Elevii scutiți medical la orele de educație fizică și sport nu vor mai rămâne în clasă în timp ce toți colegii lor merg la sala de sport, ci vor juca șah.
„Anunţăm, cu satisfacţie, faptul că introducerea şahului în sistemul românesc de învăţământ are o nouă componentă. Ne referim la faptul că elevii scutiţi de efort la orele de educaţie fizică vor face şah. Legat de acest subiect, ministrul Educaţiei Naţionale, profesorul universitar Valentin Popa a răspuns luni favorabil solicitării formulate în acest sens de Sorin Iacoban, preşedintele Federaţiei Române de Şah, şi Ionuţ Dobronăuţeanu, preşedinte adjunct al Federaţiei Europene de Şah. Reamintim, în context, că pregătirea cadrelor didactice va fi făcută în colaborare cu Casa Corpului Didactic. Până în prezent, un număr de 2.500 de profesori de educaţie fizică şi sport au fost deja pregătiţi în acest sens”, se arată într-un comunicat al Federației Române de Șah.
Rămâne de văzut cât de pregătiți vor fi profesorii de educație fizică pentru această activitate, având în vedere că, de exemplu, ministrul Educației deși are un doctorat nu a fost în stare să învețe să se exprime corect în limba română în toți anii de școală pe care i-a urmat. Cu siguranță vor fi profesori de sport care nu vor putea fi pregătiți corespunzător să predea șahul doar în câteva ședințe desfășurate la Casa corpului didactic dacă nu au deja o pasiune pentru acest sport.
Prin intermediul programului intitulat „Educaţie prin şah”, 500 de şcoli din întreaga ţară au primit 5.000 de seturi de şah, precum şi manuale. Există deja programe şcolare pentru primii doi ani de studiu aprobate de către Ministerul Educaţiei Naţionale.
Această iniţiativă vine în contextul Declaraţiei Parlamentului European nr. 50/2011 privind introducerea şahului în sistemele de învăţământ ale ţărilor membre. În România, acest lucru a fost implementat în primă fază prin emiterea a două ordine ale Ministrului Educaţiei din 2014.