Procurorii Parchetului General au început urmărirea penală în cazul exploziilor de la Sighetu Marmației împotriva a două persoane – a unui diriginte de șantier, care s-a ocupat de realizarea rețelei de gaze, și a unui director al firmei Berg Gaz. „În sarcina fiecăreia dintre cele două persoane fizice s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, se arată într-un comunicat al instituției. Potrivit anchetatorilor, șeful de șantier a avizat lucrările făcute în Sighetu Marmației în perioada 2005-2010, cu toate că nu corespundeau proiectului și nici normelor de siguranță în vigoare. De asemenea, ancheta a relevat că cel de-al doilea învinuit, în calitate de responsabil cu lucrările de construcție din partea firmei S.C. Berg Gaz S.A., în perioada 2005-2006, a avizat documentele tehnice, deși poziționarea conductelor s-a făcut la o altă adâncime decât cea prevăzută în proiect și fără ca aceste conducte să fie fixate pe un pat de nisip. Mai mult, s-a constatat că amplasarea conductei pe strada unde au avut loc exploziile s-a făcut în alt loc decât cel prevăzut în proiect. „Aceste fapte au creat condițiile favorizante pentru fisurarea conductei de gaz la intersecția a două străzi (constatată de organele de cercetare penală în data de 19 februarie 2012), situație în care au existat infiltrări de gaz în subsolul imobilului avariat, infiltrări urmate de producerea celor două explozii în data de 19 februarie 2012”, arată procurorii. O persoană și-a pierdut viața și alte 14 au fost rănite în urma a două explozii succesive care au avut loc într-un club din Sighetu Marmației la 19 februarie. Persoana care a decedat după mai multe zile pe patul de spital era reprezentantul Berg Gaz SA în Sighetu Marmației.
Bogdan Cristescu