În data de 15,04,2015 la Senat a sosit o solicitare semnată de Procurorul Șef de Secție, Cătălin Dumitrescu și procurorul Uncheșelu Jean prin care aceștia solicită toate documentele întocmite la Senat pentru cerererile DNA trimise între 2014 și 2015: „În vederea documentării dosarului 122/P/2012 vă solicităm să ne comunicați, în cel mai scurt timp, toate înscrisurile întocmite de Senatul României în anii 2014 și 2015, ca urmare a cererilor DNA pentru urmărirea penală, reținerea și arestarea preventivă a senatorilor în funcție în perioada 2014-2015.”
Probabil că DNA urmărește să verifice dacă există cumva vreo formă de favorizare a lui Dan Șova.
Avocatul Lucian Bolcaș susține că această cerere ar fi trebuit adresată de Ministrul Justiției și nu de procurorii DNA și că este probabil ca Senatul să nu dea curs acestei cereri.