Tânărul Vlad Pascu, băiatul de bani gata care se droghează de cel puțin șase ani a intrat în sevraj în arestul poliției și
„acuză dureri abdominale și articulare, nu doarme absolut deloc și nici nu mănâncă, este extrem de agitat. Are momente în care plânge și momente în care devine agresiv verbal. I s-a făcut o evaluare psihiatrică, iar un medic în supraveghează. Durerile fizice date de sevraj sunt reale, iar astfel de pacienți trebuie monitorizați atent. Are pulsul foarte mare și transpiră abundent. A stat de vorba cu avocata sa, dar nu este lucid și nici nu are un discurs lucid. Spune că vrea acasă, nu este conștient de gravitatea faptelor sale. Cere ciocolată tot timpul!”, au declarat surse concordante pentru Cancan.
Concluzia expertizei toxicologice cerute de procurorii din Mangalia care anchetează acest dosar arată că Vlad Pascu consumase șase droguri.
Tânărul făcea parte dintr-un grup de drogați care după ce se îndopau cu droguri se filmau și postau pe internet situațiile decadente în care ajungeau.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
Chiar asha mai acesta,vrei una si alta ei uite ca si copiii aia pe care i-ai omorat aveau dorinte in viata lor dar acum nu le mai pot spune nimanui pentru ca tu i-ai ucis,asha ca mai incet cu cererile astea pentru ca cu cererile astea caci asha mai arati inca odata ca nu ti-a pasat niciodata de copiii aia pe care i-ai ucis ci te-a interesat din primul moment doar cum sa scapi nepedepsit,tu esti de un egoism cum rar gasesti in lume mai drogalaule criminal.
Daca pedeapsa pentru faptele sale ar fi EXECUTIA, sa vezi ce linistit ar fi derbedeul…