Home Actualitate DNA ne spune din nou cum se fac angajările la stat: subiectele...

DNA ne spune din nou cum se fac angajările la stat: subiectele și rezolvările trimise înainte prin email

DISTRIBUIŢI

DNA anunță că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, a inculpatului

HAVRIȘ Constantin-Alexandru, director al Direcției Dezvoltare Investiții în cadrul SN Nuclearelectrica SA și membru al comisiei de examinare pentru angajare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii august 2018, inculpatul Havriș Constantin-Alexandru, în calitățile menționate mai sus, a transmis, prin email, unei persoane, subiectele ce urmau a fi date cu ocazia susținerii probei scrise (cinci întrebări și răspunsurile aferente) pentru ocuparea unui post de economist în cadrul Departamentului Implementare Proiect U3-U4 CNE Cernavodă – Direcția Dezvoltare Investiții al Societății Naționale Nuclearelectrica S.A.
Urmare a acestui demers, în data de 14 august 2018, cu ocazia examinării scrise, beneficiarul subiectelor a obținut o notă care i-a permis promovarea concursului și implicit angajarea în funcția de economist.
Ulterior, inculpatul Havriș Constantin-Alexandru a completat în fals procesul verbal de examinare a candidaților, atât pentru proba scrisă cât și pentru cea interviului, în condițiile în care la aceasta din urmă nu a fost prezent, fiind plecat în concediu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.