Edilul Dominic Fritz a susţinut, într-o postare pe Facebook, că DSP Timiş „a propus continuarea carantinei pentru unităţile administrativ-teritoriale (UAT) cu primari din USR PLUS şi PSD şi a propus ridicarea carantinei pentru UAT-urile cu primari PNL”.
„Sunt absolut uimit de conotaţia politică a acestor decizii”, a afirmat Fritz.
„
Astăzi mi s-a cerut să votez, în același timp, pentru ridicarea carantinei din Moșnița Nouă, unde rata de infectare este de 11,22, cea mai mare din zona carantinată, și să votez pentru continuarea carantinei în Dumbrăvița, cu o rată de 7,42, cea mai mică din zona carantinată. Am cerut explicații pentru această propunere Direcției de Sănătate Publică, dar nu le-am obținut.
Deciziile de carantinare trebuie să fie logice ca să aibă credibilitate și ca oamenii să le înțeleagă și să le urmeze. Nu trebuie să existe nicio suspiciune că aceste decizii sunt luate din considerente altele decât strict epidemiologice.
Astăzi DSP Timiș a propus continuarea carantinei pentru UATurile cu primari din USR PLUS și PSD, și a propus ridicarea carantinei pentru UATurile cu primari PNL. Sunt absolut uimit de conotația politică a acestor decizii.
Chiar documentul Institutului Național de Sănătate Publică, care avizează pozitiv ridicarea pentru Moșnița și Ghiroda, menționează expres că ridicarea carantinei va duce la creșterea ratei de infectare și că, în scurt timp, localitățile vor intra din nou în carantină.
Am refuzat să particip la această înscenare.
M-am abținut la votul de astăzi pentru că nu puteam legitima o hotărâre ilogică care ne duce la un șir nesfârșit de ieșiri și intrări în carantină în UATuri diferite din jurul Timișoarei. Așa cum am spus mereu, cred că o carantină are rost doar la nivel de zonă metropolitană. Carantina zonală din ultimele două săptămâni a reușit să încetinească ritmul de creștere. De ce să renunțăm la o măsură care producea efect?
Sunt îngrijorat cum vom putea reduce rata de infectare în continuare fără măsuri mai restrictive pentru toată zona metropolitană – măsuri pe care le putem lua doar în scenariul carantinei.
Eu sunt conștient că poziția mea pentru o continuare a carantinei pentru întreaga zonă metropolitană nu este una populară. Dar uitându-mă ce se întâmplă pe planetă, în țară și în județ, nu văd o altă ieșire responsabilă.” a spus Dominic Fritz.