Home Actualitate Dr. Stănculea audiat de polițiști. Urmează ceilalți medici și asistenți

Dr. Stănculea audiat de polițiști. Urmează ceilalți medici și asistenți

DISTRIBUIŢI

Medicul-șef al secției de Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul de Arși, Adrian Stănculea, a fost audiat de polițiștii Serviciului Omoruri al Poliției Capitalei, în dosarele de ucidere din culpă deschise după decesul a două persoane în această unitate sanitară.

CITEȘTE ȘI Posibilul malpraxis medical e anchetat în România după modelul rusesc

 
Vineri a fost audiată și asistenta-șefă a ATI de la Spitalului de Arși, cei doi fiind primii care dau declarații în acest dosar.

Stănculea nu a dorit să dea declarații presei la ieșirea de la audieri, susținând că tot ceea ce a spus până acum a fost interpretat în mass-media în sensul dorit de acestea.

Audierile vor continua în aceste dosare, urmând să vină la Poliție întreg personalul secției de Terapie Intensivă al Spitalului de Arși.
Procurorul general Augustin Lazăr a declarat joi că „este un dosar în curs la Parchetul Tribunalului București’. ”Depinde de procurorul care gestionează dosarul, el va decide cine și cum, de ce fel de probe are nevoie”, a spus, la sediul CSM, procurorul general.
O femeie a murit la Spitalul de Arși din București, după ce grupa de sânge i-a fost determinată incorect, fiindu-i administrată altă grupă decât cea pe care o avea.

Un al doilea caz se referă la un bărbat internat în secția ATI a Spitalului de Arși, care a fost fotografiat având o rană invadată de viermi.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.