DNA anunţă oficial, vineri, că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu este urmărit penal pentru luare de mită în Dosarul Microsoft, mai exact pentru foloasele necuvenite pe care le-ar fi obţinut între 2007 şi 2008 de la reprezentanţii unei firme austriece, pe care ulterior le-a folosit în campania electorală. Procurii au dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparţinându-i lui Tăriceanu, în valoare de 3.204.640 lei.
În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Suspectul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton, în calitate de prim ministru, ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță. În schimb, acesta și-ar fi exercitat atribuțiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăților făcute de statul român către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.
Prezentul dosar a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cererea autorităților judiciare austriece.
După respingerea, la data de 3 iunie 2019, a cererii inițiale de încuviințare a urmăririi penale de către Senat (instituție învestită cu soluționarea având în vedere calitatea de senator a lui Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton la acea dată), procurorii au efectuat, în același dosar, acte de urmărire penală cu privire la fapte și alte persoane.
Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt mai sus menționată cu referire la fostul demnitar.
Suspectului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În vederea confiscării obiectului infracțiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparținând suspectului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton până la concurența sumei de 800.000 USD, echivalent în lei – 3.204.640 lei.
,,ROATA SE- NVÂRTE MEREU FĂRĂ ROST NU MAI RĂMÂNE MIMENI CEEA CEA FOST.
Masini de colectie, aroganta ,insulte la adresa oponentilor politici.
De ce nu se aplica legea pentru toti care au luat spagi de la Microsoft si fujitsu-Siemens? sunt peste 400de milioane de euro spaga si voi vorbiti de 0.8milioane date lui Tariceanu?
Pt.ciuma rosie.
Doar pentru Tariceanu sunt dovezi si alea trimise din Austria pentru ca Romania nu are securitate nici politie economica deci despre restul nu se stie nimic,dar poate toarna manechinul ceva pentru ca el a fost primministrul Romaniei si se poate sa mai stie macar cat stii tu,altfel daca domnul Tariceanu este un om nevinovat si cinstit asa cum spune el despre el dece ar tainui niste hoti cu functii in stat care au furat din banul public prin favorizarea unei firme in raport cu alta?.
Nici 800.000 de dolari nu este o suma mica daca ne gandim ca pentru bani astia un roman ar trebui sa munceasca peste 60 de ani luna de luna fara pauza cu un salariu de aproximativ 7000 de lei net pe luna( din bani astia mai trebuie sa si manance),ori salariul asta este un salariu mare in Romania de astazi.