Înalta Curte a casat achitările din procesul în care un utilaj care valora 6.000 de dolari a fost cumpărat din bani publici cu 300.000 de dolari
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis ieri rejudecarea dosarului Romsilva 2, în care deputatul Ion Dumitru, acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, și alți inculpați au fost achitați. Completul de cinci judecători al instanței supreme a casat, astfel, decizia din 27 septembrie 2011 a completului de trei judecători de la Secția penală a aceleiași instanțe, hotărârea de ieri fiind definitivă, iar primul termen după reluarea procesului va fi la 28 mai. Potrivit deciziei inițiale a magistraților, au fost achitați Ion Dumitru, Dumitru Bunea, Elena Dumitru, Mihai Liviu Daia, Sorin Vintilă Mirel, Mirel Dumitrache, Constantin Corduneanu și Bogdan Stanciu. Totodată, instanța a respins atunci, ca nefondată, acțiunea civilă a Romsilva. Potrivit anchetatorilor, în iulie 2003, SC Severom Trans (societate fantomă) a importat din Ucraina un utilaj sub denumirea buldozer universal cu macara hidraulică pe șenile la o valoare în vamă de 6.250 de dolari.
În fapt, așa cum a reieșit ulterior din probele administrate la dosar, utilajul era un vehicul de tip militar model 1978 construit pe un șasiu de tanc tip T 34 care avea în față montată o lamă reglabilă în "V", iar în partea din spate un braț hidraulic dotat la capăt cu gheare. Utiliajul aparținea în realitatea firmei Eufrat SRL, care a și făcut o ofertă de vânzare către Romsilva.
Licitații trucate pe sute de mii de dolari
Vehiculul nu era însoțit de nici un fel de document în afara celor vamale și a facturii, respectiv nu avea carte tehnică, certificat de calitate sau conformitate emis de producător, certificat de garanție, certificat de omologare. Dumitru, care în 2004 era director general al Romsilva, a discutat în Consiliul de Administrație al regiei despre achiziționarea utilajului, care nu se mai mișcase de pe loc de un an și care nu era bun pentru activitatea forestieră, așa cum s-a constatat după o testare făcută de Direcția Silvică Târgu Jiu. „La întocmirea notei de fundamentare și a caietului de sarcini, nu numai că au fost ignorate aspectele de natură tehnico-economică, mai mult, au fost trecute caracteristici menite să alunge firmele concurente, iar prețul de achiziție propus era identic cu cel din ofertă. Acest lucru a dus la cumpărarea unui produs inutil și necorespunzător calitativ, cu un adaos de 1.744%, pagubă în dauna Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) ridicându-se la 868.569,576 lei, sumă cu care regia s-a constituit parte civilă în cauză”, au notat procurorii DNA. Prin urmare, utilajul a fost introdus în țară la prețul de 6.250 de dolari, iar, în urma unei așa-zise licitații, RNP Romsilva a plătit pentru el suma de 294.330 de dolari, echivalentul sumei plătite în lei. Suma de 868.569,576 de lei reprezintă, potrivit anchetatorilor, avantaj patrimonial în folosul S.C. EUFRAT SRL din Târgu Jiu, societate administrată de Bogdan Florin Stanciu, achitat și el în primul proces.
Bogdan Cristescu