Home Actualitate Europol spune că șoferul care a lovit un polițist a fost lăsat...

Europol spune că șoferul care a lovit un polițist a fost lăsat în libertate pentru că este beizadeaua unei persoane din Guvern

DISTRIBUIŢI

Șoferul care a lovit violent un polițist în trafic, în zona Gării de Nord, a fost lăsat liber, spun reprezentanții Sindicatului Europol, care acuză că cel vinovat este „beizadeaua unei persoane din Secretariatul General al Guvernului”.

Reprezentanții Sindicatului Europol spun că șoferul care a lovit violent un polițist în trafic, în zona Gării de Nord a fost trimis acasă, liber.

„Se pare că pentru procuror nu e nicio problemă că l-a lovit pe polițist. Colegul este în drum spre INML pentru eliberarea unui certificat medico-legal, pe care-l va plăti tot el. Instituției nu îi pasă!”, spun sindicaliștii.

Aceștia acuză că se încearcă să fie scos vinovat polițistul, pentru că agresorul este fiul unei persoane din Secretariatul General al Guvernului.

„Individul care a dat cu autoturismul peste polițist este beizadeaua unei persoane din Secretariatul General al Guvernului. Încep să fie date telefoane și se fac presiuni pentru a-l scoate vinovat pe polițist. Nu vom tolera așa ceva! Aviz amatorilor!”, scriu pe Facebook, reprezentanții Europol.

Sindicatul Europol a postat, sâmbătă, pe pagina de Facebook momentul în care șoferul nervos îl lovește violent pe polițist, care l-a atenționat să se pună în mișcare. Acesta staționa neregulamentar în zona Gării de Nord din București, pe modul „avarii”.

Șoferul nu a suportat critica și a devenit agresiv în exprimare, spun cei de la Europol.

„În momentul în care polițistul a coborât din autospecială, pentru a-l legitima și a lua măsurile legale, șoferul a demarat în trombă lovindu-l violent pe colegul nostru”, spun sindicaliștii Europol.

Șoferul nervos a fost prins la 5 străzi distanță de locul faptei.

Foto: Arhivă

Vezi VIDEO AICI

 

 

3 ARII

  1. Fapta acelui individ care a lovit un om al legii este incalificabila din orice punct de vedere, legal, moral, civic sau etc. si prin urmare magistratii ar trebui in opinia mea sa foloseasca parghiile legale pe partea de maximizarea a cuantmul de pedeapsa alocat.
    Insa atentie acesta este un incident care a fost mediatizat din fericire si poate fi suspus atentiei opiniei public, insa ce facem cu epidemia de incitare la violenta fizica, verbala promovata pe mijloacele de informare in masa, indeosebi pe anumite posturi de televiziune in conviventa sau cu complicitatarea decidentilor Consiliului National al Audiovizualului din Romania condusa de un guvern liberal cu o orientare pro-europeana !?
    Urmariti cum este promovata si inoculata romanilor un model de relationare interumana in seriale sau asa zisele filme din Turcia, India etc, unde sunt promovate t violenta verbala, incrancenarea, violenta fizica, ameninatarea, santajul, sclavia de tip medieval, razbunarile, respingerea educatiie primite in scoala, etc..
    Iar daca aveti un mic timp la dispozitie ca sa comparati continutul unui jurnal de stiri de pe posturile din Franta, Portugalia, Spania, Cehia sau Germania cu ceea ce se difuzeaza pe canalele de stiri din Romania o sa fiti putin spus socati, sau disperati de nevoia de normalitate pe care nu o mai regasiti in tara mea a anului 2020.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.