Home Actualitate De trei luni, dosarul lui Tăriceanu privind urmărirea penală pentru șpaga de...

De trei luni, dosarul lui Tăriceanu privind urmărirea penală pentru șpaga de 800.000 de Euro e ținut la sertar de un senator PSD

DISTRIBUIŢI

Grupul PNL din Senat cere măsuri în cazul cererii DNA de încuviinţare a urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu. Cererea procurorilor a ajuns în Senat de trei luni, însă nu există încă o dată stabilită pentru votul în plen.

„Grupul PNL solicită o explicaţie cu privire la nerespectarea calendarului votat în Biroul Permanent pentru dosarul prin care Parchetul General solicită începerea urmăririi penale în cazul domnului Călin Popescu Tăriceanu. Această întârziere neregulamentară fără precedent din partea Comisiei Juridice a Senatului este generată cel mai probabil de interese politice PSD-ALDE”, precizează liberalii, într-o scrisoare semnată de liderul grupului, senatorul Florin Cîţu.

Liberalii cer ca acest dosar să fie introdus pe ordinea de zi a şedinţei de plen din data de 20 februarie, iar în cazul în care raportul Comisiei Juridice nu va fi elaborat, situaţia dosarului să fie discutată fără raport de către plenul Senatului. Totodată, se cere sancţionarea preşedintelui Comisiei Juridice, Robert Cazanciuc, pentru „nerespectarea termenelor stabilite chiar în Regulamentul Senatului”. Robert Cazanciuc a fost procuror dar a trecut de partea injustiției.

DNA îl acuză pe Tăriceanu că, în mod indirect, în perioada 2007-2008, a primit o mită în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanții companiei austriece Fujitsu-Siemens, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcției, astfel încât să se încheie mai multe acte adiționale la un contract comercial derulat de companie. Ca să demonstreze că nu a luat mita, Tăriceanu trebuie doar să ne arate plata lui către israelieni, alta decât cea făcută de Fujitsu. Dar nu are ce arăta!

Sursa Facebook.

2 ARII

  1. Sa inteleg si eu deci un primar care ia spaga 200 usd si asta care a luat 800000 usd ambi au comis aceias fapta luare de mita incadrati ma parlementarilor faptele astea grave la subminarea economiei nationale sau nu o faceti pentru ca tunurile astea mari leati tras chiar voi adica chestia aia cu noi reprezentam interesele votantilor nostri este o vrajeala.
    Doar pentru asta il pling pe idiotu ala de nea Nicu cu ala nu tinea daca mai era ala va lua tot si mureati in puscarie.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.