Home Actualitate Doctoriță reținută după ce a făcut ce i-a cerut managerul spitalului unde...

Doctoriță reținută după ce a făcut ce i-a cerut managerul spitalului unde lucra

DISTRIBUIŢI

Vineri, 6 august, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale față de doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de fals informatic și respectiv instigare la fals informatic.

Ulterior, la aceeaşi dată, procurorul a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de cei doi inculpați pe o durată de 60 zile, perioadă în care inculpații trebuie să respecte obligaţiile impuse de art. 215 alin. 1 C.proc.pen., precum și să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia și să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu anumite persoane.

Inculpaților li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

”Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieşit că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că:

În data de 28 iunie 2021, o inculpată de sex feminin a introdus fără drept în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) date necorespunzătoare adevărului, atestând în mod mincinos că 5 persoane s-au vaccinat cu doza a doua de vaccin Pfizer și 2 persoane s-au vaccinat cu doza unică de vaccin Johnson, și a eliberat astfel 7 adeverinţe de vaccinare pentru 7 persoane care în realitate nu au fost vaccinate efectiv în Centrul de vaccinare Ocna Mureș în data respectivă. Inculpata a utilizat în acest scop user-ul și parola de acces în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) al Centrului de vaccinare Ocna Mureș din subordinea Direcției de Sănătate Publică Alba la care a avut acces în calitate de medic în cadrul centrului de vaccinare.

Anterior, în perioada mai-iunie 2021, inculpata a fost determinată să introducă aceste date neadevărate în RENV și să emită cele 7 adeverințe false de către un inculpat de sex masculin, șeful clinicii medicale unde inculpata avea locul de muncă de bază.
Cu ocazia perchezițiilor, au fost identificate și indisponibilizate bunuri în legătură cu care există suspiciunea că ar fi fost folosite în activitatea infracțională, respectiv un telefon mobil, un laptop și o unitate de calculator.”, anunță IPJ Alba.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.