marele” Raed Arafat ne anunță că „a demarat” un control la Ambulanța Puls, după modelul „prinde orbul, scoate-i ochii”:

„Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne împreună cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății au demarat sâmbătă, 7 mai 2016, un control la o societate comercială care asigură servicii de ambulanță private.

Personalul din cadrul Serviciului Inspecție al Departamentului pentru Situații de Urgență, doi medici cu experiență în medicina de urgență, și personal desemnat din cadrul Direcției de Sănătate Publică București vor verifica mai multe aspecte, printre care:

— ambulanțele serviciului de ambulanță privat și dotarea acestora, precum și respectarea normativelor în vigoare;

— respectarea legislației privind acordarea asistenței medicale de urgență și transport sanitar în regim privat;

— schema de personal și a calificărilor acestora, precum și a documentelor care atestă formarea continuă a angajaților care lucrează pe ambulanțe;

— documentele întocmite în urma intervențiilor la cazurile de urgență și de consultații la domiciliu, inclusiv cele care se fac în baza protocolului cu Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și în baza contractului cu Casa de Asigurări;

La finalul controlului, în funcție de aspectele constatate vor fi luate măsurile legale care se impun, iar concluziile vor fi făcute public.” se arată în comunicatul DSU.

Sâmbătă, ofițeri de la Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei au deschis o anchetă în cazul morții fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng care a murit vineri seară, la vârsta de 26 de ani, după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului dintre echipele Dinamo București și FC Viitorul Constanța.

Suporteri dinamoviști au susținut că ambulanța a intervenit cu întârziere.

Potrivit medicului Cristian Pandrea de la Spitalul de Urgență Floreasca, în cazul morții fotbalistului cauzele pot fi multiple.

„A fost adus la noi cu o ambulanță fără manevre de resuscitare din câte știm, în stop cardio-respirator, la camera de gardă. S-au inițiat manevre de resuscitare care au durat aproximativ o oră și 30 de minute. Aceste manevre au rămas, din păcate, fără rezultat. Pacientul a decedat. Nu este prima dată când se întâmplă un asemenea eveniment pe terenul de sport, cauzele pot fi multiple și ele vor fi relevate de examenul necropsic ce se va efectua ulterior”, a afirmat medicul Pandrea.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.