Comunitatea Declic vă invită, joi, 23 martie, de la ora 14:00, la Colegiul Medicilor, la protestul prin care cetățenii cer interzicerea dreptului de a profesa chirurgului Gheorghe Burnei, cel care a făcut experimente pe copii și a scăpat nepedepsit. Solicitarea de a îl sancționa pe medic este adresată președintelui Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, și președintei Colegiului Medicilor București, Cătălina Poiană.
Acțiunea are loc la Colegiul Medicilor, pe str Pictor Alexandru Romano nr. 14.
La protest vor fi prezente rudele copiilor afectați de actele de malpraxis ale lui Burnei. De altfel, joi, la ora 16.40 chirurgul este așteptat în Comisia de Disciplină de la Colegiul Medicilor București. Burnei trebuie să dea explicații în cazul în care și-a diagnosticat nepotul cu o boală rară și a cerut să îl opereze de urgență, deși alți medici au spus că nu este o urgență medicală.
În cadrul acțiunii Declic, un actor în costum de măcelar îl va întruchipa pe chirurgul Burnei, cercetat pentru omor din culpă și vătămare corporală, și nepedepsit de justiție, după ce faptele s-au prescris.
Peste 13.000 de cetățeni au semnat petiția Burnei nu trebuie lăsat să profeseze!
În cadrul protestului, Comunitatea Declic va depune semnăturile la registratura celor două Colegii. Declic a solicitat audiențe la președinții celor două instituții pentru a le explica solicitarea din petiție. Colegiul Medicilor București a confirmat că reprezentanții Declic vor fi primiți în audiență.
Petiția poate fi consultat aici: https://facem.declic.ro/campaigns/burnei-nu-trebuie-sa-mai-profeseze
Alt medic foarte bine pregatit este dovedit ca este medic dar nu este om,la fel ca si Irinel Popescu sau Mihai Luncan alti profesionisti foarte buni dar pe cat de mari medici sunt tot atat de lipsiti de orice omenie sau caracter sunt persoanele astea,pacat.
La fel este si in politica sau mai bine zis a fost si in politica,oameni capabili dar care si-au folosit tot talentul si inteligenta lor pentru ei partidele lor si cercul lor de interese,am spus au fost pentru ca in ciuda diplomelor universitare pe care le au politicieni din ziua de azi astia sunt si prosti in marea lor majoritate pe langa proasta traditia de a lucra pentru ei partidele lor si cercurile lor de interese.