Un depozit de muniţie, cu sute de proiectile în stare de funcţionare, a fost descoperit de un poliţist, joi, într-o pădure din judeţul Vaslui, pirotehniştii scoţând la suprafaţă 160 de elemente de muniţie, iar vineri vor fi reluate săpăturile pentru a fi ridicate şi alte proiectile. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii Urgenţă (ISU) Vaslui, depozitul de muniţie cu proiectile perforante, de calibru 76 milimetri, a fost descoperit de către şeful Postului de Poliţie Tătărăni, în pădurea Poiana Teiului, din apropierea municipiului Huşi.
Poliţistul a observat pe pământ un proiectil care, cel mai probabil, a apărut la suprafaţă în urma ploilor abundente din această primăvară. Alertaţi de către agentul de poliţie, echipele de pirotehnişti ale ISU Vaslui au mers în zonă pentru ridicarea elementelor de muniţie.
„În urma săpăturilor, specialiştii au reuşit să scoată la suprafaţă peste 160 de proiectile care, deşi provin din timpul celui de-al doilea război mondial şi o parte sunt ruginite, sunt în stare de funcţionare, având în vedere că au încărcătura explozivă. Elementele de muniţie au fost transportate la depozitul special al ISU, fiind făcute două transporturi din cauza numărului mare de proiectile. Spre seară, au fost oprite lucrările, urmând să fie reluate mâine (n.r.-vineri) dimineaţă, în condiţiile în care mai există şi alte elemente de muniţie care trebuie ridicate, observate de către pirotehnişti”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene. După oprirea activităţii, poliţiştii şi reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Tătărăni au început să asigure paza depozitului de muniţie, care se va desfăşura pe tot parcursul nopţii pentru a preveni eventuale incidente.