Home Actualitate Dreptate până la capăt:Președintele PSD Gorj a amenințat un judecător de față...

Dreptate până la capăt:Președintele PSD Gorj a amenințat un judecător de față cu presa: „Bine, stăm noi de vorbă!”

DISTRIBUIŢI

 

Ajunși la putere propulsați de sloganul „Dreptate până la capăt”, politrucii PSD nu fac absolut nici un efort de a ne demonstra ce înseamnă asta, cu adevărat, pentru ei. Dar și câte parale dau ei atât pe justiție cât și pe reprezentanții ei. Ultimul venit pe lista tupeiștilor care și-a permis să dea cu „mucii în strachină” este Florin Cârciumaru, primarul orașului Târgu Jiu dar și președintele PSD Gorj, care și-a permis să se rățoiască la judecătorul Ion Marin, președintele Biroului Electoral Județean. Așadar, la un reprezentant al justiției, care doar temporar se ocupă de alegerile locale parțiale pentru Senat. Penibilul episod s-a petrecut în momentul în care judecătorul Ion Marin a acceptat înscrierea candidaturii lui Ion Săvoiu, liderul local al Forței Civice, înaintea ministrului social-democrat Mihnea Costoiu, care se prezentase la „eveniment” adus de mânuță de însuși premierul Victor Ponta. Fără să fie deranjat, câtuși de puțin, de camerele de filmat ale televiziunilor prezente la fața locului, Cârciumaru s-a umflat în pene și s-a răstit, plin de ifose, la judecător: „Avem un prim ministru, așa, da?! Bine, stăm noi de vorbă! Nu se poate asa ceva!”. Prezent la acea scenă penibilă, Premierul Ponta nu a zis nici pâs. Iar asta nu înseamnă decât un singur lucru: că este și el convins, că nu este posibil ca ilustra lui persoană să aștepte câteva minute în plus. Motiv pentru care aproape că-ți revine în minte figura lui Ceaușescu, cel care se zice că ar fi spus cândva, extrem de agasat: „tovarășe, bagă de seamă că vorbești cu un om care se naște odată la cinci sute de ani”. De fapt, marea „vină” a judecătorului Marin a fost aceea că reprezentanții PSD, inclusiv Victor Ponta, au fost nevoiți să aștepte câteva minute la ușa BEJ pentru a-l putea înscrie pe Mihnea Costoiu, și au fost astfel „ignorați” de membrii Biroului Electoral care erau ocupați cu înscrierea candidaturii reprezentantului Forței Civice, Ion Săvoiu. Luat astfel la rost de către Cârciumaru, magistratul Ion Marin a răspuns, doar „Erau primii la ușă, la ora zece i-am înregistrat, ce să facem?”. Conform opiniei jurnaliștilor de la sait-ul „gorjnews.ro”, ieșirea isterică a primarului Cârciumaru s-ar putea explica prin aceea că liderul local al PSD se teme că, după alegerile din 25 mai, premierul Ponta va cere schimbarea sa din fruntea organizației PSD Gorj, în eventualitatea unui scor slab la urne. Dar, indiferent care ar fi cauza „locală” a acestui atac verbal și a amenințărilor aduse unui magistrat, bălăcăreala lui Cârciumaru are și un merit: ne „descifrează” concret ce înseamnă „Dreptate până la capăt” pentru politrucii PSD. Dar și care ar fi soarta justiției în cazul în care ei ar reuși să acapareze absolut toată puterea în stat.

{youtube}5BPMEYsNW5g{/youtube}

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.