Home Actualitate DNA intră peste polițiștii corupți din penitenciare

DNA intră peste polițiștii corupți din penitenciare

DISTRIBUIŢI

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 03 aprilie 2019, a inculpatului
IONELE SILVIU IOAN, comisar în cadrul Penitenciarului Tulcea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– luare de mită,
– introducerea, în mod ilicit, într-un penitenciar de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada februarie – martie 2019, inculpatul Ionele Silviu Ioan, în calitatea menționată mai sus, contrar îndatoririlor de serviciu, a introdus în mod ilicit, în Penitenciarul Tulcea, mai multe telefoane mobile care, ulterior, au ajuns la o persoană încarcerată în unitatea amintită, pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor.
De menționat este faptul că persoana beneficiară a aparatelor telefonice face parte dintr-o grupare specializată în comiterea de infracțiuni prin metoda <>“Accidentul”.
Pentru acest „serviciu”, inculpatul a acceptat de la un prieten al celui încarcerat promisiunea de a primi suma de 7.000 lei, din care până în prezent a primit, în două tranșe, 6.500 lei.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

La data de 04 aprilie 2019, inculpatul Ionele Silviu Ioan este prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Administrației Naționale a Penitenciarelor și al ofițerilor de poliție din cadrul I.P.J. Constanța – Serviciul de Investigații Criminale.

1 COMENTARIU

  1. DNA DGA DIICOT intrati putin mai mult si la Administratia Nationala APELE ROMANE si sigur veti ramane foarte mult timp este de lucru ” la greu” conexiuni cu mafia politica din toata Tara !! Succes!! Cu multumiri!!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.