În atenția ANI
Deși noua lege a Agenției Naționale de Integritate (ANI) prevede ca „aleșii poporului“ să declare negru pe alb care le sunt interesele în ceea ce privește afacerile cu statul romån pe care îl exploatează constant de circa 20 de ani încoace, unii parlamentari cred că pot trage țepe după țepe, iar presa este doar un cåine de pază chior al democrației. Un astfel de personaj politic care crede că e mai deștept decåt toată lumea și se poate ascunde după fusta nevestei cånd vine vorba de declararea afacerilor cu statul este deputatul independent, proaspăt trădător al PNL-ului în 2009, Dan Bordeianu. Am fost curioși să vedem ce scrie Bordeianu în declarația sa de interese, deși aveam informații că toate combinațiile cu statul le face sub paravanul firmei S.C. Ecoloc SRL, condusă de soția sa, Nicoleta Bordeianu. Conform declarației de interese, Bordeianu a declarat că este acționar la firmele S.C. Bind SRL și S.C. Energoest SRL, cu 100 și respectiv 90% din totalul de acțiuni.
Nicio vorbă despre Ecoloc SRL firma care potrivit datelor de la Registrul Comerțului aparține 100% consoartei sale Nicoleta Bordeianu. Deși este obligat prin noua lege a ANI să declare și dacă rudele de gradul I, respectiv soția sa, derulează prin diferite firme contracte cu statul, Bordeianu a „omis“ acest aspect. Numai că Bordeianu nu este atåt de inteligent pe cåt este de „uituc“. Ca-ntr-un autodenunț, Bordeianu a făcut greșeala să admită în declarația sa de avere postată pe site-ul Camerei Deputaților că are legături cu S.C. Ecoloc SRL. Astfel, în declarația sa de avere Bordeianu scrie că a acordat în nume personal un împrumut în valoare de 20.000 de euro acestei firme, al cărui administrator este soția sa.
După mai multe investigații făcute de ziarul „Curentul“ am aflat că firma SC Ecoloc SRL, al cărui asociat unic este Nicoleta Bordeianu, soția deputatului vasluian, a prosperat constant în ultima decadă.
De la un capital comercial de 20.000 de RON, în 2007 a ajuns la 100.000 de RON, în 2008 la 150.000, iar în 2009, la 200.000 și chiar 257.000 de RON. Pe tot acest parcurs, societatea și-a schimbat de mai multe ori obiectul de activitate de la materiale de construcție și prelucrarea lemnului până la colectarea și tratarea apelor uzate, transporturi prin conducte sau lucrări de foraj și sondaj pentru construcții. Ultima modificare de statut a adus cu ea autorizația pentru ca firma SC Ecoloc SRL să poată realiza lucrări de construcții ale drumurilor și autostrăzilor.
Un frate norocos!
Sursele ziarului „Curentul“ ne-au mai declarat că deputatul Dan Bordeianu și-a folosit din plin influența politică pentru a-l păstra în funcție pe fratele său, Emil Bordeianu, șef al Vămii Albița, punctul vamal cel mai des frecventat de traficanții de pachete de țigări netimbrate, conform unui raport al Ministerului de Interne. De altfel, legăturile lui Emil Bordeianu cu Vama Albița sunt mult mai vechi. Numele lui Emil Bordeianu apărea în 1999 în presa locală ca făcând parte dintr-un lot de 14 angajați ai Vămii Albița care ar fi favorizat înregistrarea fictivă, în registrele de evidență a exporturilor, de mari cantități de alcool rafinat 96,5% (2694,45 hectolitri) în valoare de peste 200.000 de dolari. Pentru aceste infracțiuni, în 1999, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, potrivit „Statutului personalului vamal“, a zece persoane din această afacere, printre care figurează și numele lui Emil Bordeianu, pentru ca după 11 ani acesta să ajungă la șefia Vămii Albița. Un om norocos!
Afaceri înfloritoare cu primăriile din Vaslui
Mergând pe fir, am reușit să aflăm că afacerile deputatului vasluian Dan Bordeianu sunt bine înrădăcinate în Vaslui, colegiul în care a fost ales pentru legislatura 2008-2012. Pentru a nu trezi suspiciuni legate la conflictul de interese care merge deja înspre sfera penală, politicianul nostru a băgat-o la înaintare pe soția sa. Am reușit să aflăm că firma SC Ecoloc SRL are în derulare mai multe contracte cu Primăria comunei Stănilești, localitate situată la opt kilometri de orașul Huși. Aici, firma familiei Bordeianu este foarte activă prin prisma contractelor de aducțiune de apă și construcția de poduri și podețe. Am fost curioși să vedem cum se desfășoară acestea. „Este în stadiu avansat. La Stănilești cu mici probleme, dar trebuie să facem recepția și se lucrează la Pogănești. Acolo este o mică problemă din cauza faptului că banii au venit târziu de la Guvern“, ne-a declarat primarul comunei Stănilești, Gabi Tofan. Dânsul ne-a mai spus că lucrările se fac prin intermediul firmei SC Ecoloc SRL. „Dacă mă întrebați a cui e firma, nu știu ce să vă spun, dar din ce am auzit ar fi a lui Dan Bordeianu. Nu știu detalii“, a completat primarul din Stănilești. Aceeași problemă am ridicat-o și la comuna Drânceni, acolo unde aveam informații că operează firma lui Bordeianu în cadrul unei proiect de modernizare a drumurilor sătești în valoare de 20 miliarde de lei vechi. „Proiectul este în faza de licitații. S-au terminat primele două loturi de achiziții și mai urmează al treilea lot ca să terminăm cu achizițiile publice. Proiectul este de aproximativ 2,5 milioane de euro (…) am un proiect și cu Ecoloc care constă în modernizarea unui drum prin asfaltare, betonare și trotuare. Totuși, avem doar o parte din finanțare, bani care sunt guvernamentali. Am primit anul acesta din 22 miliarde de lei vechi, numai 10 miliarde (…) Firma Ecoloc a câștigat această licitație în 2008 și este firma domnului Bordeianu“, ne-a spus și primarul comunei Drânceni, Gelu Pecheanu. Firul informațiilor pe care le aveam despre afacerile S.C. Ecoloc SRL ne-a purtat spre comuna vasluiană Deleni, dar domnul primar Zamfir Vasile nu a avut amabilitatea de a ne răspunde la telefoane repetate pentru a ne da lămuriri despre contractele acestei firme. Sperăm că în baza anchetei desfășurate de ziarul „Curentul“, autoritățile statului se vor sesiza în cazul falsului în declarații oficiale pe care deputatul Dan Bordeianu le face cu bună știință.
{mp3}2010-11-11ecoloc_1{/mp3}
{mp3}2010-11-11ecoloc_2{/mp3}