Procurorii DNA au reținut-o miercuri seară pe Estrella Ștefănescu, șef serviciu în CFR, în dosarul privind suspiciuni de corupție în domeniul transportului feroviar privat de călători și al subvențiilor.
Aceasta este suspectată că a primit în mod repetat mită de la reprezentanții unei firme private din domeniul transportului feroviar, în schimbul sprijinului acordat pentru preluarea unor trasee.
Beneficiarii favorurilor ar fi oamenii de afaceri Costel Comana și Vasile Fanea, care au reușit în acest mod să preia mai multe trasee operate anterior de CFR Călători.
Pentru a-i favoriza pe cei doi, persoana respectivă, care ocupa o funcție de șef serviciu în cadrul CFR, prezenta traseele operate de CFR Călători ca fiind nerentabile. După ce traseele erau preluate de operatorii privați, subvențiile acordate de stat le reveneau acestora, în acest fel fiind prejudiciată societatea CFR Călători.
Conform surselor, cei doi oameni de afaceri ar fi beneficiat și de informații despre firmele concurente, astfel încât să poată face oferte care să le permită câștigarea licitațiilor.
În schimbul sprijinului acordat, persoana care ocupa funcția de șef serviciu ar fi primit mită în mod repetat. Mita consta în carburant pentru autoturismul personal, servicii turistice sau telefoane mobile performante, dar și în angajarea fictivă a copiilor săi, pe perioadă determinată, la o societate privată de transport feroviar.
La DNA, au fost aduse miercuri mai multe persoane pentru audieri, printre care și Claudiu Octavian Dumitrescu, directorul Direcției Feroviare din Ministerul Transporturilor, directorul SC Regiotrans SRL, Florin Hădărean, și Nicolau Costache, fost director al CFR Infrastructură Regională Brașov.
Procurorii au efectuat percheziții în acest caz și la Ministerul Transporturilor într-o cauză în care prejudiciul s-ar ridica la peste 5 milioane euro, potrivit surselor.
Din august 2010 până în prezent, funcționari din Ministerul Transporturilor, CN CFR SA ar fi săvârșit fapte de corupție pentru favorizarea operatorului privat Regiotrans, care numai în 2011 a primit 182 milioane lei din subvenții, iar 70% din sumă s-a decontat pe relația cu firmele controlate de Iorgu Ganea și Costel Comana.
Astfel, procurorii au constatat că a fost fraudat bugetul de stat în privința subvențiilor publice.
Aceleași surse au precizat că este vizată și Regionala Căi Ferate Brașov. Directorul Nicolau Costache ar fi implicat în luare de mită de la Fanea Vasile pentru favorizarea firmei acestuia Vest Construct în contractul de lucrări la Regionala Căi Ferate Brașov.
În cauză este vorba de infracțiuni de mită, permiterea accesului la informații nedestinate publicității în scopul acordării unor contracte de către Nicolau unor firme favorite pentru echipamente scoase la licitație de CFR SA, dar și facilitarea preluării unui număr cât mai mare de trasee de către Iorgu Ganea de la CFR Călători.