Măsurile de securitate pentru eliminarea fraudei la examenul de bacalaureat au fost sporite, iar cei care copiază vor fi și mai drastic sancționați, ei fiind eliminați și primind interdicție de a participa la două sesiuni, a anunțat, ieri, ministrul Educației, Daniel Funeriu, într-o conferință de presă. „Cuvântul cheie la bacalaureat este stabilitate. Conținutul probelor și modul de desfășurare este cvasiidentic cu cel de anul trecut, mai puțin calendarul. Ca element de noutate au fost întărite măsurile care vizează politica MECTS de toleranță zero față de fraudă. Cel mai puternic semnal de reformă, nu doar în educație și în societate, este să avem toleranță zero față de fraudă“, a apus ministrul Educației. El a precizat că au fost luate câteva măsuri pentru eliminarea fraudei, solicitându-se inspectoratelor școlare să asigure pentru organizarea bacalaureatului cât mai multe săli de clasă prevăzute cu camere de luat vederi. „Reamintesc că este interzis accesul în sală cu telefone mobile sau alte astfel de instrumente. Tot pe palierul prevenției au fost transparentizate toate măsurile, astfel că organizații de părinți și reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale care au fost acreditate de către inspectoratul școlar județean vor putea să aibă acces la tot ceea ce ține de supravegherea examenelor și la procedurile de desfășurare a bacalaureatului“, a mai spus ministrul Educației. De asemenea, au fost întărite și ridicate la nivel sporit sancțiunile pentru cei care au fraudat. „Este vorba de interdicția de a da bacalaureatul următoarele două sesiuni, în cazul celor care sunt prinși copiind. Așadar, când vorbim despre bacalaureat spunem stabilitate, organizare ireproșabilă, transparentizare sporită prin accesul observatorilor acreditați la supraveghere. Toți inspectorii generali școlari au fost instruiți să colaboreze cu organele de anchetă în cazul fraudelor“, a adăugat Funeriu. MECTS va institui, la fel ca anul trecut, o linie verde pentru semnalarea tuturor tentativelor și cazurilor de potențială fraudare, a mai spus ministrul. „La acest Tel Verde pot fi semnalate eventualele situații privind acordarea de foloase materiale necuvenite sau tentative de acest fel. În plus, pot fi semnalate eventualele cereri sau presiuni asupra copiilor și părinților pentru șpagă. Este interzisă șpaga în învățământ, fie că este vorba de bacalaureat, alt examen sau înscrierea în clasa întâi“, a conchis ministrul Educației, Daniel Funeriu. Totodată, ministrul a anunțat că noua structură a anului de învățământ 2011-2012 va avea ca noutate o săptămână intitulată „școala altfel“, prevăzută înainte de vacanța de primăvară, în care vor putea fi organizate activități extracurriculare și extrașcolare, a mai spus acesta. „Înainte de vacanța de primăvară va fi o săptămână intitulată «școala alfel», inițiativă la propunerea secretarului de stat pentru învățământ preuniversitar, Oana Badea. În acest interval au loc fazele naționale ale olimpiadelor pe discipline. Unii elevi participă la olimpiade. În această săptămână va fi organizat un set de acțiuni specifice“, a spus Daniel Funeriu. Ministrul a precizat că timpul din această săptămână va fi dedicat activităților extrașcolare și extracurriculare, derulate conform unui orar special elaborat de fiecare unitate de învățământ după ce vor fi consultați elevii, cadrele didactice și părinții. De asemenea, Daniel Funeriu a anunțat că anul școlar 2011-20012 va avea mai puține vacanțe, dispărând aceea dintre semestre, în schimb vacanța de iarnă va avea trei săptămâni în loc de două, iar cea de primăvară două în loc de una. „Semetrul întâi al anului școlar 2011-2012 începe luni, 12 septembrie, și se finalizează în 23 decembrie 2011. În acest interval va fi o vacanță pentru ciclul primar în intervalul 22-30 octombrie. Vacanța de iarnă începe în 24 decembrie 2011 și se încheie în 15 ianuarie 2012, având astfel trei săptămâni“, a explicat ministrul Daniel Funeriu. Semestrul al II-lea începe, luni, 16 ianuarie 2012, și se încheie în 22 iunie. Vacanța de primăvară va fi în intervalul 7-22 aprilie, după care semestrul continuă până în 22 iunie. Vacanța de vară durează din 23 iunie până în 9 septembrie. Potrivit ministrului Educației, anul școlar 2011-2012 are un număr egal de zile ca și anul școlar în curs.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane