Home Actualitate DNA cere Parlamentului încuviințarea percheziționării unui deputat PNL

DNA cere Parlamentului încuviințarea percheziționării unui deputat PNL

DISTRIBUIŢI

Preşedintele PNL Argeş, deputatul Adrian Miuţescu, este urmărit penal într-un dosar privind fapte de corupţie. Procurorii l-au pus sub acuzare pentru săvârşirea a opt infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

”Cauza mediatizată prin comunicatul nr. 932/VIII/3 din data de 12 noiembrie 2021, în considerarea prevederilor legale și constituționale, procurorul șef al DNA a inițiat procedura necesară în vederea încuviințării, de către Camera Deputaților, a percheziției informatice în dosarul penal privind pe Miuțescu Gheorghe Adrian, în prezent deputat în Parlamentul României, suspect pentru săvârșirea a opt infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art. 13 din Legea 78/2000).

Concret, procurorul șef al DNA a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul și dosarul penal (9 volume) întocmite de procurorii din cadrul Serviciului teritorial Pitești, pentru a fi înaintate ministrului Justiției, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaților, în baza art. 72 din Constituția României, art. 23 alin. 1 si art. 24 din Legea 96/2006 republicată, privind Statutul deputaților și senatorilor, art. 222 alin. 1 și 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, încuviințarea percheziției informatice.

Percheziția informatică este o activitate prevăzută de Codul de procedură penală necesară pentru descoperirea și strângerea probelor în procesul penal, iar în cazul membrilor Parlamentului, efectuarea acestei activități este condiționată strict de votul plenului Camerei din care face parte parlamentarul respectiv.”, arată un comunicat DNA

În ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale se arată că, în cauză există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă de existență a infracțiunilor precizate, fiind conturată următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie – iulie 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian, la instigarea suspectului Chiru Ovidiu, și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția de președinte al Organizației Județene a partidului din care face parte, pe lângă conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, pentru a determina numirea celui din urmă, dar și a unei alte persoane în funcții de conducere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș. Aceasta, în condițiile în care postul vizat de Chiru Ovidiu fusese ocupat prin concurs de o altă persoană.
În aceeași manieră, Miuțescu Gheorghe Adrian ar fi procedat pentru numirea unei persoane într-o funcție de conducere la Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia și de mutare a sediului Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia de la Ploiești la Pitești.

În perioada iulie-august 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția menționată în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea/numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid, aceste influențe fiind exercitate și la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

Suspectul ar fi procedat similar, în cursul lunii februarie 2020, precum și în lunile aprilie și august 2021, pe lângă conducerea Companiei Naționale Poșta Română în scopul angajării unei persoane la această instituție, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcție de conducere la nivel județean.
În perioada iulie – august 2021, suspectul Tofan Gelu și Mitrofan Cristian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcțiile ocupate in partid, pe lângă persoane din Inspectoratul Școlar Argeș, în scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum și pentru numirea în funcția de directori de școli a unor persoane agreate de partid.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.