Procurorii DNA au pus sechestru pe bunuri mobile și imobile ale președintelui FRF, Mircea Sandu, președintelui LPF, Dumitru Dragomir, și ale celorlalți zece membri ai Comitetului Executiv cercetați în cazul excluderii Universității Craiova, au declarat surse judicare. Sursele citate au precizat că Direcția Națională Anticorupție a pus sechestru pe un imobil aparținând lui Mircea Sandu și pe trei imobile ale lui Dragomir. În dosarul dezafilierii Universității Craiova, la 13 octombrie 2011, procurorii au început urmărirea penală față de Mircea Sandu – președinte FRF, Dumitru Dragomir – vicepreședinte FRF și președinte LPF, Ioan Octavian Goga – vicepreședinte FRF, reprezentant al fotbalului amator, Marius Stan – președintele clubului Oțelul Galați, reprezentant al grupărilor din Liga I, Marian Pălărie – reprezentant al fotbalului feminin, Cornel Costică Sfaițer – președintele clubului FC Botoșani, reprezentant al Ligii a II-a, Paul Costaș – reprezentant al cluburilor cu activitate exclusivă de copii și juniori, Ioan Sorin Țerbea – reprezentant al fotbalului în sală, Liviu Cristian Bobar – președinte al CSM Școlar Reșița, reprezentant al Ligii a III-a, Vasile Avram – președinte CCA, Marin Rusen – președinte al Juventus București, reprezentant al Ligii a II-a, Ștefan Stana – președinte al AFC Berceni, reprezentant al Ligii a III-a, toți 12 membri ai Comitetul Executiv la data excluderii Universității, față de Federația Română de Fotbal și față de Liga Profesionistă de Fotbal.
Sub sechestru a intrat și sediul Ligii Profesioniste
De asemenea, DNA a pus sechestru ieri și pe mai multe bunuri ale Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), acțiunea fiind legată de ancheta în cazul dezafilierii Universității Craiova. La sediul LPF au fost doi procurori anticorupție care au înmânat conducerii copii ale ordonanței de impunere a sechestrului. Avocatul Ligii, Cătălin Ciobotă, a confirmat pentru presă impunerea acestei măsuri. „Da, s-a pus sechestru, dar este vorba despre un sechestru imobiliar, nu și despre unul care vizează conturile LPF”, a declarat el. Procurorii DNA fuseseră la sediul LPF și cu o zi în urmă, însă nu luaseră nicio măsură. Tot în cursul zilei de ieri anchetatorii au fost și la sediul Federației Române de Fotbal (FRF), în același dosar al dezafilierii echipei craiovene. Procurorii anticorupție anchetează cazul Universității Craiova, după ce gruparea din Bănie a depus o plângere penală la 16 septembrie 2011. Clubul a cerut începerea urmăririi penale față de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universității Craiova din FRF, pe care i-a acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Pentru Mitică Dragomir situația este apocaliptică
?ê?£eful Ligii, Mitică Dragomir, a reacționat nervos la aflarea veștii că s-a impus sechestru. „Prin asta se încearcă timorarea Adunării Generale a FRF care vine peste câteva zile. Se încearcă oprirea televizării meciurilor de fotbal ca să se facă panică înainte de alegeri, iar lumea să se inflameze și mai tare. În momentul în care nu se vor transmite meciuri, lumea va înnebuni. Fotbalul e singura distractie a românilor. Dacă se va pune sechestru, transmisiunile meciurilor se vor opri. Cluburile nu vor mai permite televizările pentru că nu vor mai primi bani. Sponsorii vor pleca de la Ligă, cluburile se vor desființa, întreg campionatul se va desființa. E sfârșitul!”, s-a inflamat șeful LPF. Dragomir nu a spus însă nimic despre chestiunea de fond a problemei, respectiv dezafilierea Craiovei anul trecut. Dragomir, alături de Mircea Sandu și de alți membri ai Comitetului Executiv al FRF, este învinuit de abuz în serviciu și de sustragere de bunuri de sub sechestru.
Mircea Sandu, audiat din nou de procurorii anticorupție
?ê?£eful FRF, Mircea Sandu (foto), a declarat ieri, după ședința Comitetului Executiv, că Universitatea Craiova ar putea fi reprimită în divizia secundă. „Problema lui Mititelu (Adrian Mititelu, patronul Universității Craiova, nr.) îl interesează pe el direct. În luna mai (2011, n.r.), clubul Universitatea Craiova a fost neprogramată pentru neplata pentru luni întregi a salariilor. Probabil că echipa va fi reprimită în Liga B, dar să ceri daune de 50 de milioane de euro e absurd. Nu e nicio justificare pentru această sumă. Nu mă simt hărțuit, dreptatea e în totalitate aici. Poate dăm și noi în judecată DNA, zic și eu", a spus Sandu. După ședința de la FRF, Mircea Sandu a fost audiat la DNA în acest dosar timp de o jumătate de oră. El nu a fpcut declarații la plecare. Federația Română de Fotbal anunța, la 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federației, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF. Potrivit FRF, Universitatea Craiova a refuzat să-și retragă acțiunile în instanțele civile împotriva Federației Române de Fotbal, iar Comitetul Executiv a decis dezafilierea clubului. La vremea respectivă, Mircea Sandu declara că decizia Comitetului Executiv de a exclude clubul Universitatea Craiova a intrat imediat în vigoare, singura posibilitate ca această hotărâre să fie anulată fiind în cadrul votului Adunării Generale din 2012 (ședința este programată pentru 14 mai, n.r.). După dezafiliere, jucătorii Universității Craiova au devenit liberi de contract și au plecat gratis la alte echipe, iar Adrian Mititelu a susținut că pierderile lui financiare determinate de decizia șefilor fotbalului se ridică la 50 de milioane de euro.
Bogdan Cristescu