
Magistrații Tribunalului București au decis să despăgubească pe soții Constanda, în dosarul împotriva Primăriei București, cu cea mai mare sumă cu titlul de despăgubire dată vreodată unui om de afaceri care a acționat o instituție a statului în judecată, respectiv 165 milioane de euro. Astfel, Constanda are de primit, prin decizia Tribunalului București despăgubiri de peste 35 milioane de euro legat de contractul de schimb pentru terenul și construcțiile din Satul Francez și aproape 110 milioane de euro reprezentând contravaloarea terenului din Parcul Bordei. Costică Constanda mai are dreptul la suma de 79.484.625 de lei reprezentând dobânda legală aferentă despăgubirilor.
Judecătorii Tribunalului București au admis cererea înaintată de omul de afaceri și de soția sa și au dispus rezoluțiunea contractului de schimb prin care Constanda a renunțat la terenul din Parcul Bordei, pentru unul în Satul Francez, părțile revenind la situația anterioară contractului.
Soții Constanda au cumpărat Parcul Bordei de la Tudor Dumitru și Lincaru Eugen. Ei au solicitat apoi Consiliului General al Municipiului București emiterea unui Plan Urbanistic Zonal care să le permită construirea în parc a unui complex rezidențial. Consiliul General al Municipiului București a refuzat, motivând că Planul Urbanistic General prevede destinația de spațiu verde, cu posibilitatea de construire pe maximum 15% din suprafața parcului și numai în scopul păstrării destinației de parc.
Soții Constanda s-au adresat instanței, afirmând că refuzul Consiliului General de a aprobă Planul Urbanistic Zonal le afectează dreptul la proprietate. Consiliul General s-a apărat spunând că este de competență și să decidă păstrarea destinației de parc prevăzută de Planul Urbanistic General. Printr-o sentință a Tribunalului București confirmată de decizia 1146 din 21 iunie 2007 a Curții de Apel București, Consiliul General al Municipiului București a fost obligat să aprobe Planul Urbanistic Zonal și să plătescă daune de 17 milioane de euro. Numai că printr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului Tăriceanu s-a împiedicat aplicarea deciziei CAB, drept urmare, în 3 octombrie 2007, între municipalitate și soții Constanda s-a semnat un acord prin care Municipalitatea primea Parcul Bordei în schimbul Satului Francez. Municipalitatea se obligă să acorde soților Constanda anumiți coeficienți urbanistici în Satul Francez, iar soții Constanda renunțau la daunele de 17 milioane de euro. Ulterior însă când soții Constanda au dorit să construiască pe noul teren o clădire de peste 28 de metri, primăria a împiedicat proiectul, drept urmare s-a ajuns din nou în instanță unde soților Constanda li s-a dat câștig de cauză.