Dosarul in care Ioan Melinescu (foto), fostul sef al Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB), este judecat sub acuzatia de uzurpare de calitati oficiale va fi remis de la Curtea Suprema de Justitie la Judecatoria sectorului 6. Decizia a fost luata ieri, dupa ce Melinescu a cerut judecatorilor instantei supreme trimiterea dosarului sau la judecatorie, care a constatat ca, desi conform legii de functionare a ONPCSB aplicabila la inceputul anului 2004 acesta avea rang de secretar de stat, la vremea savarsirii faptei, acesta n-ar fi avut o functie prevazuta limitativ de lege ca fiind de competenta Curtii Supreme. Trimis in judecata pe 17 ianuarie a.c., Melinescu a fost acuzat de procurori ca si-ar fi exercitat prerogativele de presedinte al Oficiului ulterior revocarii sale din functiile de membru al plenului si de sef al institutiei. Astfel, ar fi participat, in perioada 5 mai 2004 – 22 iunie 2004, in timp ce era consilier personal pe probleme de spalare de bani in cadrul Cancelariei ex-premierului Adrian Nastase, la cinci sedinte plenare in care a deliberat, a votat si a decis in privinta unor documente destinate informarii altor autoritati si a trecerii in evidenta pasiva a unor lucrari.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane