Fostul decan al Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Gheorghe Ţarălungă, a fost condamnat, miercuri, de Curtea de Apel Constanţa, la opt ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată, decizia instanţei fiind definitivă.
Curtea de Apel Constanţa s-a pronunţat, miercuri, în dosarul în care Gheorghe Ţarălungă a fost judecat pentru luare de mită în formă continuată. Magistraţii au decis condamnarea fostului decan al Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii „Ovidius” la opt ani de închisoare.
De asemenea, instanţa i-a interzis lui Ţarălungă să profeseze ca şi cadru didactic pe o perioadă de cinci ani.
Curtea de Apel a constatat nulitatea absolută a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice şi în mediul ambiental realizate în baza mai multor mandate de supraveghere tehnică şi a unor procese verbale.
„Exclude probele a căror nulitate a fost anterior constatată şi înlătură de la dosar mijloacele de probă (procese-verbale de redare a măsurilor de supraveghere tehnică şi suporturi materiale care conţin rezultatele activităţii de supraveghere tehnică)”, se arată în minută.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii ianuarie 2015, inculpatul Țarălungă Gheorghe, în calitate de profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, a primit de la 10 studenți sume cuprinse între 200 și 600 euro, pentru a-i promova, în condiţii nelegale, la diferite examene.
La data de 28 ianuarie 2015, pentru același motiv, inculpatul Faloutsos Evangelos i-a oferit inculpatului Țarălungă Gheorghe suma de 200 euro, în biroul său de la sediul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa.
În aceeași zi s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Si cu farmacisti aia care si-au obtinut diploma cat timp a fost asta director cum ramane?,sau a luat si saracul director doar o singura spaga si a si fost prins.