Home Actualitate Doctorul Alexandru Ciocâlteu a fost interceptat de procurori

Doctorul Alexandru Ciocâlteu a fost interceptat de procurori

DISTRIBUIŢI

Date noi reies din rechizitoriul prin care Alexandru Ciocâlteu, fost manager al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Bucureşti, a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu. Acesta a instruit-o pe Petruţa Lazăr, la rândul său fost manager şi ulterior director economic la aceeaşi unitate medicală, să nege că ar fi primit bani cu titlu de mită de la reprezentantul unei firme, conform informaţiilor din rechizitoriul prin care cei doi au fost trimişi în judecată de procurorii DNA.

Discuţia a avut loc pe 20 ianuarie 2016 într-un restaurant din Bucureşti, unde Alexandru Ciocâlteu şi Petruţa Lazăr s-au întâlnit după ce ambii au fost vizitaţi pe rând de mituitor, care are calitatea de martor denunţător în cauză.
Potrivit procurorilor, Ciocâlteu se temea că ar putea fi interceptaţi, astfel că i-a propus interlocutoarei să se mute la o altă masă, fiind preocupat de îndepărtarea de zona discuţiei a celor două telefoane mobile pe care le ţinea în mână, afirmând: „nu ştiu unde dracu’ să le pun!”.

„Inculpatul Ciocâlteu Alexandru i-a comunicat inculpatei Lazăr Petruţa cum să abordeze comunicarea dacă o va mai căuta (…), pentru a evita discuţiile cu acesta, precizând: ‘sper ca acesta să nu fi avut ceva de înregistrat’. Este de subliniat şi modalitatea în care Ciocâlteu Alexandru a instruit-o pe Lazăr Petruţa cu privire la o eventuală poziţie procesuală a acesteia, în sensul de a nega primirea vreunei sume de bani cu titlu de mită, atât în ce o priveşte, cât şi referitor la Ciocâlteu Alexandru. Acesta a asigurat-o la rândul său pe Lazăr Petruţa că şi el va susţine că nu au primit bani: ‘ceea ce este foarte clar este că poţi să mergi cu mine pe nu!'”, se arată în document.
În urma discuţiilor purtate de cei doi inculpaţi cu mituitorul, dar şi din dialogul pe care l-au avut la restaurant, anchetatorii au concluzionat că martorul denunţător a spus adevărul cu privire la sumele plătite lunar cu titlu de mită.

„Din conţinutul dialogurilor (…) purtate pe de o parte de (…) cu Lazăr Petruţa, iar pe de altă parte de Lazăr Petruţa cu Ciocâlteu Alexandru, a rezultat realitatea susţinerilor numitului (…), referitoare la remiterea lunară a sumelor de bani către cei doi inculpaţi, ambii arătând că sumele respective au fost cheltuite, fără a fi depuse în vreun cont şi exprimându-şi opinia că, în acest fel, nu vor avea probleme. De asemenea, a rezultat că cei doi coinculpaţi luau sumele de bani în coautorat, fapt ce reiese inclusiv din exprimarea lui Ciocâlteu ‘ne-a dat’, la plural”, se menţionează în rechizitoriu.

Procurorii mai arată că la dosarul cauzei se regăsesc extrase de cont din perioada 2009 – 2013, puse la dispoziţie de societatea mituitorului, ce atestă efectuarea unor multiple retrageri de sume în numerar, din care o parte au fost remise de către denunţător inculpaţilor.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.