Dinel Nuțu, fost Staicu, a fost eliberat din arest pentru o cauțiune de 50.000 de euro, printr-o decizie a magistraților de la Judecătoria Sectorului 2. Eliberarea a fost decisă în dosarul în care este judecat pentru prejudicierea Transgaz Mediaș, însă decizia nu este definitivă. Dinel Nuțu este judecat, alături de alte persoane, într-un dosar în care este acuzat de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, în cazul prejudicierii Transgaz Mediaș cu 11 milioane de euro. Într-un alt dosar, privind fraudarea fostei Bănci Internaționale a Religiilor, Curtea de Apel București a anulat în februarie 2012 condamnarea la șapte ani de închisoare primită de Dinel Nuțu pentru complicitate la abuz în serviciu. Completul Curții de Apel București care a anulat sentința lui Dinel Staicu și-a motivat decizia prin aceea că în cazul acestuia a existat o dublare a procedurilor judiciare, totul începând de la înregistrarea a două sesizări la poliție cu același obiect, una la București și alta la Craiova.
Bogdan Cristescu