Directorul societății de termoficare Callatis Therm din Mangalia, Simion Adrian Nikitas, a fost arestat preventiv pentru 15 zile, fiind acuzat că a șantajat Consiliul Local pentru recuperarea unei datorii, prin încetarea furnizării de căldură și apă caldă către mii de cetățeni. Nikitas a fost arestat ieri prin decizia Tribunalului Constanța. Procurorii care l-au anchetat au stabilit că directorul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și nu a aprovizionat societatea din timp cu combustibil pentru perioada rece. Drept rezultat, el a lăsat în frig și fără apă caldă încă de anul trecut aproximativ 7.500 de locuitori ai orașului. „În derularea contractului, pentru a determina autoritățile publice locale să plătească anumite sume de bani, apreciate ca penalități, dar pentru care există litigii pe rolul instanței de judecată, inculpatul a dispus sistarea furnizării energiei termice pentru ca, în această manieră, să determine o reacție publică de presiune psihologică și de violență stradală asupra reprezentanților autorității publice administrative, iar astfel să obțină plata pretinselor penalități“, susțin procurorii în rechizitoriu.
Apă caldă cu pipeta
De la începutul sezonului rece, locuitorii Mangaliei au avut de tras din cauza neînțelegerilor dintre Primărie și societatea de termoficare. În anumite perioade nu primeau deloc agent termic și nici apă caldă, iar în altele furnizarea era făcută după un program care nu depășea trei ore pe zi. Practic, caloriferele începeau să se răcească înainte de a se încălzi. Mulți locuitori au ajuns să se plângă primăriei de faptul că apartamentele au început să li se deterioreze, din cauza frigului și umezelii.
Locuitorii, care, de altfel, și-au plătit la timp întreținerea, au căzut victime conflictului dintre Consiliul Local Mangalia și Callatis Therm, conflict în care municipalitatea susține că nu are datorii și că singura restanță este subvenția neachitată de la bugetul de stat pentru martie-septembrie 2011.
Guvernul a plătit
Situația de la Mangalia a ajuns la începutul lunii februarie și pe masa Guvernului. La 2 februarie fostul premier anunța că Municipiul Mangalia va primi de la fondul de rezervă al Guvernului 1,5 milioane de lei pentru asigurarea furnizării de agent termic pentru populație. Două zile mai târziu, Boc s-a enervat în videoconferința cu prefecții când a aflat că, deși a dat banii, locuitorii tot nu au apă caldă și căldură. „Oamenii stau acolo în frig nu din cauza Guvernului, ci din cauza incompetenței autorităților locale, care nu și-au făcut datoria“, a afirmat Boc.
Cel mai probabil autoritățile locale vor rezilia contractul cu societatea de termoficare, iar o echipă a Corpului de Control al Guvernului ar putea ajunge la Mangalia la cererea municipalității.
Bogdan Cristescu