La aproape un an după ce ororile pușcăriilor comuniste au fost readuse în atenția opiniei publice, a venit vremea ca foștilor deținuți politici să li se facă dreptate: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție l-a trimis în judecată pe fostul torționar Alexandru Vișinescu. Acesta va fi judecat pentru crimele care s-au petrecut în perioada în care el s-a aflat la comanda Penitenciarului Râmnicu Sărat, unde a instituit un adevărat regim de teroare. Este vorba despre perioada cuprinsă între anii 1956 și 1963, anul în care pușcăria de acolo a fost desființată. A fost o perioadă cumplită în care, datorită torturilor la care a fost supus, acolo a murit, printre alții și liderul țărănist Ion Mihalache. Anul trecut, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc(IICCMER), instituția care a sesizat Parchetul, a descoperit că Vișinescu s-ar face vinovat de moartea a 12 deținuți politici. De-a lungul vremii, despre închisoarea unde și-a pierdut viața fostul lider țărănist Ion Mihalache a vorbit și Ion Diaconescu, care a depănându-și amintirile a relatat despre condițiile de detenție de la râmnicu Sărat: „Bătăi și teroare fizice, care – la fel frigul și foamea – au fost generale. Bătăile erau pe categorii, pă… și nu permanente, să-nșelege. Apoi, izolarea. Izolarea fantastică – să trăiești ca-ntr-un mormânt. Și mai a fost și promiscuitatea, care… mă rog, este reprezentată prin acele tinere care stăteau în mijlocul celulelor și-așa mai departe”. În acest moment, Vișinescu trăiește într-un bloc din centrul Capitalei, și beneficiază de o pensie de aproximativ 3.200 de lei pe lună. După mediatizarea cazului său, Vișinescu a reacționat violent la încercările reporterilor Gândul de a vorbi cu el, înjurându-i și încercând să-i lovească. Ulterior, fostul torționar a răspuns întrebărilor, într-un interviu luat în fața casei sale. Investigația istorică a dosarului Vișinescu a fost coordonată de către Andrei Muraru, fostul director al IICCMER, Dan Țălnaru, director general al institutului, Adelina Țânțariu, director în cadrul institutului. Ca urmare a deschiderii dosarului torționarilor, Ministerul Justiției a promovat un proiect de lege potrivit căruia aceștia ar urma să plătească despăgubiri victimelor din închisorile comuniste. Ancheta lui Vișinescu a început pe 3 septembrie 2013, când el a fost audiat la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Tot atunci i s-a adus la cunoștiință faptul că este anchetat sub acuzaţia de genocid. Procurorii au arătat atunci că Alexandru Vișinescu este urmărit penal pentru genocid, întrucât în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deținuții politici la rele tratamente, bătăi și alte violențe, i-a lipsit de hrană, medicamente și asistență medicală. Ulterior, pe 23 aprilie 2014, procurorii i-au adus la cunoștință că, în dosarul în care este acuzat de moartea mai multor deținuți, va fi schimbată încadrarea juridică din genocid în infracțiuni contra umanității, în acord cu noul Cod penal, infracțiune pe care legislația internațională o cataloghează ca inprescriptibilă.
Reamintim că, pe 30 iulie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu, pentru omor deosebit de grav. În 9 august, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a preluat de la Parchetul Tribunalului București, dosarul având ca obiect denunțul formulat de IICCMER împotriva lui Vișinescu. Potrivit reprezentanților Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, toți deținuții politici închiși în timpul regimului comunist la Râmnicu Sărat „au fost torturați fizic și psihic ca urmare a deciziilor luate de comandantul penitenciarului”, Alexandru Vișinescu fiind „responsabil din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sărat în timpul mandatului său”. În plus, specialiștii IICCMER au menționat că atunci că, între anii 1956 și 1963, la Râmnicu Sărat s-au înregistrat cinci cazuri de deces posibil de documentat – Ion Mihalache, Gheorghe Dobre, Gheorghe Plăcințeanu, Victor Rădulescu Pogoneanu, Mihail Romniceanu, cauzate de colaps cardiovascular, insuficiență circulatorie cerebrală, hemoragie cerebrală sau afecțiuni ale aparatului digestiv – ileus paralitic ireversibil -, așa cum rezultă din procesele verbale de constatare a decesului, în documente fiind consemnate semnele vizibile ale malnutriției. Ceva mai târziu, la începutul lunii noiembrie 2013, IICCMER arăta că numărul deținuților politici care au murit la închisoarea Râmnicu Sărat în mandatul lui Alexandru Vişinescu a ajuns la 12, după ce a fost identificat, în baza unor informații furnizate de CNSAS, noi documente, ce atestă alte șapte decese.
