Istoricul american Larry Watts, cel despre care fostul șef al CIA James Woolsey declara recent că minte cu nerușinare atunci când evocă în cartea sa relația generalului Pacepa cu administrația americană, impresionează nu atât prin lucrările sale lăudate și răslăudate de adepții național-comunismului și de cei care doresc să evidențieze rolul binefăcător al Securității românești cât mai ales prin caracterul duplicitar de care dă dovadă. Trebuie știut că Larry Watts, a cărui prezență este constantă în România, începând cu anii 80, a beneficiat din plin de protecția regimului, fiind cooptat în grupul de istorici care gravita în jurul Centrului de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară a generalului-doctor Ilie Ceaușescu, nimeni altul decât fratele mult-iubitului conducător. Aici l-a cunoscut pe Ioan Talpeș, cel care l-a luat sub aripa sa ocrotitoare după 1990 și l-a promovat și susținut constant, Larry Watts fiind angajat până în 2009 în diferite instituții ale statului român sub formă de consultant, expert, etc.În această calitate a fost plătit probabil din bani publici, întrucât e greu de crezut că istoricul american a prestat pe lângă prietenul, devenit între timp și nașul său, Ioan Talpeș, pe bază de voluntariat. Informațiile legate de colaborarea sa cu Talpeș se găsesc chiar pe site-ul istoricului american, unde precizează că în 2009 deținea funcția de consilier al senatorului Ioan Talpeș. ?ê?£i tot de pe site-ul oficial al lui Larry Watts am aflat că printre primii istorici pe care i-a întâlnit în prima sa vizită în România a fost Liviu Maior, șeful actualului șef al SRI, George Maior, care apare frecvent la lansările de carte ale istoricului american legate de național-comunismul anilor 80.
După 2009, Talpeș a trecut în depoul politicii, iar Watts, așa cum se vede , a început să scrie cărți, devenind deosebit de prolific în doar câțiva ani, după ce timp de zeci de ani s-a limitat la vreo trei lucrări referitoare la reforma sistemului militar român și integrarea acestuia în NATO, globalizarea relațiilor militare, conform datelor prezentate chiar pe site-ul istoricului. Tema predilectă a ultimelor două lucrări istorice scrise de Larry Watts, care au beneficiat de o promovare cum n-a avut parte niciun istoric român, deși avem cercetători de toată isprava, este așa-zisa independență a României în lagărul sovietic și rolul benefic al Securității care a apărat țara de dușmanii externi, în special de ruși și unguri. Nu este uitat nici Nicolae Ceaușescu , prezentat de Larry Watts ca un vizionar, în special în politica externă. Probabil așa se vedea și Ceaușescu pe el însuși din moment ce la toate olimpiadele naționale de istorie la care am participat exista , la sfârșitul anilor 80, un subiect cu referire la tezele susținute de tovarășul Nicolae Ceaușescu pe diferite subiecte istorice. Doar tovarașu se pricepea la toate, și la pingele și la Burebista , dar și la Camp David.
Mărturisiri despre Ceaușescu și despre cât de „sexy“ era reprimarea poporului român
Dovedind cel puțin un caracter duplicitar, chiar în luna lansării lucrării „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România și sfârșitul Războiului Rece“ în care-i ridică o statuie geniului politic al mărețului Conducător, Larry Watts a povestit, la Craiova, cum a vrut el să-l asasineze pe Nicolae Ceaușescu. Reporterul ziariștionline a fost martorul confesiunilor de senzație făcute de Watts în aprilie 2013. „Discutând despre anii săi de bursă în România, ’82-’84, si hărțuielile la care erau supuși de către Securitate cei cu care se întâlnea in scopuri științifice, de la Corneliu Coposu la Dinu Giurescu si, poate, chiar si Liviu Maior, Larry Watts a mărturisit că nu o dată a fost tentat să aplice un plan pe care-l concepuse pentru asasinarea lui Ceaușescu. Conform calculelor istoricului american, chiar dacă atentatul nu ii reușea, știa că zorii sfârșitului comunismului sunt aproape si, după câțiva ani in pușcăriile romanești, avea sa fie eliberat ca un erou național, ba chiar internațional, odată cu căderea regimului. Tânărul student Larry Watts plănuise atacul asupra fostului dictator comunist ori la una dintre manifestațiile de 23 august ori la alta ieșire publica a lui Ceaușescu, când spera sa poată ajunge in apropierea sa, înzestrat cu un pistol. Din fericire pentru el, planul a rămas doar în mintea sa.“, potrivit reporterului ziaristionline.ro. Dacă era atât de fascinat de România lui Ceaușescu și de rolul jucat de aceasta în politica mondială de ce ar fi dorit să-l ucidă pe Ceaușescu? Evident e o întrebare retorică, întrucât Larry Watts nu a fost întrebat despre această situație anormală. În biografia postată pe site-ul său oficial nu se regăsesc prea multe critici la adresa sistemului comunist opresiv din anii 80, sistem menținut prin forță cu ajutorul Securității atât de dragi lui Larry Watts. Găsim doar câteva referiri la faptul că persoanele care intrau în contact cu el trebuiau să dea ulterior cu subsemnatul la Securitate. Nimic nou sub soare. Nu spune dacă și Talpeș a beneficiat de acest tratament, dar având în vedere că în 1987 acesta era caracterizat astfel: „S-a integrat în specificul și dinamica muncii editoriale, acționând pentru încorporarea în cărțile de istorie cu tematică militară a ideilor, tezelor și conceptelor din documentele de partid și opera secretarului general al partidului nostru. (Nicolae Ceaușescu – n.n.), presupunem că nu.
