La începutul pandemiei când numărul de cazuri era încă mic și erau suficiente paturi ATI libere, România a decretat stare de urgență națională cu armata scoasă pe străzi și internarea obligatorie a tuturor persoanelor depistate pozitive cu noul coronavirus. Amenzile, cele mai mari din Europa, ajungeau și la 4000 de Euro dacă cetățeanul părăsea locuința fără o foaie de hârtie completată corect. Spitalele au fost împărțite în două: COVID și non-COVID, iar asistența medicală în afara urgențelor a fost refuzată timp de două luni românilor. Românii care se întorceau în țară erau băgați în carantină forțată. Artizanul acestor măsuri, nimeni altul decât Raed Arafat, care deși nu a fost capabil să coordoneze nici măcar situații punctuale relatate de presă: Siutghiol, Apuseni, Colectiv, a fost înscăunat să gestioneze pandemia, cumulând nu mai puțin de șapte din cele mai importante funcții de decizie ale statului român. Detalii AICI.
Aceste măsuri nemaiîntâlnite până acum de poporul român se dovedesc, șapte luni mai târziu, inutile. Virusul s-a răspândit fulgerător iar în 2 septembrie, ECDC a anunțat că România are deja cea mai mare rată a deceselor din Uniunea Europeană. Citiți AICI cum sună medicii disperați la CNCCI, Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției, gestionarul național al paturilor de spital, „perla coroanei” lui Arafat și li se spune să-și găsească singuri paturi prin țară.
Ce înseamnă asta?
Înseamnă că modul în care sunt tratați bolnavii de COVID este prost. Că ceva nu merge. Că toate cazurile foarte grave, de șapte luni încoace sunt intubate și tratate de aceiași medici și asistenți de ATI de la spitalele COVID și suport COVID epuizați deja. Că deși s-au adus, în unele locuri, instrumentele și aparatele necesare și numărul de paturi ATI în aceste spitale s-a mărit, personalul a rămas tot ăla, iar în unele spitale însă s-au adus „doar ventilatoare DE TRANSPORT nicidecum ventilatoare de terapie intensivă, menite să ventileze pacienții critici cu ARDS sever” (Sindromul de detresă respiratorie acută), după cum a comentat un medic ATI.
Presa a încercat să afle motivele numărului atât de mare de decese dar nicun medic nu a avut curajul să spună adevărul: ai COVID, te lupți pentru supraviețuire pe locurile de la ATI și pe atenția medicilor și asistenților deja epuizați, de la spitalele desemnate.
Mai mult, când un pacient este depistat pozitiv, spitalul non-COVID îl trimite imediat, pentru că așa e legislația semnată de Nelu Tătaru la colegii de la spitalele Covid sau suport Covid supra-saturate deja. Contează că dacă starea sa se agravează nu există locuir la ATI? NU! Scapă cine poate că Tătaru e prea ocupat să-și angajeze neamurile și cumetrii. Azi vom dezvălui unde și-a mai plantat Tătaru o cumătră. Stați pe recepție.
Ce a mai inventat Arafat? Anestezia peste lege
Nedorind să recunoască greșeala menținerii acestei împărțiri a spitalelor, Arafat a inventat acum metoda care asigură în viziunea sa, supraviețuirea cazurilor foarte grave: Nu sunt paturi la ATI în spitalele COVID? Arafat dorește ca pacienții să fie anesteziați general pe mesele de operație până se eliberează un loc. Asta, deși în București, de exemplu, sunt locuri la ATI în spitalele non-COVID dar dacă managerii au zis că nu pot face circuite epidemiologice, Tătaru și Arafat au lăsat așa. Suntem curioși de ce nu trimit la toate spitalele mari pe „experții” pe care îi tot invocă politicienii că îi consultă când se iau deciziile, să vadă dacă se pot face sau nu circuite?
Anestezia generală este unul dintre tipurile de anestezie necesar pentru desfășurarea actului medical chirurgical, reprezentând cea mai complexă și completă formă de anestezie.
Un studiu publicat în 2010 în New England Journal of Medicine arată că „anestezia generală este comă farmacologică, nu un somn profund”, după cum a declarat Dr. Nicholas Schiff de le Weill Cornell Medical College, din New York, care a lucrat la acest studiu timp de trei ani cu Dr. Brown Emery de la Massachusetts General Hospital si Dr. Lydic Ralph de la Universitatea din Michigan.
În România, activitatea de anestezie–terapie intensivă (ATI) este reglementată specific prin două ordine de ministru: Ordinul Ministrului Sănătății 1.500 / 2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a secțiilor și compartimentelor de anestezie și terapie intensivă din unitățile sanitare și Ordinul Ministrului Sănătății 398/ 2019 pentru aprobarea Ghidului privind siguranța pacientului în anestezie și terapie-intensivă.
Așadar un medic nu poate face anestezii generale, omul să-și piardă starea de conștiență și capacitatea de a lua decizii, cu toate implicațiile juridice, decât în conformitate cu aceste ordine și cu propria-i conștiință, nu că așa vrea Arafat.
Pentru siguranța pacientului în anestezie s-a emis în 2010 Declarația de la Helsinki unde sunt cuprinse standardele intenaționale pentru anestezie. E adevărat și că situațiile disperate cer măsuri disperate, dar nu pe spatele medicilor.
Arafat și Tătaru vor anestezie, să semneze rapid un ordin comun, să-l publice în Monitorul Oficial și atunci medicii se vor conforma. Pe vorbe, ce medic să mai riște?
Sau renunțați la împărțirea spitalelor, vrem să avem șanse să trăim dacă ne infectăm!