Home Actualitate Deși confundă IQ cu ACQUIS, Bica se dă victimă din cauză că...

Deși confundă IQ cu ACQUIS, Bica se dă victimă din cauză că era prea bine pregătită

DISTRIBUIŢI

Nu credeam că poate exista o pițipoancă mai mare decât Elena Udrea numită într-o înaltă funcție oficială dar Alina Bica mi-a demonstrat că în România orice este posibil. Mimând delicatețea și inocența, clipind încontinuu din genele ce păreau puse, fosta șefă DIICOT se exprimă greu, nu folosește limba română literară, având reale probleme cu forma pronumelui relativ „pe care” și repetă obsesiv: unu la mână, doi la mână. Este inexplicabil cum a ajuns individa asta în funcții atât de înalte, unde și-a arătat „profesionalismul” cel puțin în forma finală a noilor coduri penale, adică cele cu articolele pe care Curtea Constituțională le declară inepte pe bandă rulantă. Alina Bica s-a remarcat în anul 2009 când proaspăt numită la Ministerul Justiției și-a prezentat mândră CV-ul în care scria că, din anul 2006, reprezintă Ministerul Public la Plenara MONEYVAL, comitet al Consiliului Europei unde „se discută problemele de implementare a IQ-ului comunitar pe probleme de spălare a banilor şi crimă organizată”. Cele două cuvinte, IQ și ACQUIS, se pronunță asemănător și de aceea Bica le-a încurcat. IQ-ul reprezintă coeficientul de inteligenţă al unei persoane iar ACQUIS-ul comunitar reprezintă ansamblul de drepturi şi obligaţii asumate de statele membre ale Uniunii Europene, normele juridice ce reglementează activitatea Comunităţilor Europene şi a instituţiilor UE, acţiunile şi politicile comunitare.
Deci această „profesionistă” desăvârșită a ținut un recital la Antena 3 în care ne-a spus niște povești că ea încă din clasa a IX-a voia să devină procuror, că în podul casei la nu știu ce bunică pe la țară citea ea niște dosare vechi care au impresionat-o, că atunci când a fost numită în funcția de șefă DIICOT avea 41 de ani, deși ea avea doar 39, ne-a vorbit despre zodii, despre cartea care i-a marcat existența și pe care ar fi citit-o și Udrea și ne-a explicat că dosarele penale pe care le are sunt o răzbunare a Codruței Kovesi din cauză că ea, Bica era mult prea bine pregătită juridic. Menționăm că prin semnăturile acestei individe, statul român a pierdut sute de milioane de Euro.
Iată ce a grăit Bica: „Relația mea cu dna Kovesi a fost o relație între o persoană cu un anumit grad de autoapreciere dacă pot s-o numesc așa. Asta eram eu! Da? O persoană care începând cu anul 2005 a negociat, a discutat, a reprezentat România la Comisia Europeană, a decis pe Directive, a decis pe legislație și-așa mai departe și care a impus un anumit gen de abordare pe parte de politică publică și dna Kovesi care a venit procuror general  și care a încercat să schimbe anumite lucruri fără să înțeleagă bine anumite noțiuni, anumite aspecte care țineau de o zonă foarte tehnică”.
Rezumând, Bica Alina care nu deosebește IQ de ACQUIS și care a fost artizana codurilor ale căror articole CCR le declară neconstituționale, a fost victima răzbunării lui Kovesi Codruța care de fapt, ea nu înțelege chestiunile tehnice.
Eu nu știu pe ce directive crede ea că „a decis”, sau cu ce Comisie crede ea că a negociat  știu doar că a fost trimisă de Ilie Botoș, pe criterii doar de ei doi cunoscute, să reprezinte Ministerul Public. 
Îl așteptăm acum și pe Ionuț Mihăilescu, cel cu care, măritată fiind, Bica avea o „relație specială”, fost polițist judiciar, acum infractor să ne facă vreo două piruete la Antena 3 și să ne spună că pe el s-a răzbunat Florian Coldea fiindcă el este mai drăguț și mai înăltuț decât șeful operativ al SRI.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.