– Cei 300 de rromi, majoritatea din Bolintin, care ocupau abuziv terenul din Piscul Crasani au primit interditie de a mai intra in Capitala
– Politia continua sa supravegheze zona, pentru a evita regruparea persoanelor evacuate
– Reprezentantii rromilor ameninta cu sesizarea autoritatilor europene
Aproape 300 de rromi care ocupasera abuziv un teren in zona Piscul Crasani, din cartierul bucurestean Militari, au fost evacuati in forta, sambata dimineata, si escortati de catre reprezentantii Primariei sectorului 6 si fortele de ordine pana la iesirea din Capitala. Seful Inspectiei sectorului 6, Cristian Popescu, spune ca operatiunea, care s-a derulat pe parcursul a catorva ore, s-a soldat cu incidente minore, rromii acceptand, in final, sa se conformeze dispozitiilor autoritatilor. Ultima caruta, din convoiul de aproape 20, a parasit orasul in jurul pranzului, cu destinatia Bolintin, locul de provenienta a majoritatii celor evacuati. Carutele si un autobuz plin cu cei evacuati au fost escortate de cateva echipaje ale Politiei spre autostrada Bucuresti-Pitesti.
Potrivit lui Popescu, rromii au primit interdictia de a mai intra in Capitala. De asemenea, la intrarea in oras, vor fi organizate filtre ale politiei pentru impiedicarea accesului familiilor de rromi, a mai spus responsabilul Primariei.
Politistii bucuresteni continua sa supravegheze zona
Politia spune ca razia de sambata a avut ca scop -identificarea persoanelor care locuiesc in spatii improvizate, verificarea autorizatiilor de constructii, depistarea autorilor de infractiuni, precum si dezafectarea improvizatiilor si igienizarea terenului aferent, ocazie cu care 90 de persoane au fost legitimate, 80, avertizate, iar 12, sanctionate contraventional cu amenzi insumand 2.400.000 de lei-.
Cu acelasi prilej, Primaria sectorului 6 a dispus demolarea a 32 spatii de locuit improvizate, persoanele evacuate, impreuna cu atelajele si animalele pe care le detin, fiind indrumate catre domiciliu, iar doi proprietari care au permis efectuarea unor constructii fara autorizatii pe terenul lor au fost sanctionati contraventional, informeaza Politia.
Patrule ale Politiei continua sa supravegheze zona din cartierul bucurestean Militari, de unde au fost evacuati rromii, pentru a evita regruparea acestora.
Liderul Romani Criss ameninta cu sesizarea institutiilor europene
Evacuarea rromilor din cartierul bucurestean Militari si interzicerea impusa acestora de a mai intra in Bucuresti au dat, din nou, apa la moara reprezentantilor rromilor. Presedintele Asociatiei Romani Criss, care militeaza pentru drepturile rromilor, Costel Bercus, spune ca interdictia impusa membrilor etniei incalca dreptul constitutional al liberei circulatii.
-Nu exista nici o autoritate legala care sa interzica unui cetatean roman sa se deplaseze dintr-un oras in altul-, a declarat liderul Romani Criss. El a adaugat ca acest tratament nu a fost aplicat nici unei alte minoritati sau majoritati.
-Vom monitoriza actiunile autoritatilor locale si vom sesiza institutiile europene despre tratamentul la care este supusa etnia rroma, care este discriminatoriu-, a conchis presedintele Romani Criss.