Conform datelor oficiale păstrate în arvive, Alexandru Vișinescu s-a născut la Buzău, în 1925, și a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 și până la desființarea închisorii, în 1963, el fiind astfel ultimul comandant al acestei pușcării politice. Înainte de a fi numit în funcția de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu a deținut poziții de conducere în cadrul sistemului penitenciar din acea epocă, el activând, pe la începutul anilor 50, și în unitățile Mislea şi Jilava. Conform datelor rezultate din acchetă, Vișinescu a lucrat în cadrul grupei operative a închisorii Râmnicu Sărat în perioada decembrie 1954 – aprilie 1956. După această dată, decizia autorităților comuniste de a dezafecta acest penitenciar l-a propulsat pe fostul comandant în funcția de inspector în cadrul aparatului central al Direcției Generale a Penitenciarelor. Ulterior, între 1965 și 1976, a deținut funcții de conducere în cadrul închisorilor Ploiești și Ilfov și a predat la școala de subofițeri de penitenciare.
În aprilie 2013, IICCMER a anunţat că a identificat numeroase fapte cu posibile consecințe de natură penală comise de 35 de angajați ai Direcției Generale a Penitenciarelor în urma exercitării funcțiilor în perioada 1950-1964. Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 și 99 de ani și locuiesc pe teritoriul României. Totodată, IICCMER informa atunci că a intrat în posesia datelor de identificare, a numelor și adreselor exacte ale persoanelor în cauză. Astfel se face că, pe 18 septembrie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului instanței supreme începerea urmării penale și împotriva fostului comandant al coloniei de muncă de la Periprava, colonelul în rezervă Ioan Ficior (85 de ani), tot pentru genocid, acuzație care, în acord cu noile prevederi din Codul penal a fost
reîncadrată în articolul de lege privitor la „infracțiuni contra umanității”. Ulterior, pe 24 octombrie 2013, Parchetul instanței supreme a anunțat că a dispus începerea urmăririi penale și față de Ioan Ficior, pentru genocid, constând în aceea că, în virtutea funcțiilor de comandant și locțiitor de comandant, deținute în perioada 1958-1963, a introdus și coordonat un regim de detenție represiv, abuziv, inuman și discreționar împotriva deținuţilor politici aflați în Colonia de muncă Periprava.
Procurorii au arătat că, din cauza condițiilor inumane din Colonia de muncă Periprava – foame, frig, bătăi zilnice, lipsa condițiilor elementare de trai, ne-asigurarea condițiilor medicale necesare deținuților bolnavi – și a normelor de lucru, imposibil de realizat chiar și pentru muncitorii de profesie, numărul deceselor era foarte mare, fiind înregistrate 103 decese în perioada 1958 și 1963, când la conducerea unității s-a aflat Ioan Ficior.
Anul acesta, pe 16 ianuarie, IICCMER a prezentat rezultatul investigațiilor în cazul lt. maj. (r) Iuliu Sebestyen, decedat în octombrie 2013, suspectat, și el, de comiterea unor crime și abuzuri politice în perioada în care a îndeplinit funcția de locțiitor pentru pază și regim (ianuarie 1954 – decembrie 1955) în cadrul Penitenciarului Gherla. Tot atunci IICCMER a precizat că „Alte persoane care au deținut funcții de conducere în aparatul represiv urmează să fie trimise în justiție în perioada următoare”. Primul dintre aceștia a fost căpitanul (r) Florian Cormoș, împotriva căruia IICCMER a depus la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție un denunţ privitor la comiterea unor infracțiuni contra umanității, constând în aceea că, în virtutea funcției de comandant deținută în perioada 20 decembrie 1952 – 17 aprilie 1953, a impus un regim de detenție inuman deţinuților aflați în Colonia de muncă de la Cernavodă.
