Home Actualitate ?ê?£oferii cu permisul suspendat vor beneficia de consiliere psihologică și programe de...

?ê?£oferii cu permisul suspendat vor beneficia de consiliere psihologică și programe de reabilitare comportamentală

DISTRIBUIŢI

Strategia pentru Siguranță Rutieră 2011-2020 pregătită de Guvern va interzice aparatele pentru detectarea radarelor poliției, va permite suspendarea permiselor de conducere ale șoferilor ca nu-și plătesc amenzile și va introduce posibilitatea ca persoanele fără permis să urce la volan, dacă sunt însoțite de un conducător auto cu experiență. Noile reglementări vor intra în vigoare abia după ce documentul va avea putere de lege, iar legislația rutieră va fi modificată corespunzător. Printre modificările preconizate mai figurează și eliminarea prescripției în cazul amenzilor contravenționale, creșterea taxelor pentru deținătorii mai multor autovehicule necomerciale, introducerea permisului pentru mopede și a absolvirii a minimum 10 clase pentru obținerea permisului auto. Autoritățile vor să îndeplinească, astfel, obiectivul comunitar asumat de reducere a numărului de accidente cu 50% până în 2010, dar care nu a putut fi atins. Potrivit datelor furnizate de guvernanți, accidentele rutiere produc anual pagube de  1,5% din Produsul Intern Brut.

Gradul de încasare al amenzilor este mai mic de jumătate decât în statele UE

O altă modificare prevede posibilitatea ca amenzile să poată fi încasate de polițiștii de la rutieră, prevedere la care se renunțase de mai mulți ani. Măsura are drept scop majorarea gradul de încasare al amenzilor, în condițiile în care sancțiunile aplicate conform regimului circulației sunt estimate la peste 450 milioane lei anual, cu un grad de încasare de doar 40%, față de peste 90% în alte state UE. Tot pentru stimularea șoferilor să-și plătească amenzile va fi introdusă o prevedere rin care permisul auto să poată fi suspendat până când se face dovada plății. De asemenea, s-ar putea introduce un așa-numit  „tichet de contravenție“, anexat permisului de conducere, care va evidenția amenzile plătite. Lipsa acestui tichet va însemna că șoferul nu a achitat amenda și va atrage după sine suspendarea exercitării dreptului de a conduce. O parte din încasările obținute din amenzi vor fi vărsate la buget, fără ca sumele să fie cedate integral la bugetele locale, ca în prezent. Tot pentru încasarea mai ușoară a amenzilor se va introduce și un serviciu online pentru plată.

Fluidizarea traficului, prioritară în marile orașe

Creșterea progresivă a taxelor pentru deținerea mai multor autovehicule necomerciale, introducerea „taxelor pe congestie“ și reducerea taxelor pentru autovehiculele folosite în comun prin sistemul „car-sharing“ (pentru reducerea ponderii transportului motorizat individual), închirierea cu ora din puncte fixe a vehiculelor, sunt și ele măsuri în noua strategie guvernemantală. Printre altele, vor fi introduse măsuri și pentru promovarea transportului public și a celui nemotorizat, în paralel cu „descurajarea“ transportului motorizat individual.

Sprijin de specialitate pentru șoferii rămași fără carnet

?ê?£oferii care vor să beneficieze de reducerea duratei de suspendare a permisului vor putea opta pentru programe de reabilitare comportamentală/consiliere psihologică, pentru cursuri de conducere defensivă/preventivă sau pentru efectuarea în spitale a unui "stagiu de asistare a victimelor accidentelor rutiere". În plus, se prevede  îmbunătățirea evaluării psihologice a candidaților pentru obținerea permisului auto, a sistemului de criterii la examinarea pentru acordarea permisului de conducere. În acest sens, procedura de examinare pentru acordarea permisului de conducere va fi modificată în sensul unei evaluări "mai ample", inclusiv medico-psihologice, a abilităților de conducere, nu doar cu verificarea cunoașterii legislației și a abilității de a efectua anumite manevre în trafic. În ce privește sancțiunile pentru viteză, pentru "creșterea gradului de intransigență" a legii în cazul vehiculelor care circulă cu viteză mai mare decât cea legală, vor fi majorate gradual, în funcție de cuantumul vitezei, atât durata de suspendare a permisului, cât și cuantumul amenzii.

Tinerii între 18 și 25 de ani, pe primul loc la accidente

Documentul Guvernului mai arată că, pentru o treime dintre accidentele grave, vinovați sunt șoferii tineri, cu vârste cuprinse între 18-25 ani, în principal din cauza vitezei. Un sfert dintre toți conducătorii auto au fost de altfel amendați cel puțin o dată în ultimii trei ani pentru depășirea limitei de viteză. În ce-i privește pe tinerii care vor să-și ia permisul, este evaluată posibilitatea introducerii dreptului de a conduce anumite vehicule, în intervale orare speciale și doar pe unele drumuri publice, anterior obținerii pentru prima dată a permisului de conducere. Procedura va fi permisă după ce șoferul va fi supus unui proces de instruire și testare și va impune prezența unui însoțitor cu experiență, care va răspunde juridic solidar cu șoferul pentru corectitudinea cu care este condus autovehiculul.  În plus, se mai prevede și introducerea unui permis provizoriu de conducere, valabil doar în România.

Bogdan Cristescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.