În cadrul unei conferinţe de presă, deputatul Marius Bodea a anunţat că, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a instanţei, Primăria a pierdut proprietatea asupra CET I (de pe Calea Chişinăului) şi CET II (de la Holboca) „precum şi toate instalaţiile aferente”. Cu alte cuvinte, Iaşul a rămas fără sistemul de termoficare.
„Este finalul unui litigiu care a durat 7 ani şi care a fost ascuns de ochii ieşenilor, fiind tratat cu indiferenţă de dl. Mihai Chirca”, a spus deputatul ieşean.
Marius Bodea atrage atenţia că 25.000 apartamente, zeci de instituţii publice, şcoli şi spitale nu mai au, din acest moment, furnizor de termoficare.
„Mă aşteptam, sincer, ca dl. Primar să anunţe astăzi, la prima oră, situaţia critică în care ne aflăm. Bine că ieşenii sunt protejaţi de o lege care interzice executări ale furnizorilor de agent termic în perioada sezonului rece. Am informat inclusiv Guvernul şi voi ţine permanent legătura cu acesta pentru a mă asigura că niciun ieşean nu se va spăla la lighean, că nicio şcoală şi niciun spital nu vor rămâne fără apă caldă şi căldură în plină iarnă”, a spus deputatul liberal.
Iaşul nu mai are centrale de termoficare si reţea de distribuţie. Acestea aparţin lichidatorului judiciar, care trebuie să le valorifice pe piaţă pentru a plăti creditorii.
„Nota de plată este uriaşă: aproximativ mil. 25 euro cere lichidatorul pentru întârzierea valorificării bunurilor şi pentru imposibilitatea folosirii timp de 7 ani a instalaţiilor, care aparţineau de o altă entitate – Primăria Iaşi şi Veolia, 20 milioane de euro de returnat UE pentru că programele pe care le-a finanţat s-au adresat unui serviciu public, şi nu unui beneficiar privat, iar deţinătorul creanţei a notificat Primăria pentru o despăgubire de 100 milioane euro. O notă de plată pe care Primăria nu are cum să o achite, iar asta poate însemna chiar declararea falimentului oraşului Iaşi”, a spus declarat Marius Bodea.
Deputatul liberal a mai spus că „soluţiile trebuie analizate rapid, cu specialişti şi cu sprijin guvernamental. Se impune, de urgenţă, o discuţie cu lichidatorul judiciar pentru a fi identificate variantele de răscumpărare a activelor pierdute. Este vorba de asigurarea agentului termic pentru circa 25.000 de apartamente”.
Marius Bodea a criticat faptul că primarul Mihai Chirica nu a gândit nicio măsură alternativă pentru situaţia în care s-a ajuns după decizia definitivă a instanţei.
„Marele reproş pe care îl aduc administraţiei actuale este că nu a pregătit niciun plan B. A ascuns pericolul sub preş şi nu i-a păsat, nu a pregătit un plan cu sumele necesare şi termene clare”, a conchis deputatul PNL Marius Bodea.
KK PNL promovat din USL Marius Bodea: atrage atenţia (politicianist) că 25.000 apartamente …
Din cîte bre cretine ? Din 100 000 sau 150 000 (împreună cu limitrofele ) ; 27 % mai sunt racordați la CET . Dar subvenția e din buzunarul tuturor ieșenilor !