De altfel, în anii 80, când Larry Watts a poposit pentru prima dată în România, acesta nu a fost impresionat nici de frigul din case, nici de cozile kilometrice la mâncare, nici de teama oamenilor de a vorbi liberi și de a spera la un viitor mai bun. „În anii de atunci cea mai sexy era reprimare poporului român, dar nu despre asta vreau să vorbesc“, a afirmat Larry Watts la una din numeroasele sale lansări de carte, conform unei relatări postate pe blogul lui Marius Ghilezan. Ce minte bolnavă poți să ai pentru a considera sexy reprimarea unui popor? O minte probabil mai perversă decât cea a tovarășului și finului său, Kurt Treptow, condamnat la închisoare în România pentru sex și perversiuni cu minore și minori, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani.
Larry Watts și metamorfozele Securității
Mărturisesc că aceea curiozitate specifică istoricilor obișnuiți să caute documente, dovezi, informații, m-a determinat să citesc prima carte a lui Larry Watts, „Ferește-mă, Doamne, de prieteni… Războiul clandestin al blocului sovietic cu România“, apărută în 2010 în engleză la Editura Militară( n.r. unde a fost redactor șef înainte de 90 chiar Ioan Talpeș) și în 2011 în română la Editura RAO. Subiectul nu-mi era străin , lucrarea mea de licență fiind legată de sovietizarea Europei răsăritene până în momentul excluderii Iugoslaviei din Cominform. Cu excepția unor documente ale Pactului de la Varșovia, cartea impresionează doar prin modul în care istoricul american încearcă să spele imaginea Securității, transformând-o din sursa răului în paznicul cel bun al statului. Dacă nu trăiam vremurile aceea , dacă nu citeam cărți, documente și mărturii despre ceea ce a însemnat cu adevărat Securitatea în România, poate l-aș fi crezut și eu pe Larry Watts, așa cum o fac mulți istorici, analiști și ziariști pe care prefer să-i bănuiesc mai mult de diletantism decât de interese ascunse.
Cea de-a doua carte a lui Larry Watts, lansată în aprilie 3013, intitulată sugestiv „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România și sfârșitul Războiului Rece“, merge pe aceeași linie a patriotismului Securității și a lui Ceaușescu desigur. Conform unei analize a lucrării făcute în publicația LaPunkt de către Felician Velimiorovici, doctorand la Universitatea Babeș- Bolyai, „ Autorul enunță în introducere ideea directoare a cărții – faptul că România comunistă a ocupat un rol unic în cadrul Pactului de la Varșovia pe tot parcursul existenței sale și a luptat, încă din anii ’50, pentru independență în relațiile internaționale nu numai împotriva Uniunii Sovietice, ci și împotriva celorlalte state socialiste, care la rândul lor au purtat un „război clandestin“ cu ea (ex. „România constituia o anomalie în cadrul Blocului sovietic“, p. 33). Apoi, pe parcursul următoarelor câteva sute de pagini, autorul își construiește întreaga argumentație astfel încât să susțină perspectiva stabilită inițial: concluziile sunt formulate aprioric, prestabilite, iar documentele și argumentele sunt selectate, respectiv construite, în sensul susținerii/demonstrării lor. Firesc ar fi fost invers. Conform autorului, așa cum deja am arătat, România comunistă a fost (aproape dintotdeauna) o țară care a ocupat un rol unic în cadrul Blocului sovietic. Comunitatea de informații americană însă nu a fost capabilă – din nou, aproape niciodată – să perceapă „adevăratul“ său loc și rol datorită unei „prejudecăți cognitive“ fundamentale care a stat la baza elaborării tuturor analizelor efectuate de serviciile Occidentale (mai ales cele americane), prejudecată conform căreia România a era țara „cea mai puțin capabilă să înfrunte Moscova“ (p. 35). Această prejudecată cognitivă a împiedicat, spre pildă, CIA să vadă cât de „independent“ a fost Ceaușescu. Presupusa „prejudecată cognitivă“ a fost coroborată cu „marile campanii de dezinformare ale Moscovei, care atacau credibilitatea României prin intermediul unei game largi de surse – și care ținteau în mod special diferite instituții și persoane relevante din SUA – au reușit să creeze o controversă considerabilă cu privire la rolul României.“ (p. 77). În fapt, ceea ce nu a reușit CIA să observe (dar a reușit Watts), a fost faptul că „politica externă și de securitate a României nu era doar una independentă fără echivoc, ci contravenea aproape în totalitate politicii sovietice și celei a Pactului de la Varșovia.“ (p. 109). În plus, „în cadrul alianței dominate de sovietici, România reprezenta unica voce a rațiunii“ (p. 178). Citând o analiză efectuată de Radio Europa Liberă cândva spre sfârșitul anilor ’70, analiză care îl califica (pe bună dreptate) pe Ceaușescu drept un „etern oponent belicos, avid de publicitate“, „un comunist rigid, conservator, aproape dogmatic“ (p. 191), autorul observă că alte calități ale persoanei sale sunt în mod deliberat omise, anume pragmatismul, consecvența și flexibilitatea. Imaginea creionată de Watts ne înfățișează un Ceaușescu asemănător cu domnitorii medievali care, deși conduceau entități politico-militare de mici dimensiuni, au fost pragmatici, abili și capabili să ducă o politică externă în favoarea apărării propriilor interese deși se aflau în proximitatea unor mari imperii în general ostile. Probabil o astfel de percepție asupra sinelui o avea și Nicolae Ceaușescu. Ceea ce nu înseamnă că și în realitate a fost așa.“ Q.e.d
Iulia Nueleanu
