Home Actualitate După ieșirile publice ale profesorilor de ATI,  una din doctorițele de la...

După ieșirile publice ale profesorilor de ATI,  una din doctorițele de la Pantelimon nu și-a mai susținut în fața judecătorilor declarațiile date la Parchet

DISTRIBUIŢI

Cazul de la Spitalul Pantelimon se complică din punct de vedere juridic odată cu solidarizarea breslei cu cele două doctorițe ATI reținute și apoi arestate preventiv pentru omor calificat.

Pe 8 august, cele două doctorițe erau percheziționate și ulterior ridicate de la locuințele lor pentru a fi duse la audieri. Conform referatului întocmit de procurori pentru a susține propunerea de arestare, fiind audiată, inculpata Miron Maria Alexandra s-a prevalat de dreptul la tăcere şi nu a dorit să dea declaraţii în cauză. Fiind audiată, inculpata Păiuş Mirela a negat comiterea faptei precizând că nu a scăzut rata de administrare a substanței noradrenalină în cazul pacientului M.M. şi nici nu cunoaşte ca altcineva să fi scăzut rata de la 20 ml/h la 1 ml/h.

În ziua reținerii celor două doctorițe, trei profesori universitari de ATI au ieșit cu declarații publice conform cărora:

-„exista criterii obiective prin care se evalueaza prognosticul unui bolnav, ca oriunde, in aceasta lume se intampla sa cumpanesti deciziile medicale in raport si cu beneficiul bolnavului, cu sansa pe care o poate avea acesta sau cel care astepta un loc in terapie intensiva pentru a avea si el o sansa reala fata de cel care, cel putin din punct de vedere medical, nu o mai are. (…)

Toti anestezistii au luat de-a lungul timpului decizia medicala de a intrerupe/reduce doza de noradrenalina, in virtutea cunostintelor si a experientei pe care le aveau. Despre dreptul de a trai cu demnitate vorbim toti! Dar la dreptul de a muri cu demnitate ne putem macar gandi?” Leonard Azamfirei, Rector și Profesor de ATI la Universitatea din Tg. Mureș, senator PSD

– „Din datele puse la dispoziție de Parchet rezultă clar că este vorba despre o cunoaștere incompletă a laturii medicale a cazului și că de fapt era vorba de un pacient profund hipotensiv (TAM 33-45 mm.Hg) cu șoc refractar aflat sub doze mamut de NA (15-20 ml / oră!) la care s-a revenit la o doză recomandată (1 ml/oră). ” a comunicat Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă sub semnătura Președintelui SRATI, Prof. Dr. Șerban-Ion Bubenek-Turconi și a Președintelui Comisiei ATI a MS, Prof. Dr. Dorel Săndesc.

Duse în fața judecătorilor o zi mai târziu, ambele doctorițe au refuzat să facă declarații.

„Asistăm la o schimbare importantă a strategiei de apărare pentru doctorița care în fața procurorilor a negat faptele și s-a apărat susținând că domnia sa nu a scăzut rata de administrare a substanței noradrenalină în cazul pacientului M.M. şi nici nu cunoaşte ca altcineva să fi scăzut rata de la 20 ml/h la 1 ml/h. În cazurile cu rețineri, avocații au puțin timp, doar la instanță, să frunzărească dosarul penal și nicidecum să-l studieze. Este neuzual ca inculpatul să facă declarații la audierile de la Parchet și să se prevaleze de dreptul la tăcere în fața judecătorului, adesea e invers și de aceea estimez că pentru a-și pregăti mai bine apărarea și pentru a vedea cum evoluează mesajele de solidaritate ale  corpului medical care au inundat spațiul public și care pot fi invocate la instanță în mod contradictoriu și de procurori și de avocați, avocații au decis să aștepte să vadă evoluția evenimentelor și să pregătească în cunoștință de cauză apărarea clientului pentru momentul judecării contestației de săptămâna viitoare”, a conchis avocatul specializat în procedură penală consultat de Curentul.

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.