2006 s-a încheiat cu un deficit absolut fabulos nu numai pe ansamblul schimburilor externe (circa 15 miliarde euro, la exporturi de doar 25 miliarde euro), dar şi, aproape incredibil, pe segmentul agroalimentar: peste 1,5 miliarde euro (sau aproape 2 miliarde dolari la cursurile de la sfârşitul anului respectiv).
La o analiză atentă, deficitul comercial din segmentul agroalimentar este încă şi mai grav decât cel pe ansamblul schimburilor comerciale externe. Schimburile cu produse agroalimentare (exporturi şi importuri) reprezintă numai 5% din totalul schimburilor comerciale externe, dar deficitul din segmentul agroalimentar constituie 10% din deficitul comercial global. Importurile agroalimentare sunt, pur şi simplu, de trei ori mai mari decât exporturile agroalimentare.
Şi, toate acestea, într-o ţară care trece drept -cu potenţial agricol- şi care, oricum, are printre cele mai bune terenuri agricole din Europa.
Analizând în structură unde se află -hiba-, se constată că explicaţiile deficitului sunt în principal două: precaritatea exporturilor agroalimentare, rezultând evident din deficienţele producţiei şi din lipsa de competitivitate a acesteia în sectorul vegetal, şi situaţia absolut deplorabilă din sectorul creşterii animalelor, care conduce la importuri aproape nefiresc de mari şi, prin implicaţie, la apariţia deficitelor pe ansamblu.
De altfel, în sectorul animalier se produce grosul deficitului din comerţul agroalimentar, pentru că în schimburile cu produse vegetale din zona temperată (grâu, porumb, orz, floarea-soarelui), balanţa comercială este chiar uşor pozitivă. Desigur, un deficit absolut normal există în ce priveşte produsele vegetale din afara zonei temperate (precum citrice sau cafea). În sectorul animalier însă, o situaţie pur şi simplu tragică există în privinţa cărnii de porc şi de pasăre şi a furajelor proteice.
Porcii crescuţi în România au în general un -indice de valorificare- mic. Respectiv, din cauza unui aport artificial mai scăzut, au mai multă grăsime, iar specialităţile sunt mai slab dimensionate. Procesatorii preferă porci din import, cu muşchi, antricoate şi pulpe supradimensionate, la care pot obţine o valorificare financiară superioară. Din păcate, consumatorii români contribuie la deficit, pentru că dovedesc că au -uitat- gustul adevărat, acceptând carne macră sau mezeluri doar -de vitrină-, dar fără savoare.
Dincolo însă de problemele să le zicem -speciale- ale consumului cărnii de porc – precumpănitor în România -, resorturile de fond ale deficitului comercial fabulos în schimburile agroalimentare sunt legate de ineficienţa agriculturii şi de slaba competitivitate a mărfurilor româneşti din domeniu. Acestea, la rândul lor, sunt determinate de cauze bine cunoscute, precum fărâmiţarea terenurilor, scăzuta utilare tehnică, execrabila productivitate a muncii, absenţa organizării pieţelor etc. Ultimii ani n-au adus nicio mişcare notabilă spre combaterea acestor deficienţe. Nimic nu s-a schimbat în agricultură, în ciuda creşterii economice -globale-, cu care autorităţile nu scapă prilejul de a se lăuda.
Creşterea de la an la an a deficitului comercial agroalimentar demonstrează fără echivoc cam ce fel de economie se construieşte acum în România: o economie cu fiţe, pentru puţini înstăriţi, şi nu pentru oamenii de rând. O economie bazată pe import, şi nu pe producţie internă. O economie cu anumite perspective doar dacă adieri înmiresmate vor sufla pe aici, dar cu şanse minime de a rezista, vorba poetului, vânturilor, valurilor, ce nu vor cruţa pe nimeni şi nimic. Tot ce a fost important, sigur şi profitabil a fost vândut capitalului străin, iar investiţiile străine s-au concentrat de fapt în afaceri imobiliare sau în sectorul financiar. În industrie, nu s-a depăşit în general condiţia de lohn. Atâta doar că lohnul, părăsind textilele, s-a mutat în domeniul componentelor auto şi eventual în diferite segmente ale industriei informaţiei. În restul economiei, s-au cam bricolat, din păcate, doar castele de nisip, unele pe bani grei, alături de bordeiele trecutului. Agricultura îndeosebi a rămas în bordeie, şi la propriu, şi la figurat.
Creşterea deficitului comercial agroalimentar pune din păcate în evidenţă acest lucru. Şi consecinţele imediate în domeniu ale apartenenţei la UE – nu ale apartenenţei în sine, ci ale nepregătirii în vederea acestei apartenenţe – vor accentua poziţia ruşinoasă a României, de masiv importator net de produse agroalimentare.
