Home Actualitate Documente din Ministerul Sănătății: medicii specialiști sunt pregătiți suboptimal, după bibliografii neactualizate

Documente din Ministerul Sănătății: medicii specialiști sunt pregătiți suboptimal, după bibliografii neactualizate

DISTRIBUIŢI

Modul în care medicii români devin specialiști a fost mulți ani un subiect neatins de presă și nediscutat de rezidenții deveniți ulterior specialiști cu persoane din afară. Odată cu înființarea grupului de pe Facebook intitulat „medici gata de grevă generală, solicităm salarii decente”, în care au fost acceptate și persoane din afara sistemului medical, informațiile din interior au început să se răspândească. Desigur că se găsesc tot timpul membri ai grupului care cer ca outsiderii să fie eliminați din grup dar administratorii grupului au rezistat și i-au menținut. Așa am putut și noi, jurnaliștii să începem să aducem la suprafață problemele adevărate din sistem, relatate din interior. Greu, foarte greu, politicienii încep să miște puțin lucrurile. Primul pas care era și cel mai important a fost făcut: s-au mărit salariile medicilor și asistenților, urmând să se mai regleze eventualele inadvertențe. Pasul următor trebuie să fie pregătirea rezidenților. Cei mai vocali medici pe acest subiect sunt Emil Octavian Iosef și Marius Uscatu.
„Suntem frustrați, de aceea plecăm, noi medicii, din România. În timpul rezidențiatului și chiar mulți ani după aceea, nu suntem lăsați să operăm, pur și simplu nu avem voie să atingem pacientul (medicii seniori nu pot pierde șpaga). Cum să înveți dacă nu atingi pacientul? Eu nu am operat nici măcar odată în 6 ani de rezidențiat în România. Nu este deloc o excepție, este chiar situația generală.
Vă mirați de ce se întâmplă asemenea catastrofe în medicina românească?
E simplu: pur și simplu nu suntem lăsați să învățăm.”, a dezvăluit Marius Uscatu, ortoped specializat pe chirurgia antepiciorului.

Medicul internist Emil Octavian Iosef luptă cu lipsa unor curricule de pregătire în rezidențiat moderne și asumate de cei care le scriu prin semnătură.
După dezvăluirile ziarului Curentul de anul trecut, privind curriculele de pregătire în rezidențiat, comisiile consultative au început să le refacă și pentru 17 specializări, acestea au fost actualizate în 2018: alergologie si imunologie clinica, boli infectioase, chirurgie cardiovasculara, chirurgie plastica estetica si microchirurgie reconstructiva, dermatovenerologie, epidemiologie, expertiza medicala a capacitatii de munca, genetica medicala, geriatrie si gerontologie, igiena, medicina legala, medicina sportiva, medicina fizica si de reabilitare, neurochirurgie, otorinolaringologie, reumatologie și urologie.
Comisiile consultative îi dau dreptate medicului Iosef și scriu, de exemplu la boli infecțioase, că în acest moment medicii rezidenți sunt evaluați conform unei bibliografii perimate și învechite. Astfel regăsim la pagina 36, bibliografia propusă:
„Având în vedere dinamica Bolilor Infecţioase, comisia de specialitate din Ministerul Sănătăţii va avea în vedere elaborarea unui material (în cursul urmatoarelor 18 luni) actualizat, care să fie folosit pentru evaluarea medicilor rezidenţi în perioada de pregătire şi la examenul de medic specialist. Vom cere acordul de a traduce materialul necesar pentru susţinerea examenului de specialitate la nivel european.”
Cum poate exista act medical la cele mai înalte standarde, așa cum bătea câmpii astăzi Gabriela Firea, vezi AICI, în condițiile în care incompetenții din Ministerul Sănătății nu au fost capabili să creeze o bibliografie actualizată ?

În curricula pentru chirurgie plastică, sunt prinse și opiniile Asociației Chirurgilor Plasticieni din România, la pagina 19: „Multe dintre aceste propuneri țin de regulamentul de pregătire al rezidenților care este întocmit de fiecare UMF din tara. Din păcate, multe dintre prevederile principale ale acestor regulamente nu se respecta si astfel nivelul pregătirii rezidenților este suboptimal. Ar trebui totuși ca Ministerul Sănătății sa aibă pârghii prin care sa influențeze respectarea prevederilor regulamentelor de pregătire pentru ca are tot interesul ca după ce finanțează pregătirea rezidentului pe perioada a 5 ani, la final rezidentul sa fie bine pregătit pentru a oferii (sic!) servicii de calitate pacienților.”

Adică Ministerul Sănătății acceptă că medicii rezidenți sunt pregătiți suboptimal și deci nu vor putea oferi servicii medicale de calitate… Doamna Pintea ministeriați și dvs ceva sau sunteți ocupată cu shoppingul?

 

 

1 COMENTARIU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.