DISTRIBUIŢI

Rând pe rând, Călin Georgescu, Cristela Georgescu și Radu Pally, șeful de campanie al fostului candidat la prezidențiale, s-au autoincriminat la postul de televiziune Realitatea PLUS în emisiunea excepționalei jurnaliste Anca Alexandrescu. Și nu, nu e o ironie.

E meritul Ancăi – și la asta visează orice jurnalist – ca persoana intervievată să ofere cât mai multe informații, așa cum s-a întâmplat de exemplu în emisiunea realizată cu jurnalista Simona Ela Fica aka Raisa Ivatenko.

Astfel, Călin Georgescu a declarat, și ieri Pally a confirmat, că fotografiile pentru afișe, bannere și panouri au fost puse la dispoziție de staff-ul de campanie, respectiv Pally și soția sa, iar „voluntarii” s-au descurcat fiecare cum au putut și pe unde au putut să le confecționeze și afișeze. Idem în cazul spotului VIDEO.

Este evident pentru oricine că nici Călin Georgescu și nici Radu Pally nu înțeleg legislația penală pentru că altfel fostul candidat nu ar fi declarat cheltuieli ZERO de vreme ce fiecare „voluntar” a plătit diverse sume de bani pentru campania lui.

Un alt aspect este folosirea de voluntari, Georgescu declarând că inclusiv gărzile lui de corp sunt în acest regim.

Legea 78/2014 care reglementează activitatea de voluntariat este foarte clară, activitatea politică a unei persoane nefiind menționată ca eligibilă, iar contractul de voluntariat este obligatoriu. Singurul voluntariat acceptat fără contract este cel pentru „activitățile de voluntariat izolate, sporadic prestate, din rațiuni familiale, de prietenie sau de bună vecinătate.”

Definiția din DEX pentru SPORADIC este: care apare, care se manifestă pe ici, pe colo sau din când în când; lipsit de continuitate; distanțat, rar; împrăștiat, dispersat, răzleț, izolat; întâmplător.”

Așadar legea nu-i permite lui Călin Georgescu să beneficieze de voluntari, ci e obligat să le plătească acestora munca depusă, să rețină contribuțiile și impozitele, să le declare și să le plătească. Din 16 mai 2024, a devenit infracțiune de evaziune fiscală și nereținerea la sursă.

Ieri o veste grea pentru Georgescu a fost lansată de site-ul luju.ro: „procurorul care se ocupa de dosarul privind finantarea campaniei electorale a lui Calin Georgescu este nimeni altul decat Marius Iacob”.

Procurorul Marius Iacob este specialist în infracțiuni economice reușind să obțină pentru Sorin Ovidiu Vîntu condamnări de peste 27 de ani de închisoare și confiscarea a sute de milioane de EURO:

– 2012 SOV a fost condamnat definitiv de judecătorii Curții de Apel București la un an de închisoare în dosarul în care a fost acuzat că l-a șatntajat pe partenerul său de afaceri, Sebastian Ghiță.

– 2014 SOV a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa, condamnat în 2006 în legătură cu prăbușirea FNI.

– 2016 SOV a fost condamnat definitiv la 6 ani și 2 luni de închisoare cu executare în dosarul Petromservice.

– 2016, SOV a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul devalizării Fondului Național de Investiții (FNI).

– 2018, SOV a fost condamnat definitive la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani și delapidarea patrimoniului Asociației Salariaților din SNP Petrom SA.

– 2021, a încetat procesul penal împotriva omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul în care acesta era acuzat că i-a dat un milion de euro fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu pentru numirea ziaristului Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, motivul invocat de instanţă fiind că faptele s-au prescris.