Dupa 30 de ani fotografii inedite, in premiera, ale grupului care elibera TVR-ul.
Fara diploma de revolutionar, fara alte beneficii, singura motivatie a participarii – dorinta de a ma intoarce acasa, intr-o Romanie normala
La inceputul anilor ’80 reuseam, dupa 3 ani de demersuri legale dublate de persecutii inimaginabile ale regimului comunist, sa emigram din Romania. Acest drept il castigasem la inceputul anilor 1981 cu mari sacrificii si pierderi din partea intregii familii si a fiecarui membru in parte. Cei care sunt familiarizati, stiu ca pentru a realiza acest lucru, insemna in afara demersurilor legale numite “actele mici”, “actele mari” , sa fii deposedat de proprietati, marginalizat profesional si intreaga familie, parinti, bunici, copii supusi la persecutii greu de imaginat.
Acum 30 de ani traiam impreuna cu familia mea intr-o Europa libera, in principal in Italia, dar si o alta parte a familiei in Grecia. Personal, la acea vreme eram solist al Operei din Split – Croatia. Cu totul intamplator, pe 12 decembrie 1989, inainte de inchiderea granitelor Romaniei comuniste, reveneam in tara pentru a-mi vedea prietenii cu prilejul sarbatorilor de Craciun. Asadar, cu pasaportul pe care l-am pastrat, am platit 30 USD viza si am ajuns la Bucuresti.
In 22 decembrie, dis-de-dimineata, la ora 07:00 m-am aflat la Universitate, unde cordoanele armatei trageau cand focuri de avertisment in aer, cand la nivelul populatiei din strada, ceea ce ne obliga sa ne aruncam la pamant. Nu stiam daca sunt numai gloante de manevra sau de razboi.
Apoi, in jurul orei 09:00, ne-am mutat in fata magazinului Eva pentru a incerca sa intram spre Comitetul Central ( CC ). Strada era blocata chiar in dreptul magazinului Eva de trupele USLA. De acolo, inaintea “sinuciderii” gen. Milea si plecarea familiei Ceausescu, s-a creat o coloana de manifestanti ( vezi prima poza ) care mergea spre televiziune.
In drum, sentimentul general era cel de teama – vezi autobuzele USLA de la Pta. Victoriei sau alte persoane inarmate pe tot traseul pana la Pta. Charles de Gaulle, dar eram decisi sa ajungem in fata unicului instrument de comunicare de atunci, Televiziunea Romana.
In zona Charles de Gaulle ni s-a alaturat un grup in care era Ion (Pino) Caramitru cu care am intrat umar la umar pe poarta televiziunii. Ne intrebam atunci, pentru ca erau militari cu armament in pozitie de tragere daca vor incepe sa traga. Ma gandeam ca daca vor trage in noi mi-as dori sa tinteasca bine pentru ca preferam sa fiu mort decat ranit / schilodit.
Ajunsi in fata cladirii turn a TVR primul reflex a fost sa incercam sa ne adresam celor care ne urmasera. Ion Caramitru m-a indemnat sa vorbesc, dar i-am spus ca el e cel cunoscut si cuvintele lui vor avea alt impact. Asa ca, in poza in care se vede tinut deasupra noastra, este acel moment care a ramas memorabil in desfasurarea lucrurilor – discursul lui Caramitru in fata televiziunii nationale.
Mai alatur doua fotografii cu oameni simpli care se aflau pe strazi in momentul in care Ceausescu inca nu fugise si flyerele raspandite de securitate din elicoptere.
Nu stiu daca am fost singurul roman din Europa libera ( diaspora ) care a participat in Bucuresti la evenimentele din 22 decembrie 1989, dar in mod sigur dintre putinii. Motivatia mea era aceea ca imi doream sa ma intorc acasa intr-o Romanie libera, lucru pe care l-am si facut ulterior.
Pana acum nu am facut publica participarea mea la evenimentele din decembrie ‘89. Nu am incercat sa am vreun beneficiu – nici de imagine/comunicare si nici cel pe care il oferea legea nr 42, a revolutionarilor, deci nu sunt un revolutionar cu diploma. Singurii care au vazut pozele si au ascultat cate ceva din cele intamplate sunt prietenii si familia.
Morala
Ies public dupa 30 de ani pentru ca e evident ca dupa atat timp acest demers este unul de moralitate.
Luigi Gageos
Foto Dragoș Cristescu
