Probabil că dosarele pe care Alina Bica le are în instanță vor fi obiect de studiu pentru toate persoanele interesate de domeniul justiției din România. două părți super-pregătite: Bica , procurorul DNA de ședință vor fi arbitrate de judecători ÎCCJ, tobă și ei de carte. Deja dosarul are un parcurs inedit: două dosare s-au conexat după care s-a disjuns un nou dosar de către instanță iar Alina Bica a solicitat poliției să nu dezvăluie programul Controlului judiciar.
Dosarele ”Bica 1” și ”Bica 2” au fost reunite într-un singur dosar. Fosta șefă antimafie, a declarat vineri, la sediul ÎCCJ, că începând de luni va lucra în domeniul juridic, dar nu va mai lucra niciodată la stat, pentru că nu ar putea să mai fie obiectivă, informează B1 TV. Conexarea dosarelor este valabilă pentru retrocedările ilegale.
În schimb, instanța a dispus formarea unui nou dosar, prin disjungere, în care să fie judecați Alina Bica și Adriean Videanu, pentru infracțiuni care nu au legătură cu retrocedarea terenurilor de la ANRP.
La ieșire din sala de judecată, Alina Bica a declarat că nu se opune disjungerii dosarului, susținând că decizia luată de instanță reprezintă o procedură administrativă.
Ea a arătat că a făcut o cerere la Poliție pentru a nu-i fi divulgat programul controlului judiciar impus de către instanță, pe motiv că nu mai vrea să fie mediatizată în presă.
„Nu mă feresc de presă. Consider că m-ați mediatizat suficient. Am nevoie să merg pe stradă fără să se uite lumea după mine, cred. Înainte nu mi s-a întâmplat să merg pe stradă și să întoarcă lumea capul după mine și să aud șușoteli. E o situație pe care nu o doresc nimănui. Eu mental nu am fost pregătită și nici nu sunt pregătită”, a spus ea.”, a spus Bica.