Fără a se deranja în mini-vacanță în urma morții femeii din Alba-Iulia care nu mai primise imunoglobuline din iulie, într-un răspuns la fel de penibil ca el însuși, Bodog anunță că a găsit medicamentele și acestea au plecat în țară la ora 4 azi noapte. Bodog spune că face tot ce poate, dar este evident că el nu poate prea mult.
„Înțeleg supărarea și durerea tuturor semenilor mei care suferă din cauza stării sistemului de sănătate românesc. Resimt acut și cu deplină responsabilitate fiecare sincopă care afectează pe cineva. Atât cât îmi stă în putință, în limitele legii și ale onoarei, vă garantez că fac tot ce pot pentru ca acest sistem sanitar românesc, neglijat de prea multă vreme, să funcționeze. Atât cât poate el funcționa de bine…
Garantez și stau la dispoziția oricui cu dovezile aferente că am făcut tot ce un ministru poate face astăzi, pentru a rezolva inclusiv problema gravă a imunoglobulinei. Faptul că n-a ajuns în timp util la spitalul din Alba Iulia este unul dureros. Regret profund ce s-a întâmplat, dar acuzația că aș lăsa viețile pacienților în voia sorții o resping cu toată tăria! O astfel de acuză denotă crasă lipsă de caracter și de discernământ.
Există documente care dovedesc fără dubiu că problema imunoglobulinei a apărut anul trecut, pe vremea când Ministerul Sănătății era condus de „ministrul facebook”, cel care s-a remarcat doar prin preocuparea de a avea o imagine bună pe rețelele sociale. Apropo, dle domnule fost ministru al Sănătății, se numește imunoglobulină, nu imunoglobină! Poate reușiți să rețineți măcar denumirea corectă…
Românii trebuie să cunoască realitatea și trebuie să știe că acest fost ministru nu a făcut nimic în mandatul său pentru a rezolva vreo problemă, asta sau alta. A considerat că este suficient să contabilizeze într-un document medicamentele care lipsesc de pe piață, fără să ia măsurile prin care să asigure medicamentele necesare în țară.
Pacienții nu se tratează însă cu like-uri sau hashtag-uri, nu se operează cu share-uri. Ministrul Sănătății este și al celor care nu folosesc internetul și al copiilor care învață în case dărăpănate, ministrul Sănătății este și al celor care stau ore întregi în camerele de gardă. Nu caut scuze în trecut, dar adevărul trebuie spus răspicat. Spre deosebire de predecesorul meu „tehnocrat”, eu m-am implicat concret pentru a aduce imunoglobulină pacienților care au nevoie. În repetate rânduri m-am întâlnit cu producătorii și i-am convins să aducă cantitatea necesară pentru tratamentul cazurilor severe.
În această noapte, la ora 04.00, după ce a trecut de verificările de calitate necesare, comanda de 2.200 de flacoane de Pentaglobin a plecat spre toate unitățile spitalicești din țară. De asemenea, în următoarele două săptămâni, vor mai ajunge încă 900 de flacoane de Intratec (100 ml), 6.000 flacoane Pentaglobin (50ml) și 4.000 de flacoane Pentaglobin (100 ml), cantități ce vor acoperi nevoile pacienților din România. Până când vor sosi, spitalele care se confruntă cu cazuri urgente pot apela la unitățile medicale din țară, unde am identificat existența a 1.700 de fiole de imunoglobulină.
Eu sunt primul care își dorește să existe toate medicamentele necesare pentru pacienți. Da, știu, eu nu sunt activ pe rețelele de socializare. Știu, nu sunt pe gustul generației hashtag, mai mult, sunt din partidul pe care unii îl urăsc de moarte. Eu sunt medic și încerc, așa cum știu eu mai bine, să fac tot ce pot pentru pacienți. Am tăcut până acum pentru că nu mi se pare corect, față de predecesorii mei din conducerea Ministerului, să scot la iveală tot gunoiul lăsat pe clanță. Domnule ex-ministru „hashtag”, vă atenționez public că, de acum încolo, ori de câte ori mă veți acuza pe nedrept, voi demonstra lipsa dumneavoastră de preocupare pentru lucrurile pe care mi le reproșați mie astăzi. În rest, aveți aprecierea mea pentru efortul de a sprijini părinții copiilor bolnavi de cancer, în calitate de președinte de ONG. Ați fi avut și respectul meu dacă ați fi făcut lucruri utile pentru toți bolnavii, atunci când erați ministru al Sănătății.”, i-a răspuns Dorel lui Vlad.
Întrebarea rămâne: dacă nu explica fostul ministru situația, mai plecau imunoglobulinele în țară azi-noapte?