DISTRIBUIŢI
rarău

Proiectul pentru construirea pârtiei de schi din masivul Rarău a fost aprobat în luna aprilie a anului 2009 de Vasile Blaga în timpul Guvernului Boc şi era finanţat prin programul „Schi în România” din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Valoarea proiectului se ridică la suma de 107,6 milioane de lei şi trebuia să fie realizat în perioada 2011 – 2014. Lucrările de la primul tronson al pârtiei de schi au fost realizate în proporţie de 80%, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului alocând în perioada 2009 – 2012 suma de 44,4 milioane de lei. În prezent, pe masivul Rarău trebuia să existe o pârtie de 4.700 de metri, o telegondolă şi o instalaţie de zăpadă artificială. După ce au fost investite 10 milioane de euro în această pârtie, lucrările au fost blocate de guvernul Ponta, începând cu anul 2012, proiectul fiind realizat în proporţie de circa 90%.

Actualul ministru al Turismului, Bogdan Trif, a inspectat stadiul lucrărilor la Tronsonul I al pârtiei de la Câmpulung Moldovenesc, un proiect pentru care ministerul a alocat până astăzi peste 64 de milioane de lei, dar care a avut parte de întârzieri repetate.

‘Proiectul a fost demarat în anul 2009 și iată că nici în ziua de astăzi nu suntem gata, deși Ministerul și-a onorat toate obligațiile pe care le-a avut către autoritatea publică locală.

Domnul primar ne-a dat asigurări că, până la sfârșitul toamnei, pârtia o să fie finalizată. Așteptăm, dar o să mai venim în zonă să ne asigurăm că nu o să ne trezim și la iarnă în aceeași situație ca anul trecut. Iarna asta nu vreau să tai o panglică, vreau să vin aici și să văd turiști care schiază. Este păcat să nu profităm de una dintre cele mai frumoase zone din țară, mai ales că aici avem zăpadă chiar până în mai. De acum, totul ține de autoritățile locale’, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Ministrul s-a arătat nemulțumit din cauza întârzierilor nejustificate și a cerut mai multă implicare autorităților locale și județene. În plus, ministrul Turismului a considerat că este inadmisibil ca drumul de acces către pârtie să nu fie asfaltat de către reprezentanții Consiliului Județean în condițiile în care investiția în zonă a început în 2009, iar Ministerul Turismului a finanțat investiția pentru construcția a 2,8 km de pârtie.

Alături de autoritățile locale și de reprezentanții din Parlament ai județului Suceava, ministrul a continuat vizita de lucru și în alte puncte de interes din zonă. Cu acest prilej, ministrul Bogdan Trif a anunțat înființarea, la Suceava, a unui punct de lucru, o reprezentanță teritorială a ministerului Turismului, care să țină legătura cu autoritățile locale, cu operatorii din turism și cu investitorii din domeniu pentru a dezvolta durabil turismul în zonă. Suceava reprezintă una dintre cele mai atractive zone din punct de vedere turistic grație celor 9 stațiuni, 4 de interes național și 5 de interes local, fapt ce a stat la baza deciziei de înființare a unui birou teritorial.

‘Județul Suceava este lider al turismului în zonă. Nu e de mirare, având în vedere potențialul enorm al regiunii, peisajele extraordinare, multitudinea obiectivelor turistice, monumentele UNESCO, posibilitățile de ecoturism, agroturism, de aventură. Mi-e greu să nominalizez o formă de turism care să nu fie cuprinsă în acest județ, ceea ce arată importanța regiunii pentru turismul românesc. Sunt obiective minunate și unice în lume. În același timp, înțeleg nevoia de investiții în domeniu. De aceea, fac un apel către autoritățile locale să avanseze cu proiectele cuprinse în Masterplanul de investiții în Turism. Noi venim în sprijinul autorităților locale și vrem să modificăm hotărârea de guvern privind investițiile din turism astfel încât să reducem birocrația, să putem finanța mai ușor și mai rapid proiectele autorităților locale’, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif, după ce a avut o întâlnire cu primarii mai multor localități din Suceava, cu reprezentanți ai asociațiilor din domeniu și ai altor structuri implicate în turism.

Foto: youtube

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.